Mari descoperiri geografice..arheologice...istorice..inventii..stiati ca?

Tara incarcata de istorie si traditii, Marea Britanie si-a ridicat de-a lungul secolelor o capitala stralucitoare in ciuda perdelei de ceata care o apasa din cand in cand. Dintre cladirile simbol ale acestei capitale putine sunt atat de invaluite in mister si legenda ca Turnul Londrei. Aflat pe malul Tamisei, in stricta apropiere a vestitului „Tower Bridge”, podul a carui platforma, formata din doua segmente, se ridica pentru a permite trecerea vaselor, Turnul are o vechime de peste 900 de ani. Din complexul de odinioara, Turnul Alb constituie partea cea mai veche si a supravietuit pana in zilele noastre, fiind construit de William Cuceritorul.

De fapt lucrarile, care au inceput in 1080, si s-au terminat in 1097, au fost atent supravegheate de Gundolph, episcop de Rochester. Cu zidurile sale groase de 5 metri si inalte de 30 erau un adapost sigur si in acelasi timp reprezenta, pentru populatia anglo-saxona, semnul vizibil al puterii normande. Zidul interior cu cele 13 turnuri a fost construit de Henric al III-lea (1216-72) cand au fost aduse aici si bijuteriile Coroanei. In 1240 a fost zugravit in alb si de aici i se trage numele sub care este cunoscut. In timpul lui Henric al VIII-lea (1509-49) turnul a fost restaurat si ultimul suveran care a avut resedinta in fortareata a fost Iacob I Stuart (1603-25).

De-a lungul anilor Turnul a fost resedinta regala, inchisoare, armurarie si pentru o vreme a gazduit chiar o menajerie. Faima acestui monument, poate cel mai vizitat din Londra, este cauzata si de personajele ilustre care au fost inchise aici, cele mai multe gasindu-si chiar sfarsitul. In Turnul Insangerat au fost ucisi „micii printi” si pe „Poarta Tradatorilor” au intrat o multime de prizonieri printre care Walter Raleigh si Guy Fawkes. In Turnul Verde au fost ucise Lady Jane Gray si sotiile lui Henric al VIII-lea, Katharine Howard si Anne Boleyn.

Bijuteriile Coroanei, expuse in Turn, sunt de o bogatie si de o frumusete greu de imaginat. Sunt podoabe purtate in timpul ceremoniilor, cele mai vechi datand din 1661, inlocuindu-le pe cele distruse de Cromwell in 1649, dupa executia lui Carol I. Exista aici 12 coroane, o sfera de aur – Globy Royal, un sceptru impodobit cu un diamant de 530 carate, Steaua Africii, inelul Monarhului, sabii regale si multe altele.

Legenda spune ca toate aceste obiecte de pret sunt pazite de fantome care bantuie turnul. De teama acestora putini se apropie de fortareata dupa apusul Soarelui dar povestile de groaza nu-i sperie pe gardienii imbracati in costume din epoca Tudor, cunoscuti sub numele de Beefeaters (mancatori de biftec) deoarece pentru slujba lor erau odinioara rasplatiti cu ratii zilnice de carne de vaca. Acestia par sa iubeasca noaptea, mai ales atunci cand are loc traditionala ceremonie a cheilor. Este momentul in care toti ocolesc fortareata in spatele sefului lor, purtator al unei lanterne.

Ansamblul contine si o biserica normanda, Capela Sfantul Ioan Evanghelistul, considerata cea mai veche biserica din Londra. In Turn sunt ingrijiti cu devotament cativa corbi. Traditia spune ca trebuie sa existe cel putin 6 asemenea pasari atent supravegheate de Maestrul Corbilor. Este adanc inradacinata, in mintea locuitorilor, credinta ca Ma-rea Britanie va trai atat cat traieste Londra, Londra cat va exista Turnul, iar Turnul va ramane in picioare cat timp vor exista corbi in el.

Interioarele pastreaza mobile si diferite obiecte care oglindesc viata dusa aici in timpul lui Henry al III-lea sau Edward I. Sunt impresionante de asemenea colectiile de arme si armurile expuse in cele trei etaje sub lozinca „Imbracat pentru a ucide”. Toate evoca putere, bogatie si psihologia celor care au condus Imperiul Britanic. O noua expozitie este inchinata lui Henric al VIII-lea, razboinic, sportiv si rege, celebrand 500 de ani de la urcarea acestuia pe tronul tarii.

Despre savanti se spune mai mereu ca sunt distrati. Nici marii specialisti în tehnica nu sunt, de cele mai multe ori, mai prejos.
Despre savanti se spune mai mereu ca sunt distrati. Nici marii specialisti în tehnica nu sunt, de cele mai multe ori, mai prejos. Unele din greselile pe care acestia le-au facut s-au dovedit însa geniale, schimbând pur si simplu mersul istoriei civilizatiei noastre. Desi geniul ramâne tot al celor care au stiut sa transforme o simpla greseala într-un succes care le-a adus celebritatea...Sapunul care pluteste!
Acum o suta de ani, pentru a se spala, oamenii mai foloseau înca tot felul de cazi imense sau se afundau pur si simplu în apa râurilor. A scapa un sapun din mâna în aceste conditii era neplacut - unde sa-l mai cauti si cât timp? Solutia s-a ivit din întâmplare si... din greseala, în 1879, la Cincinnati, capitala statului Ohio, unde îsi avea sediul firma Procter&Gamble. Un tehnician îsi ia pauza de prânz, dar uita în functiune o instalatie care amesteca temeinic componentele din care se facea sapunul. La întoarcere îsi da seama ca amestecul avea prea mult aer dar are inspiratia sa-l toarne totusi în forme si sa puna sapunurile în vânzare. A doua zi - stupoare! Numarul comenzilor explodeaza. Noul sapun... plutea pe apa si nu mai era nevoie sa-l cauti cu ochii închisi. Era de fapt prima modificare a retetei bazata pe grasime de capra, apa si cenusi bogate în carbonat de potasiu pe care o pusesera la punct... fenicienii cam prin anul 600 î.e.n.!Diamantele sunt pentru totdeauna De data aceasta nu este vorba de celebrul roman al lui James Bond, ci tot de o alta greseala, apartinând a tehnicianului metalurg Pravin Mistry. El înfiintase la Dearborn, Michigan, o firma care facea acoperiri cu titan pentru diverse obiecte, folosind azot si o tehnica laser. Într-o zi însa, monteaza din greseala nu un tub de azot, ci unul de anhidrida carbonica. Si pe banda apar obiectele acoperite cu un strat extrem de dur de... diamant! Care, în fond, nu este decât o forma particulara a carbonului.
S-au patat pantofii! Si i-au îmbogatit pe cei care au stiut sa vada dincolo de o banala eroare o descoperire geniala. În 1953, un chimist de la firma americana 3M, care a inventat banda adeziva, scapa, din nebagare de seama, câteva picaturi din lichidul la care lucra pe pantofi. Încearca sa le scoata cu apa, sapun, un dizolvant - nimic. Atunci îi vine ideea fireasca: daca apa nu le scoate, înseamna ca daca impregneaza întregul pantof cu lichidul respectiv, nici nu o sa patrunda apa prin el! Se nascuse Scotchguard, utilizat astazi pentru protectia tesuturilor si a pielii contra petelor nedorite...Un cauciuc uitat în cuptor Chales Goodyear era cunoscut pentru tot felul de greseli pe care le facea. Sotia sa îl implora sa se apuce de ceva mai "productiv" decât de cauciucul cu care îsi tot facea de lucru. Si care devenea când sfarâmicios la frig, când aproape curgea la caldura prea mare. Tot ce-i ramânea era sa lucreze în secret. Doar ca într-o zi Dna Goodyear se întoarce mai devreme acasa, asa ca Charles se grabeste sa închida cuptorul ...uitând înauntru o bucata de cauciuc. Când a scos de acolo amestecul, a constatat ca era mai rezistent si mai flexibil. Descoperise... vulcanizarea! Anul era 1839...Radar? Nu, cuptor cu microunde Percy Spencer era inginer la Raytheon Company si lucra cu tuburi magnetron, capabile sa genereze unde de frecventa foarte înalta (pâna la 60000 de megaherti), un tub folosit în instalatii radar. Percy stia ca tubul produce si caldura, dar nu credea ca aceasta poate fi atât de mare încât sa-i topeasca un pachet de ciocolata pe care o avea în acelasi buzunar. Dupa primul moment, de suparare din cauza pantalonilor distrusi, îi vine ideea sa apropie tubul de un ou si de o farfurie cu boabe de porumb. Rezultatul - o explozie de floricele si... un ou rascopt. Primele cuptoare cu microunde au fost construite repede dupa aceasta descoperire, dar a fost nevoie sa treaca ani buni pâna când ele sa devina obiectele obisnuite pe care le stim astazi.Sandviciul... de sticla 1903: Edouard Benedictus, un chimist francez, loveste o masa de laborator si de pe ea cade o placa de sticla. Care se sparge, dar îsi pastreaza forma. Intrigat, Benedictus o examineaza si constata ca era acoperita - din greseala, evident - cu o pelicula subtire, asemanatoare plasticului, formata prin evaporarea unei solutii care contine nitroceluloza, alcool si eter. Cum ideea de a realiza o sticla care sa se sparga, dar fara sa raneasca, îl framânta de când vazuse o fetita ranita de un geam care îi cazuse peste mâna, s-a gândit sa faca un... sandvici
de sticla, din doua bucati "lipite" între ele cu adezivul descoperit. Din 1920, inventia a fost preluata pe scara larga la automobile. Rezultatul s-a numit parbriz din sticla duplex!Airbag! John Hetrick, un respectabil locuitor al statului Pennsylvania, se întorcea acasa într-o zi, cu masina, cu sotia si cu fetita lor. Când a vazut stânca ce se rostogolise pe sosea, era prea târziu sa o mai ocoleasca, asa ca a ales solutia de a... intra în sant. Unde masina s-a afundat în noroi. Au coborât, sotia si fata au fost duse acasa, iar el a ramas sa astepte masina de depanare. Când a constatat stupefiat ca masina lui nu patise practic nimic, s-a gândit imediat ca probabil "baia" de namol actionase ca o perna. Asa i-a venit ideea unui "dispozitiv de siguranta" gata sa protejeze masina si pe ocupantii ei în caz de accident. Asa a aparut înca din 1952 primul airbag - perna care se umfla automat si îi protejeaza pe pasageri. De-abia în 1973, însa, primele modele de automobile încep sa monteze dispozitivul lui Hetrick...Inspirata greseala a lui Fleming Unul dintre exemplele clasice de greseala geniala este cel al marelui microbiolog Alexander Fleming, care lucra la spitalul St. Mary din Londra. Distrat cum era, într-o zi pleaca acasa uitând fereastra deschisa la laborator. Pe masa lasase o cultura de stafilococi, pe care a doua zi o gaseste contaminata de o ciuperca - "Penicilinium notatum". El observa o substanta verzuie deasupra vasului continând cultura respectiva, o examineaza la microscop si constata ca... toate bacteriile fusesera ucise. Ideea celebrului antibiotic se nascuse. Mai ramâne sa-l poata fabrica în stare pura si în cantitati suficiente. Ceea ce a facut cu ajutorul a doi medici tineri, Howard Florey si Ernest Chain. În 1941 face primele teste pe oameni; imediat începe productia pe scara industriala, gratie interventiei lui Churchill (pe care Fleming îl salvase de la înec). Fara ca de data aceasta cineva sa mai greseasca, Fleming si cei doi tineri medici primesc, în 1945, Premiul Nobel pentru descoperirea lor.

