«Geografia critica(radicala sau marxista) Numim radicală acea viziune a geografiei care privilegiază problematica materialismului istoric şi demersul dialectic ». A. Bailly, H. Béguin, 1982, 2001 “Geografia radicală (numită şi marxistă ori critică) se bazează pe problematica materialismului istoric: orice analiză concretă se înscrie într-un context istoric şi este influenţată de acesta. Conform acestei concepţii bunurile materiale determină în ultimă instanţă însăşi evoluţia istoriei omeneşti.
Interogarea realităţii urmează aşadar problematica precizării structurilor, ideologiilor şi naturii dialectice a fenomenelor sociale care se găsesc în spatele practicilor spaţiale observate. A analiza localizările umane în calitate de raporturi sociale înseamnă prin urmare identificarea încărcăturii structurale a intereselor aflate în interacţiune şi a conflictelor care rezultă de aici.
Materialismul dialectic încearcă să explice cum anume contradicţiile existente în structura unei societăţi generează un efect creator; astfel, problematica critică trimite spre un model de tensiune ce pune accentul pe conflictele revelatoare de strategii".
A. Bailly et H. Béguin, 1982, 2001 Pentru geografia radicală şi mai ales pentru orientarea sa marxistă, spaţiul "este considerat mai degrabă ca un suport pe care se proiectează societatea decât ca un element care are propriile sale dinamici" (Bailly & Béguin, 1982, 2001):
[...] în el însuşi, spaţiul nu are nici un efect general. Semnificaţia relaţiilor spaţiale depinde de caracteristicile proprii ale obiectelor sociale respective (...) Nu există un “spaţiu", există diferite feluri de spaţiu, de relaţii spaţiale sau de spaţializări.
(John Urry, 1987)
Urry, J. - Société, espace, localité, p. 89-101 in Benko, G.B. (dir.) – Les nouveaux aspects de la théorie sociale. De la géographie à la sociologie, Actes du colloque organisé à Paris par le Centre Culturel Canadien, Paradigme, Caen, 1988 Acest fapt este dezvăluit de câmpul conceptual al geografiei radicale, unde prezenţa spaţiului este cel mult subînţeleasă.
Principalele concepte (după Bailly şi Béguin, op. cit.): 1) Consumul. Consumul este considerat ca un proces social de apropriere a produselor, reglat de modul de producţie şi de matricea socială în care se defăşoară. Această matrice socială permite înrădăcinarea ideologiilor, adică asimilarea contradicţiilor trăite de grupul respectiv în procesul de reproducţie socială. Orice fenomen ne trimite astfel la raporturile de producţie (mijloace de producţie, tip de proprietate, forţa de muncă) şi de reproducţie a raporturilor sociale. Consumul este în acelaşi timp expresia şi mijlocul de concretizare a producţiei, a distribuţiei sale şi a schimburilor, adică a realizării spaţiale a transferurilor.
2) Clasa socială. Sunt numite clase grupurile de indivizi care se disting prin locul pe care îl ocupă într-un sistem, istoriceşte definit, de producţie socială. Aceste grupuri sunt dominante sau dominate. În acest câmp semantic se situează şi alte concepte apropiate: poziţie de clasă (care reflectă interesele claselor prezente), forţă socială (care se manifestă în procesul luptei pentru apărarea intereselor structurale ale fiecărei clase), etc. După definirea conceptelor, demersului dialectic îi rămâne: 1) – să definească şi să analizeze mizele care întreţin lupta de clasă prin intermediul raporturilor sociale (de exemplu controlul aproprierii plus-valorii, a mijloacelor de producţie, a ideologiilor de consum) şi
2) – să stabilească observaţiile necesare sesizării proceselor, să analizeze informaţiile asupra elementelor constitutive ale claselor, să claseze rezultatele în tipologii şi să interpreteze ansamblul relaţiilor stabilite prin raportarea continuă la mecanismele sistemului social.
Astfel, prin intermediul analizei dialectice, se pot utiliza conceptele antagoniste (capital-muncă, centru-periferie, natură-cultură, etc.) pentru a clarifica dinamicile societăţilor şi pentru a realiza, de exemplu, o tipologie a internaţionalizării capitalului, a exploatării forţelor productive pentru a revela logicile de acumulare ale centrelor (adică în ţările capitaliste avansate, unde se găseşte concentrat capitalul fix). Periferia este prin urmare considerată a fi un spaţiu în care se investeşte pentru a se putea profita de forţa de muncă ieftină şi pentru a creşte astfel plus-valoarea diferenţială. Spaţiul periferic capăta astfel sens doar prin luarea în calcul a raporturilor economice şi sociale.
Publicat de
dantntfcs
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu