Mari descoperiri geografice..arheologice...istorice..inventii..stiati ca?

„In ’94 eram la Histria si a aparut intr-o groapa o friza cu opt divinitati ale panteonului greco-roman si cu reprezentarea Zeului Soare pe margine. Deodata aud o voce pitigaiata: «Mai e mult pana la mare?».

Surescitat de descoperire, desi am vazut ca arata bine cucoana, zic: «Decat sa puneti intrebari din astea tampite, mai bine veniti sa vedeti ceva frumos». Era Camelia Robe, de la televiziune”, evoca vechiul arheolog Alexandru Suceveanu, presedintele Comisiei Nationale de Arheologie. Cotidianul l-a rugat, alaturi de alti specialisti, sa realizeze un top al celor mai importante descoperiri arheologice romanesti din ultimele doua decenii, cu dozele de subiectivism de rigoare si in functie de aria lor de expertiza.

Anul 2000: banii vin si la arheologi

Inainte de toate, arheologul Florin Ridiche, de la Muzeul Olteniei din Craiova, descrie traseul sinuos al arheologiei postdecembriste pana la intetirea fondurilor si a conditiilor pentru astfel de descoperiri.

„Anul 1989 a insemnat o cadere a cercetarii arheologice romanesti ca urmare a lipsei acute a fondurilor, ajungandu-se ca prin 1993, 1994 sa se aloce atat de putini bani incat nu puteau fi platiti decat doi sau trei muncitori pe santierele arheologice care ar fi trebuit sa aiba un minim de 20.” Anul 2000 a produs insa o schimbare radicala, continua arheologul oltean. Ministerul Culturii a dat OG 43/2000, „un fel de Biblie a arheologilor romani”, la care se adauga Regulamentul Sapaturilor Arheologice, prin instituirea Registrului Arheologilor si a Repertoriului Arheologic. Totodata, au crescut si fondurile pentru cercetare si numarul de santiere si a aparut si arheologia contractuala, legata mai ales de investitiile din infrastructura. Investitorii au fost obligati prin lege sa obtina un certificat de descarcare de sarcina arheologica inainte de inceperea sapaturilor, „lucru care a dus la cresterea fondurilor pentru cercetarea arheologica”.
De cealalta parte, Costel Chiriac, de la Institutul de Arheologie din Iasi, descrie insa o Comisie Nationala de Arheologie „inca macinata de orgolii si de interese de grup” si o Directie Generala a Patrimoniului Cultural National ce „seamana cu o baba senila”, precum si o legislatie cu lacune si contradictii. Totusi, el pretuieste racordarea la reteaua de informatii computerizate, „satelizate”, inmultirea numarului de publicatii, de santiere si cercetari de laborator pe baze moderne.

Cea mai mare bazilica episcopala din Balcani

Desi tehnologia moderna s-a facut simtita dupa 2000, Alexandru Suceveanu, dedicat timp de 50 de ani sitului de la Histria, nu are pic de incredere in ea pana nu trece de cazma, spaclu si maturica. „Occidentul asta s-a descarnat. Cred ca multi dintre ei (n.r. - arheologii din Vest) nu mai fac distinctia intre o oala si un caine. Nu, nu mai sapam. Taiem asa, din zece-n zece centimetri, la orizontala perfecta, si pe urma reconstituim la calculator. Cum mai reconstitui? Cum mai stii cum ai strans datele?” „Daca nu ai spaclul tau si maturica ta, privitul acela de profil... Privitul unui profil si succesiunea straturilor, care e sfanta, le faci in liniste, in diferite lumini ale zilei, preferabil dupa-masa, cand soarele e mai moale. Ne adunam, avem la doua zile vizite pe sectoare si stam si comentam: «Da’ stratul asta cum este?» s.a.m.d. Arheologul sa nu stea dusat, spreiat, la gagicareala la Mamaia si sa vada de doua ori pe saptamana cum mai merg lucrurile. Sa stea sa beleasca ochii in cazma si, cand simte ca s-a schimbat putin pamantul, sa sara de pe malul santului si sa vada el, cu mana lui”, da el niste ponturi din intelepciunea arheologiei traditionale.
Cazmaua, spaclul si maturica au fost, de altfel, ustensilele de capatai care i-au infatisat ruinele pe care le include printre cele mai de seama din ultimii 20 de ani. In ’95, Alexandru Suceveanu facea parte din echipa care gasea inscriptia cu garnizoana lui Mitridate al VI-lea Eupator, regele Pontului, prima care mentiona un personaj de istorie universala. Apoi, in 2002, dupa 20 de campanii de sapaturi incepute in ’84, termina de cercetat si Bazilica Episcopala, „una dintre cele mai mari din Peninsula Balcanica”, lunga de 60 m si lata de 30

Primii martiri dobrogeni


El nu se opreste doar la descoperirile vazute cu propriii ochi, trecand in revista si cripta funerara de la Halmyris, Tulcea, in care au fost ingropati primii martiri crestini cunoscuti in Dobrogea - Epictet si Astion -, descoperita in august 2002 de arheologii Mihail Zahariade si Octavian Bounegru. In plus, Andrei Soficaru, de la Institutul de Antropologie „Francisc J. Rainer”, o considera pe aceasta drept descoperirea cu „cea mai mare insemnatate pentru antropologie” din ultimele decenii romanesti. Osemintele au fost analizate la Manastirea Celic-Dere timp de zece zile. „Munca nu a fost usoara, deoarece printre oasele umane erau si numeroase oase de animale. Restaurarea, identificarea, determinarea varstei si a sexului, stabilirea bolilor de care au suferit si a cauzei mortii au aratat ca ne aflam in fata unui caz unic ce apare o data la 25 de ani”, spune antropologul.

Andrei Soficaru explica si aceasta unicitate. In textul enciclopedic „Acta Sanctorum” se spune ca Epictet (60 de ani) si Astion (35 de ani) au fost decapitati la 8 iulie 290 la Halmyris, in timpul imparatului Diocletian. Sunt descrise si ultimele clipe de viata ale celor doi martiri, loviti cu pietre peste fata si flagelati cu vergi, apoi decapitati. Scheletele dezgropate confirma povestea, continua antropologul: ambele sunt de sex masculin, iar varsta a fost determinata la 64, 67 de ani la primul, si la 40 de ani la al doilea. „Primul schelet are fracturi perimortem pe omoplatul stanga si mandibula, iar cel de-al doilea o urma de taiere pe humerusul dreapta si, de asemenea, tot pe mandibula. Prima vertebra cervicala de la cel de-al doilea schelet are urme de taiere produse de o sabie foarte ascutita, ceea ce indica o decapitare”, intareste antropologul.

Cele mai vechi rămăşite de Homo sapiens, la Anina

Alexandru Suceveanu încheie cu mormântul dublu circular din perioada Daciei romane, găsit în urmă cu câţiva ani la Roşia Montană, unde „s-ar mai putea descoperi lucruri” dacă ”aburitele creiere ale celor care ne conduc” nu ar fi „confundat” lucrurile. „Dacă oamenii ar fi lăsaţi să repare galeria în care s-au găsit faimoasele tăbliţe cerate (n.r. - 1786-1855), ar fi o mare realizare, pentru că acolo au fost aduse, pentru prelucrarea aurului, populaţii din Iliria.”

Arheologul Gheorghe Lazarovici se lasă impresionat, în schimb, de paleoliticul din Peştera cu Oase, zona Anina, unde, în 2002, au fost descoperite şi datate cu radiocarbon resturile celui mai vechi schelet de Homo sapiens, în prezenţa unor specialişti din mai multe ţări. Mai vorbeşte şi de săpăturile în curs de desfăşurare de la Miercurea Sibiului şi Uivar, situri neolitice, unde au fost descoperite sisteme de fortificaţii din mileniile VII-IV î.Hr., respectiv structuri de şase-şapte sisteme de fortificare, ambele rodul unor colaborări româno-germane.
„Noi am săpat la Parţa, o staţiune cu un sistem de fortificare cu patru şanţuri şi patru-cinci palisade - prospectările sunt abia la început -, unde am descoperit «blocuri de locuinţe» din care unele aveau podele suspendate, altele etaj cu peste 12 încăperi, din mileniul VI î.Hr.”, adaugă arheologul.

Robert Gindele, de la Muzeul Judeţean Satu Mare, listează descoperirile din nord-vestul României, începând cu cimitirul neolitic de la Urziceni-Vamă. Acesta cuprinde cele mai multe morminte din cultura ungară Bodrogkeresztúr descoperite pe teritoriul României, presărate cu obiecte de podoabă, arme şi vase.

„Aici a fost descoperit cel mai vechi obiect din aur de pe teritoriul judeţului (început de mileniu III î.Hr.)”, completează el, trecând la aşezările din Epoca bronzului şi cea romană de la Petea-Vamă: „Pe părţile română şi maghiară ale frontierei au fost descoperite peste 2.000 de complexuri arheologice, pe o suprafaţă mai mare de patru hectare. Este cea mai extinsă suprafaţă cercetată arheologic din N-V României”. Li se adaugă limesul (n.r. - sistem de fortificare compus din val şi şanţ) roman din „zona barbară de la Supuru de Sus” - „probabil cea mai timpurie frontieră a Daciei romane, retrasă mai târziu pe linia Carpaţilor” -, cercetat pe şase kilometri.

Cea mai mare descoperire după brăţările dacice

Robert Gindele conchide cu situl Lazuri-Lubi tag, unde se remarcă aşezări din secolele VI-IX d.Hr. ce oferă informaţii importante despre prezenţa românească în nord-vestul României, şi cu colaborarea dintre muzeul sătmărean şi ucraineni de la Cimitirul Malaya Kopanya. Toamna trecută, echipa a dezgropat aici două obiecte ce cântăresc împreună aproape jumătate de kilogram de aur, ceea ce a fost considerată drept cea mai mare descoperire de după controversatele brăţări dacice.

În cealaltă parte a ţării, cercetările arheologice de la Babadag-Cetăţuie, Tulcea, au început în 1962 şi continuă şi astăzi. Comunitatea atribuită culturii de tip Babadag a ocupat, din secolul XI î.Hr. până în prima jumătate a secolului VII î.Hr., un teritoriu ce cuprindea Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Moldovei, se afundă în istorie Sorin Ailincăi, de la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. „Săpăturile au scos la lumină resturile a numeroase locuinţe de suprafaţă, bordeie şi gropi de provizii sau menajere ce conţineau o mare cantitate de materiale arheologice pe baza cărora s-au stabilit importante legături cu lumea egeo-anatoliană. Datorită acestor complexe observaţii şi descoperiri, situl este fără îndoială unul dintre cele mai importante repere ale Primei epoci a fierului din sud-estul Europei”, explică arheologul.

El poposeşte apoi mai încolo în Tulcea, în comuna Jurilovca, la cetatea Orgame, prima localitate românească menţionată într-un izvor antic, întemeiată la mijlocul secolului VII î.Hr. de către grecii din Asia Mică într-o zonă cu „urme de locuire din Epoca bronzului şi din Prima epocă a fierului”. „Cercetările arheologice desfăşurate aici în anii 1926-1932 şi din 1965 până în prezent au permis dezvelirea unor importante monumente şi schiţarea istoriei cetăţii pentru mai bine de 12 secole de funcţionare. Dintre monumentele reprezentative ale sitului amintim cel mai vechi mormânt grecesc din bazinul Mării Negre (mijlocul sec. VII î.Hr.) şi o serie de edificii publice şi private din perioada romană: pretoriul, patru bazilici paleocreştine, locuinţe şi o parte din reţeaua stradală.”

Trecând în Oltenia, Florin Ridiche aminteşte de descoperirile de la Desa, judeţul Dolj, unde se cunoştea de existenţa unui sit până în 2001. Muzeul din Craiova a investit într-un nou şantier arheologic în această localitate, deschis şi în prezent. „Rezultatele nu au întârziat să apară, astfel că, în vara anului 2005, s-au descoperit, într-un complex arheologic, două spade romane de tip «spatha», folosite în perioada târzie a Imperiului Roman, un vârf de lance, unul de suliţă şi un prinzător de teacă, unice în contextul descoperirilor romane din Europa şi, pe deasupra, foarte bine conservate.”

Precizie antropologică la Hunedoara-Grădina Castelului

Andrei Soficaru evocă o altă descoperire arheologică îmbinată de minune cu antropologia, la care a participat: necropola de copii de la Hunedoara-Grădina Castelului, unde săpăturile au fost efectuate între 2001 şi 2006. Aici, în 30 de depuneri, au fost găsiţi patru indivizi incineraţi şi alţi 48 înhumaţi. Dintre aceştia din urmă, 35 aveau sub şase ani, iar dintre aceştia, 20 aveau mai puţin de un an.
„Datorită faptului că scheletele de copii erau relativ bine reprezentate, analiza antropologică a permis estimarea vârstei, dar şi determinarea sexului sau calcularea staturii. S-a observat că, în unele cazuri, determinarea sexului, prin metode antropologice, a putut fi confirmată şi de inventarul descoperit - piese tipice pentru femei, cum ar fi cerceii sau mărgelele. Pe de altă parte, mormintele de copii sunt datate în sec. I d.Hr., în plină perioadă dacică. Vârstele fragede şi epoca în care au trăit arată că, în această necropolă, copiii neiniţiaţi au beneficiat de un alt tratament la deces decât restul comunităţii din care făceau parte“, explică antropologul. Alături de aceste exemple de marcă prezentate de specialişti mai pot sta şi casa intactă din epoca Cucuteni, veche de circa 6.000 de ani, identificată pe malul Prutului de arheologii Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani în vara lui 2006, şi cele 6.000 de obiecte, un fost nod comercial înfloritor şi unul dintre cele mai promiţătoare situri dintre Carpaţi şi Balcani găsite la Pietrele, în judeţul Giurgiu, de către Institutul „Vasile Pârvan”, datând tot de acum 6.000 de ani.