Albert Einstein scria intr-o scrisoare, in ultimul an de viata, ca religiile sunt "legende primitive, copilaresti", contrazicand astfel teoria potrivit careia acesta ar fi crezut in existenta unui creator.
Opiniile lui Einstein despre religie au fost indelung dezbatute, multi agatandu-se de fraze ale acestuia precum "El (Dumnezeu, n.r.) nu da cu zarul", ca o dovada ca el credea in existenta unui creator. 
Insa aceasta ultima scrisoare, adresata de Einstein filozofului Eric Gutkind si care nu fusese data publicitatii, arata ca savantul nu credea deloc in existenta lui Dumnezeu, spre sfarsitul vietii.

Acordeonul

In 1854, Anthony Faas din Pennsylvania breveteaza acordeonul. Acordeonul este un instrument muzical manual, constand dint-un burduf atasat la doua rame de forma dreptunghiulara, pe care sunt montate butoane, sau la unele tipuri, clape asemanatoare celor de la pian. O persoana poate canta la acordeon tragand (expandand) si impingand (comprimand) burduful, facand ca aerul sa treaca prin conducte metalice, denumite tubusoare. Acest flux de aer face tubusoarele sa vibreze, fapt care produce sunete. Cel care canta la acordeon produce diferitele note apasand butoanele si clapele. Tubusoarele si butoanele care controleaza notele joase se afla, din perspectiva celui care canta la acordeon, pe partea stanga a burdufului, iar cele care controleaza notele inalte se afla pe partea dreapta. Principalele doua tipuri de acordeon sunt cele cu actiune simpla si cele cu actiune dubla. La acordeoanele cu actiune simpla, fiecare buton produce doua note, una cand se trage burduful si una cand se impinge. In cazul acordeoanelor cu actiune dubla, fiecare clapa sau buton produce aceeasi nota si la impingere si la tragere. Cel mai cunoscut tip de acordeon, acordeonul-pian este un acordeon cu actiune dubla. Acordeonul-pian are un sir de clape asemanatoare celor intalnite la pian, in locul butoanelor de pe partea dreapta. Un instrument asemanator acordeonului numit Handäoline, a fost inventat la Berlin in deceniul 3 al secolului XIX. Cyril Demian a brevetat primul acordeon propriu-zis in anul 1829, la Viena. Primele acordeoane aveau zece butoane melodice si doua butoane pentru bas. Versiuni ulterioare au adaugat mai multe butoane, permitand muzicienilor sa produca o varietate chiar mai mare de note si sunete. Acordeonul-pian a fost dezvoltat in deceniul 6 al sec.XIX. Concertina este un instrument mic, hexagonal, asemanator acordeonului. Este produs in versiuni cu actiune simpla si cu actiune dubla. