Canalul Panama (spaniolă: Canal de Panamá) este un canal important care traversează istmul Panama în America Centrală, legând oceanele Atlantic şi Pacific. Construcţia canalului a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie întreprinse vreodată. A avut un impact enorm asupra navigaţiei, deoarece navele nu mai trebuie să treacă pe drumul periculos prin Trecerea Drake şi Capul Horn în punctul cel mai sudic al Americii de Sud. O navă care pleacă New York către San Francisco prin canal traversează 9 500 km, mult sub distanţa de 22500 km pe care o presupunea ruta ocolitoare pe la Capul Horn. Deşi conceptul unui canal în Panama datează de la începutul secolului al XVI-lea, prima încercare de construcţie a avut loc începând cu 1880 sub conducere franceză. După ce această încercare a eşuat, lucrul a fost terminat în cele din urmă de Statele Unite, şi canalul s-a deschis în 1994. Construcţia canalului, de o lungime de 77 km, a fost presărată de probleme, cum ar fi bolile (în special malaria şi febra galbenă), şi enorme alunecări de teren. Se estimează că la construcţia canalului au murit până la 27 500 de muncitori.
De la deschidere, canalul a avut un succes enorm, şi este în continuare un element indispensabil al navigaţiei internaţionale. În fiecare an prin canal trec mai mult de 14 000 de nave, transportând mai mult de 20378 milioane de tone de marfă.
Descriere
Canalul taie istmul Panama de la Oceanul Pacific în partea de sud-est la Oceanul Atlantic în partea de nord-vest.
Canalul Panama face legătura între Golful Panama din cadrul Oceanului Pacific cu Marea Caraibelor şi Oceanul Atlantic. Din cauza formei de S a istmului Panama, canalul pleacă din sud-est, din capătul dinspre Pacific, către nord-vest, la capătul dinspre Atlantic; pentru a evita orice confuzie, autorităţile au clasificat tranzitul prin canal ca spre nord (din Pacific în Atlantic) şi spre sud (din Atlantic în Pacific).
Prin canal pot trece vase, de la iahturi private mici până la nave comerciale destul de mari. Dimensiunea maximă a vaselor care pot folosi canalul este cunoscută sub numele de Panamax; tot mai multe nave moderne depăşesc această limită, ele fiind cunoscute ca nave post-Panamax. O traversare obişnuită a canalului de o navă comercială ia în jur de nouă ore. 14 011 vase au trecut prin canal în 2005, cu o capacitate totală de 278,8 milioane tone, cu o medie de aproape 40 de vase pe zi.
Plan
Canalul e format din două lacuri artificiale, câteva canale artificiale şi trei seturi de ecluze. Un alt lac artificial, Lacul Alajuela, are rol de rezervor pentru canal. Dispunerea canalului, din punctul de vedere al unei nave care îl traversează din Pacific către Atlantic, este cum urmează:
Datorită geografiei locale, principala direcţie de navigaţie este către nord-vest, însă direcţia în general din Pacific către Atlantic este spre est.
De la începutul intrării în canal, marcată cu balize, navele navighează 13,2 km pe canal, până la ecluzele Miraflores trecând pe sub Podul Americilor
Sistemul de ecluze cu două trepte de la Miraflores, incluzând peretele de apropiere, are 1,7 km lungime, cu o diferenţă totală de altitudine de 16,5 m la jumătatea mareei.
Lacul artificial Miraflores este următoarea etapă, de 1,7 km lungime, şi aflat la 16,5 m deasupra nivelului mării
Ecluza Pedro Miguel, cu o singură treaptă, are 1,4 km lungime, şi ridică navele cu 9,5 m, până la nivelul principal al canalului.
Tăietura Gaillard (Culebra taie 12,6 km prin istm, la o altitudine de 26 m, şi trece pe sub Podul Centenar.
Râul Chagres (Río Chagres), un curs de apă natural, modificat prin construcţia unui baraj al lacutului Gatún, curge către vest circa 8,5 km, vărsându-se în Lacul Gatun.
Lacul Gatun, un lac artificial format prin costruirea Barajului Gatun, duce navele pe o distanţă de 24,2 km
Ecluzele Gatún, un set de ecluze în trei trepte, de 1,3456 km lungime, coboară navele înapoi la nivelul mării.
Un canal de 3,2 kilometri lungime reprezintă secţiunea premergătoare ecluzelor din partea atlantică
Golful Limón (Bahía Limón), un port natural uriaş, reprezintă un loc de acorare pentru unele nave aflate la intrarea în canal, şi se întinde pe 8,7 kilometrei până la Oceanul Atlantic.
Lungimea totală de la canalul de intrarer în Pacific până la ieşirea în Atlantic este ed 76,9 km. Cea mai mare diferenţă de maree înspre Oceanul Pacific este de la +3.35 metri până la -3.20 metri; prin urmare, înălţimea câştigată la Miraflores variază între 13,1 metri la flux şi 19,7 la reflux. Diferenţa de maree pe partea atlantică nu depăşeşte 60 tone . Nivelul normal al mării la capătul dinspre Pacific al canalului este în medie cu 20 cm mai înalt decât cel dinspre Atlantic.
