Mari descoperiri geografice..arheologice...istorice..inventii..stiati ca?

             In anul 1668, Regele Soare, Ludovic al XIV-lea (1638-1715) l-a numit pe astronomul italian Gian Domenico Cassini (1625-1712) in functia de membru al Academiei de Stiinte fondata in 1667 la Paris si i-a conferit functia de director al observtorului astronomic, neterminat la vremea respectiva. Cu ajutorul unor obiective speciale (distanta focala a acestora era de 86, 100 si 139 de picioare), care erau montate pe niste stative cu totul necorespunzatoare, Cassini a descoperit in anii 1671 si 1672 doi dintre satelitii planetei Saturn, Japetus si Rhea. In 1675, el facea constatare ca inelul planetei Saturn este segmentat. Fenomenul astronomic poarta astazi numele omului de stiinta italian. In 1684, Cassini descopera inca doi sateliti ai planetei cu inele, Thetys si Dione. Desi Galileo Galilei fusese primul care vazuse inelele lui Saturn inca din anul 1610, el nu a constientizat - din cauza puterii optice insuficiente a lunetei sale -despre ce este vorba. El a vazut pe Saturn ca o sfera tripla, ca si cum globul sau ar fi insotit, de fiecare parte, de sfere mai mici. Descoperitorul constient al inelelor este olandezul Christian Huygens care, in anul 1656, a comunicat, anagramat, ca Saturn "este incins cu un inel subtire si plan, care nu-l atinge nicaieri, inclinat fata de ecliptica" (text publicat apoi in anul 1659 in cartea sa, "Systema Saturnium"). In urma cu doua secole, a fost demonstrat si matematic, de catre Sofia Kovalevskaia (1850 - 1891), ca aceste inele sunt de fapt particule separate, alcatuite din gheata, pietris si bolovanis, avand dimensiunile cuprinse intre cele ale cristalelor de gheata si o limita superioara, ce nu depaseste cel mult un kilometru. Saturn ale 7 inele; in ordinea apropierii fata de planeta, ele sunt: inelul G, foarte palid, lat de 9.600 kilometri, inelul F, lat de 48 kilometri, inelul A, lat de 14.500 kilometri, inelul E, lat de 300.800, apoi spatiul cvasi-gol, denumit diviziunea Cassini, lat de 8.000 kilometri, inelul B, lat de 25.500 kilometri, inelul C, lat de 17.000 kilometri, iar ultimul, cel mai apropiat de suprafata planetei, inelul D, lat de 7.500 kilometri. Aceste inele au o grosime mica, intre 2 - 20 kilometri, ele aparand ca o panza inelara in jurul planetei. Se considera ca ele, ca si cele ale celorlalte planete gigantice, mult mai subtiri (din care cauza au fost descoperite relativ recent, abia dupa inaugurarea Erei spatiale), sunt un reziduu provenit din materialul protoplanetar, care a fost insuficient pentru formarea unui satelit obisnuit in conditiile mareice date. Tot in perioada de pionerat a secolului al XVII-lea, dupa anul 1610, cand Galileo Galilei a indreptat prima luneta astronomica catre cer, au inceput sa fie descoperiti si satelitii lui Saturn. Prima descoperire a avut loc in anul 1655, cand acelasi Chistian Huygens descopera ceea ce el a numit "Luna Saturni" (Luna lui Saturn), satelitul botezat ulterior Titan. Avand o raza de 2575 kilometri (pentru comparatie, raza Lunii este de 1738 kilometri, a planetei Mercur - 2423,7 kilometri, iar a planetei Pluton - 2500 kilometri), Titan este al doilea satelit ca marime din intregul Sistem solar, pe primul loc situadu-se satelitul jovian Ganimede (raza de 2635 kilometri). Au urmat apoi, in acelasi secol, Iapetus (Cassini - 1671), Rhea (Cassini - 1672), Tethis si Dione (Cassini - 1684). Primul satelit descoperit fotografic, cel cu numarul noua - Phoebe, a fost identificat de catre Pickering in anul 1898. La mijlocul secolului 20 erau cunoscuti doar 10 sateliti ai planetei. In prezent, dupa intrarea in activitate a telescoapelor de mare putere si altitudine, ca si a telescoapelor spatiale, numarul satelitilor lui Saturn a fost stabilit la 31. Dintre acestia, foarte interesant este "satelitul numarul 6" - Titan. La inceputul anului 1944, Gerard P. Kuiper a stabilit, dupa analiza unei spectrogramea lui Titan, ca acesta poseda atmosfera. De asemenea, el a stabilit circumstantele, functie de masa si temperatura, prin care un corp relativ mic, poate avea sau nu atmosfera proprie. Titan este singurul satelit planetar care are atmosfera. O atmosfera densa, care se intinde paa la cel putin 350 - 400 kilometri altitudine, fiind alcatuita preponderent din azot. In ea s-au mai pus in evidenta metanul, acetilena, etilena, si altele. Existenta atmosferei a impiedicat observarea nemijlocita a suprafetei lui Titan, chiar daca in 1980 sonda Voyager 1 s-a apropiat la numai 4000 kilometri de el. Temperatura medie pe Titan este de minus 173 grade C, numai cu putin peste punctul de fierbere al azotului, fiind posibila existenta la poli a unor lacuri de azot lichid.