Descoperiri arheologice involuntare sub mall-uri

Câteodată, însă, istoria iese din groapă fără voia arhitecţilor, mai ales în cadrul unor săpături pentru diverse construcţii edilitare. Gheorghe Lazarovici aminteşte, în acest sens, de lucrările pentru înălţarea mall-ului Polus Center din Cluj, care au dus la crearea unui şantier arheologic de 30 de hectare. Aici au fost descoperite locuinţe şi obiecte vechi de cinci-şase milenii, tumuli (n.r. - movile de protecţie din piatră sau pământ ridicate de popoarele antice deasupra mormintelor) din mileniile II-III şi zeci de morminte din Epoca cuprului-bronzului. Alături de o „staţie de poştă sau garnizoană pentru cei care controlau drumul roman spre Gilău sau Turda prin Miceşti, cu obiecte, fragmente şi vase ceramice, fragment de diplomă privind acordarea cetăţeniei romane” şi de sute de morminte din perioada migraţiilor, unele presărate cu podoabe din metal preţios de pe vremea gepizilor.

Mihai Wittenberger adaugă siturile preistorice şi romane deschise odată cu lucrările pentru autostrada Transilvaniei, cel neolitic, cel din Epoca bronzului şi cel roman generate de modernizarea DN 17 pe tronsonul Cluj-Dej sau cele de pe varianta de ocolire est a municipiului Cluj, cu aşezări cu specific neolitic, scitic, dacic, roman şi din Evul Mediu timpuriu. „Din nefericire, ştiu de la colegi din ţară că nu peste tot se respectă legislaţia care obligă investitorul să suporte cheltuielile de cercetare”, mai spune arheologul.

Se mai pot adăuga cele peste 1.000 de morminte din secolul al II-lea, obiectele de ceramică, metal, os, sticlă, metalele preţioase, uleiurile, fardurile, bijuteriile, pieptenii, oglinzile, cojile de ouă sau nucile carbonizate descoperite odată cu extinderea oraşului şi executarea lucrărilor de construcţie în Constanţa, de anul trecut. Precum şi hanurile de secol XVII, ceramica, sticla şi monedele de secol XVIII-XIX dezgropate pe străzile Lipscani, Franceză şi Smârdan, odată cu lucrările de remodernizare a infrastructurii.

Primul laborator din România de datare exactă a ceramicii

Cât priveşte dotările tehnologice ale arheologiei româneşti, Mihai Wittenberger vorbeşte de datarea cu radiocarbon C14, magnetometrie sau GIS (n.r. - Geographic Information System, care stochează şi analizează date legate de un loc), de poziţionare GPS, radare subterane sau detectoare de metale. El laudă şi proiectul de înfiinţare a primului laborator de datare prin sistemul termoluminescenţei, ce permite o datare a ceramicii cu o precizie de câţiva ani, pus pe roate de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi de Facultatea de Mediu din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”. Robert Gindele adaugă arheologia aeriană şi măsurătorile geomagnetice care, anul trecut, au dus la descoperirea „unui sistem de fortificaţie al unei aşezări din Epoca târzie a bronzului la Andrid”. Iar Gheorghe Lazarovici spune că România se poate mândri cu unul dintre cele mai performante sisteme de evidenţă şi una dintre cele mai mari baze de date din domeniul culturii.

Institutul „Vasile Pârvan”, cel mai bogat în 2008

Pentru anul 2008, Ministerul Culturii şi Cultelor a alocat 580.000 de euro săpăturilor arheologice, faţă de 400.000 puse la bătaie în 2007, potrivit site-ului oficial. Primele instituţii arheologice, în ordinea sumelor alocate, sunt Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti (aproape 100.000 de euro), Muzeul Naţional de Istorie a României (aproape 100.000 de euro), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (aproape 48.000 de euro), Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca (aproape 40.000 de euro), Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea (aproape 38.000 de euro) şi Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (puţin peste 36.000 de euro).