Golful Limón, pe partea atlantică, este un loc de ancorare adăpostit, protejat de un dig; totuşi, spaţiul din interiorul golfului nu mai este adecvat pentru numărul şi dimensiunea navelor care folosesc canalul, şi multe nave aşteaptă la ancoră în afara golfului. Locul de ancorare în partea pacifică este deschis, deşi este protejat de topografia închisă a Golfului Panama.
Ecluze
Cea mai impresionantă parte a canalului e dată de ecluzele sale. Secţiunile ecluzelor au o lăţime de 33,53 metri şi o lungime folosibilă de 304,8 metri.Adâncimea apei în ecluze este variabilă, însă cea mai mică adâncime este de 12,55 metri în partea sudică a ecluzelor Pedro Miguel.Aceste dimensiuni determină mărimea maximă a navelor care pot tranzita prin canal; această mărime este cunoscută sub numele de Panamax. Toate ecluzele din canal sunt perechi; există două seturi paralele de ecluze în fiecare loc, permiţând în principiu trecerea a două nave în direcţii opuse simultan. Navele mari, însă, nu pot traversa în siguranţă pe la Tăietura Gaillard; în practică traficul naval se desfăşoară alternativ, folosind fiecare "bandă" a ecluzelor într-o singură direcţie la un moment dat.
Fiecare secţiune a ecluzei necesită 101 000 metri cubi de apă pentru a se umple; această apă intră cu ajutorul gravitaţiei, printr-o reţea de conducte sub fiecare cameră a ecluzei. Navele sunt transportate prn ecluze de mici locomotive numite mulas (asini, numite astfel după animalele care înainte trăgeau barjele), mergând pe şine pe pereţii ecluzelor; navele mai mici, cum ar fi iahturile private sau vaporaşele nu sunt transportate tot cu locomotivele, ci de remorchere.
Lacurile Gatún şi Alajuela
Lacul Gatún şi râul Chagres, (Río Chagres), canalizat, sunt componente de bază ale canalului, transportând navele pe o distanţă apreciabilă peste istm. Lacul are de semenea rol de rezervor, stocând apa pentru a permite funcţionarea ecluzelor şi în timpul sezonului secetos. Formarea lacului şi adâncirea şi lărgirea râului s-au făcut prin construcţia Barajului Gatun pe râul Chagresr. Acest lucru a inundat valea împădurită iniţială; aproape un secol mai târziu, cioturile vechilor arbori încă mia pot fi văzute ridicându-se din apă, constituind un pericol pentru navele care se îndepărtează de canalele marcate.
Există o mică "scurtătură" prin canal, numită "Tăietura Banana", care permite un drum uşor mai scurt; ea este folosită de navele aparţinând canalului şi de iahturi, precum şi pentru a evita traficul naval greu. Mai multe insule se află în cadrul secţiunii Lacului Gatún din Canalul Panama, cum ar fi Insula Barro Colorado, unde se află cunoscutul Smithsonian Tropical Research Institute (STRI).
Volumul apei utilizată de navele care trec prin ecluze, împreună cu natura sezonieră a ploilor în Panama, face dificilă menţinerea nivelului apei Lacului Gatún, în special în sezonul secetos. Din acest motiv, a fost construit un alt baraj, Barajul Madden, peste râul Chagres, deasupra Lacului Gatun. Acest baraj a creat Lacul Alajuela — numit şi Lacul Madden — care asigură mai multă apă pentru canal.
Puncte de traversare
Există mai multe puncte de traversare peste canal. La capătul dinspre sud (Pacific), se află Podul Americilor, un pod rutier important deschis în 1962; pentru mult timp, acesta a fost singurul punct de trecere a canalului. Înainte de construcţia sa, erau folosite feriboturi pentru traversare. Către nord, la ecluzele Miraflores, există un pod rutier/feroviar culisant, deschis în 1942, însă nu poate prelua traficul decât atunci când nu circulă nicio navă, fiind astfel foarte rar folosit.În acelaşi punct, un mic pod rutier culisant este construit în structura ecluzelor Miraflores; acesta este de asemenea rar folosit.
Cel mai nou pod este Podul Centenar, care traversează Tăietura Gaillard la nord de ecluzele Pedro Miguel; acest pod rutier cu şase benzi a fost terminat în 2004, deşi a fost deschis traficului abia în 2005. În sfârşit, un alt pod rutier culisant a fost construit în structura ecluzelor Gatún; acest pod este folosibil numai când ecluzele sunt închise şi are o capacitate foarte redusă.[14]
În afară de traversările deschise publicului, lucrătorii canalului pot traversa şi pe porţile ecluzelor, atunci când sunt închise.
Publicat de
dantntfcs
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu