Mari descoperiri geografice..arheologice...istorice..inventii..stiati ca?

Potrivit dictionarului explicativ gurmand este acea persoana care, fara a fi neaparat supraponderala, prefera mancarurile gustoase, ba poate fi considerat chiar un „estet al alimentatiei”, intrucat gurmanzii sunt, de obicei, mai atrasi de o masa aranjata cu gust decat de una pur si simplu bogata. Exemplele de gurmanzi, de-a lungul istoriei, sunt extrem de numeroase, de la aristocratii Romei antice, unde un asemenea personaj, numit Vitellius, a ocupat chiar tronul imperial, la un moment dat, pana la suveranii, feudalii dar si calugarii din Evul Mediu sau chiar de mai tarziu – insusi Ludovic XIV, „Regele-Soare” era un mancau rafinat. Am putea crede ca epoca moderna, in care oamenii de seama au manifestat o deosebita atentie pentru „imaginea publica” a fost saraca in gurmanzi. Nimic mai fals: ea l-a dat lumii pe cel mai mare „flamanzila” al tuturor timpurilor: americanul James Buchanan Brady.

Valoarea nu asteapta ca anii s-o masoare

Nascut intr-o familie modesta, de origine irlandeza, din New York, Brady a muncit de mic, spre a-si castiga painea. La nici 12 ani a fost angajat ca usier la un hotel, apoi a devenit curier, strabatand zilnic orasul, calare pe o bicicleta. Norocul vietii sale a fost un anunt dat de serviciile feroviare americane, care angajau tineri functionari pentru Gara Centrala din New York. Brady s-a inscris la concurs si, desi nu avea o educatie aleasa, fiind mai curand autodidact, a reusit sa convinga juriul de istetimea sa neobisnuita.

Harnic, iute, priceput si extrem de rezistent din punct de vedere fizic – venea la serviciu cand inca nu se lumina de ziua si pleca ultimul, aproape de miezul noptii, deseori chiar preferand sa doarma pe o canapea veche din birou – tanarul a fost numit adjunct al sefului garii la doar 21 de ani! Doi ani mai tarziu, el a intuit, cu abilitatea mercantila ce-l va insoti toata viata, ca s-ar putea imbogati daca ar deveni agent de vanzari pentru companiile ce faceau afaceri cu statul american, in domeniul feroviar. Asa a ajuns sa vanda fostilor lui colegi din Caile Ferate produse ale firmelor Manning, Maxwell si Moore, care fabricau material feroviar sau diverse accesorii folosite la construirea trenurilor.

Mancatul era singura sa placere

Nu-i de mirare ca in curand, tanarul va ajunge unul dintre cei mai bogati oameni din America si-si va schimba radical stilul de viata. In adolescenta, James, „Jim” cum ii spuneau toti, fusese un baiat slab si desirat; acum, ajuns la maturitate, a inceput sa se ingrase vazand cu ochii, pe masura ce dadea de traiul bun. La 30 de ani era deja un munte de om si spunea ca nu vrea sa traiasca decat sa manance, pentru ca este singura sa placere. Avand milioane de dolari la dispozitie, nu i-a fost greu sa-si satisfaca aceasta placere si curand, ospetele sale sardanapalice au inceput sa fie prezentate pe larg in presa bulevardiera. Programul de viata al acestui excentric merita prezentat.

Dupa ce se scula, foarte de dimineata – probabil pentru ca stomacul ii dadea ghes, cerandu-si drepturile, sa paraseasca patul si sa treaca la masa! – cerea sa i se aduca imediat micul dejun. Care, la drept vorbind, numai mic nu era, fiind compus, de obicei, dintr-o omleta facuta din 6 oua, o duzina de costite de porc, paine de secara, cartofi prajiti, o fleica zdravana de vita in sange, totul stropit cu o carafa de 4 litri de suc de portocale, pe care milionarul il numea „nectarul zeilor”. Omul trecea apoi, cu burta relativ plina, la afaceri dar probabil ca numai la calcule si socoteli nu-i statea gandul, intrucat, la ora 1 fix, se grabea iar la masa.

