Europa este, convenţional, unul dintre cele şapte continente. Cuprinzând peninsula Eurasiei, Europa este separată de Asia de Munţilor Ural, râul Ural şi Marea Caspică la est, şi de Munţii Caucaz la sud-est. Europa are deschidere, în nord, la Oceanul Arctic, în vest la Oceanul Atlantic, în sud la Marea Mediterană, iar în sud-est la Marea Neagră şi la căile ei de legătură spre Marea Mediterană. Totuşi, graniţele Europei — un concept ce datează încă din antichitate — sunt oarecum arbitrare, deoarece termenul de continent poate face referire la diferenţele de ordin cultural şi politic sau cele de ordin fizico-geografic.
După suprafaţă, Europa este al doilea cel mai mic continent, acoperind 10.180.000 de kilometri pătraţi sau 2% din suprafaţa Pământului şi 6,8% din suprafaţa terestră. Din cele aproximativ 50 de state ale Europei, Rusia este cel mai mare (atât ca suprafaţă cât, şi ca populaţie), în timp ce Vaticanul este cel mai mic. Europa este al treilea cel mai populat continent după Asia şi Africa, cu o populaţie de 731 de milioane de locuitori, reprezentând 11% din populaţia lumii; totuşi, potrivit estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, ponderea Europei va scădea la 7% până în 2050.
Europa de Vest este locul de naştere al culturii vestice. Naţiunile europene au jucat, începând din secolul XVI încoace, un rol predominant în politica mondială, în special după începuturile colonialismului. Între secolele XVII şi XX, ţările europene au controlat Americile, cea mai mare parte din Africa, Australia, şi porţiuni întinse din Asia. Schimbările demografice şi cele două războaie mondiale au condus la declinul dominaţiei europene în politica mondială, la mijlocul secolului XX, pe măsură ce Statele Unite şi Uniunea Sovietică îşi sporeau influenţa. În timpul Războiului Rece, Europa a fost divizată de–a lungul Cortinei de Fier între NATO, în partea de vest, şi Pactul de la Varşovia, în est. Integrarea europeană a condus la fondarea Consiliului Europei şi Uniunii Europene în Europa de Vest, amândouă extinzându–şi graniţele spre est, dupa căderea Uniunii Sovietice, în 1991.
Etimologie
În mitologia Greciei antice, Europa a fost o prinţesă feniciană pe care Zeus a răpit-o, după ce a luat forma unui taur de un alb strălucitor. A dus–o pe insula Creta, unde a dat naştere lui Minos, Rhadamanthus şi Sarpedon. Pentru Homer, Europa (greacă Εὐρώπη, Eurṓpē) era numele reginei Cretei din mitologie, şi nu, încă, o denumire geografică. Mai târziu, Europa făcea referire la zona central-nordică a Greciei, iar din jurul anului 500 î.Hr. termenul a fost extins pentru a face referire şi la teritoriile din nord.
Numele grecesc „Europa” are o origine incertă. O ipoteză sugerează originea cuvântului de la cuvintele greceşti întins (eur-) şi ochi (op-, opt-), iar de aici Europē.
Istorie
Europa are o lungă istorie a unor mari reuşite culturale şi economice, începând din Epoca Bronzului. Originile culturii vestice sunt, în mod general, atribuite grecilor antici şi Imperiului Roman, care a supus întreg continentul pentru mai multe secole. După declinul Imperiului Roman, Europa a intrat într-o perioadă de stagnare, cunoscută sub numele de Evul Mediu, care s-a terminat prin fenomenul numit Renaştere şi prin Noii Monarhi, ce aveau să marcheze noi descoperiri, explorări şi creşterea cunoştinţelor ştiinţifice. Din secolul XV, naţiunile europene, în special Spania, Portugalia, Franţa şi Marea Britanie, au construit mari imperii coloniale, cu dependenţe în Africa, America şi Asia. Revoluţia Industrială a început în secolul XVIII, ducând la o prosperitate sporită şi, implicit, la o creştere de populaţie. După Al Doilea Război Mondial şi până la sfârşitul Războiului Rece, Europa a fost împărţită în două mari blocuri politice şi economice: naţiunile comuniste din Europa de Est şi ţările capitaliste din Europa de Vest. În jurul anului 1991, blocul estic s-a dezintegrat.