„Bucatica lui Diamond Jim”

Nu-i placea sa manance singur, asa ca de obicei isi invita prietenii la restaurantul sau favorit din New York, proprietatea unui imigrant de origine franceza, Charles Rector, care-l numea pe Brady „cei mai buni 25 de clienti ai mei”, facand aluzie la apetitul insatiabil al acestuia. La pranz, infuleca rapid doi homari uriasi, crabi, scoici, stridii si o bucata de friptura de vita de aproape un kilogram – care a dat si numele unui preparat servit si azi in unele restaurante americane, desi nimeni nu se incumeta sa-l manance de unul singur: „bucatica lui Diamond Jim”. Ca desert, manca un platou cu placinte si o tarta cu frisca, band mai multe sticle de apa minerala cu lamaie, o alta preferinta a sa.

Dupa siesta de pranz, Jim se scula – ati, ghicit, desigur – flamand, asa ca mai hapaia o „gustare” cu icre negre si prajituri, care sa-i mai pacaleasca stomacul nesatios pana la ora cinei, servita la ora opt seara. Atunci, milionarul manca la capacitate maxima, sfidandu-i pe medicii care-i spuneau ca se omoara cu zile daca mai mananca asa de mult si asa de tarziu. La inceput, servea, drept aperitiv, doua duzini de scoici, sase crabi si un bol imens de supa de broasca testoasa. Felul principal era format dintr-o rata intreaga, prajita pe pat de legume, sase homari, muschi de vita gatit frantuzeste si nenumarate garnituri vegetale. La final, urma un platou imens de produse de patiserie, dupa care Brady era innebunit, si o cutie de bomboane de ciocolata.

Spionaj gastronomic


Ciocolata ii placea atat de mult incat intr-o zi, aflat la Boston cu afaceri, a vizitat fabrica unui mic producator de bomboane si a cerut ca marfa pe restul anului respectiv sa-i fie destinata doar lui. Cateva sute de cutii le-a trimis prietenilor si, cand patronul s-a plans ca nu mai are ciocolata pe stoc, Brady i-a semnat pe loc un cec de 150.000 dolari (echivalentul a aproape 1 milion de dolari, in banii de azi), pentru construirea unei fabrici mai mari, fara sa-i mai ceara vreodata banii inapoi. Intr-o alta ocazie, aflat la Paris, gurmandului i s-a servit, la restaurantul Marguery un fel de mancare numit „file de sole de Marguery”, preparat cu un sos a carui reteta o cunosteau doar bucatarii si pe care patronul stabilimentului nu a vrut cu nici un chip sa i-o dezvaluie americanului.

Trist, Brady s-a intors acasa dar Rector, bunul sau prieten, a avut o idee: si-a retras fiul de la Universitatea Cornell, unde invata, si l-a trimis in Franta, sub un nume de imprumut. Timp de doi ani, baiatul a lucrat la Marguery, facand tot felul de munci, pana a ajuns sa fie angajat si ca ajutor de bucatar. Astfel, a aflat reteta sosului-minune. A luat primul vapor si s-a intors in America iar in seara cand a ajuns, i l-a preparat lui Brady. Milionarul era in al noualea cer si a cerut nu mai putin de opt portii de sos, spre a-si potoli apetitul: „Daca ai turna sosul asta pe un prosop as fi in stare sa-l mananc pe tot!”, i-a spus el tanarului.

Mancacios, dar si generos

In egala masura, Brady era pasionat de haine fine si de bijuterii si nu se uita la bani cand venea vorba de asa ceva. Se stie ca avea sute de costume facute la comanda si peste 50 de palarii de matase. Patima sa pentru bijuterii era de-a dreptul maladiva: in fiecare seara purta diamante in valoare de 2 milioane de dolari, piatra de la ghiulul sau fiind estimata la cateva sute de mii de dolari. Acest obicei i-a adus porecla „Diamond Jim”. In amintirea zilelor de carausie, isi comandase nu mai putin de 12 biciclete placate cu aur, pe care se plimba in Central Park, in ceasurile de ragaz. Desi n-a fost casatorit si n-a avut copii, Brady a atras ca un magnet femeile.

Cea mai cunoscuta relatie a sa, care a durat aproape trei decenii, a fost cu actrita Lillian Russell, o silfida ajunsa, la maturitate sa cantareasca aproape 100 kg, din cauza prietenei cu Brady, fireste! Totusi, trebuie amintit ca milionarul a fost si un filantrop extrem de generos, donand milioane de dolari spitalelor si asociatiilor de caritate. Desi n-a fumat si n-a pus alcool pe limba in viata lui (atat i-ar mai fi trebuit!), pasiunea sa pentru bunatati i-a venit in cele din urma de hac: a murit in somn, la 61 de ani, din cauza unui atac de apoplexie. Omul se mancase pe sine insusi pana la ultimul dumicat...