Geografie şi întindere
Europa se află în mijlocul zonei temperate de nord, cea mai mare parte a continetului fiind cuprinsă între 35º şi 60º latitudine nordică şi între 9º şi 65º longitudine vestică.[1]
Din punct de vedere al geografiei fizice, Europa reprezintă o peninsulă, partea nord-vestică a Eurasiei sau a Afro-Eurasiei: Asia ocupă partea estică a acestei mase continentale şi toate împart un platou continental comun. Graniţa de est a Europei este, în mod obişnuit, definită de Munţii Ural în Rusia.[2] Primul geograf al secolului I d.Hr., Strabon, credea că, de fapt, Râul Tanaïs reprezintă această graniţă,[3] aşa cum şi primele surse iudaice precizau. Frontiera de sud-est cu Asia nu este definită cu precizie. Cel mai adesea, Ural sau, alternativ, Râul Emba sunt luate ca posibile delimitări. Graniţa continuă către Marea Caspică, Munţii Caucaz sau, alternativ, Râul Kura din Caucaz, şi ajunge la Marea Neagră; apoi, Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele şi Marea Egee completează graniţa cu Asia. Marea Mediterană din sud separă Europa de Africa, în timp ce vecinul din vest este Oceanul Atlantic; Islanda, deşi mai aproape de Groenlanda (America de Nord) decât de Europa, face, totuşi, parte din cadrul acestui continent.
Datorită diferenţelor culturale şi socio-politice, există multe variante de delimitări ale Europei; în unele surse, câteva teritorii nu sunt incluse în Europa, în timp ce alte surse le includ. De exemplu, geografii din Rusia şi alte state post-sovietice includ, în general, Munţii Ural în Europa, dar Caucazul îl atribuie Asiei. În mod similar, numeroşi geografi[cine?]consideră că frontierele sudice ale Azerbaidjanului şi Armeniei cu Iran şi cele din sud şi est ale Turciei cu Siria, Irak şi Iran reprezintă, de fapt, limita dintre Asia şi Europa, acest lucru având un fundament politic şi cultural.[necesită citare] Tot în acelaşi mod, în ciuda faptului că insulele Cipru şi Malta sunt mai apropiate de Asia şi Africa, adesea sunt redate ca aparţinând de teritoriul continentului european.
Geografie fizică
Relieful Europei este foarte variat pe zone relativ mici. În regiunile sudice predomină caracterul muntos, în timp ce mergând spre nord, terenul coboară dinspre Alpi, Pirinei şi Carpaţi, prin teritoriile deluroase, şi continuă către câmpiile joase din nord şi est. Aceste şesuri prelungite sunt cunoscute sub numele de Marea Câmpie Europeană, iar în mijlociul lor se întinde Câmpia Nord-Europeană. Un arc format din zone mai înalte, de asemenea, se desfăşoară de-a lungul ţărmului nord-vestic, care începe în vestul insulelor britanice şi Irlandei şi continuă până la ţărmul articulat şi plin de fiorduri al Norvegiei.
Această descriere este simplificată. Zone cum ar fi, de pildă, Peninsula Iberică şi Peninsula Italică au propriile caracteristici, aşa cum şi însăşi Europa centrală dispune de multe platouri, văi şi bazine care complică şi mai mult tendinţa generală.
Suprafaţa Europei este de aproximativ 10,5 milioane de km2, fiind al şaselea continent ca întindere. Cea mai mare răspândire o au câmpiile cu înălţimi între 0 şi 200 de metri, care reprezintă circa 57%, urmate de dealuri şi podişuri — cu 37% — şi munţi — cu 6% din suprafaţa totală. Altitudinea medie este de 320 de metri, aceasta fiind cea mai mică, relieful încadrându-se între 28 de metri, în Marea Caspică, şi 4807 metri, în Munţii Alpi, vârful Mont Blanc.
Ţări
Cel mai mare stat de pe continent este Federaţia Rusă, chiar dacă se ia în considerare doar partea sa europeană, Rusia fiind mai mare decât orice alt stat european. Douăzeci şi şapte din ţările Europei compun Uniunea Europeană şi sunt puternic integrate din punct de vedere politic şi economic.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu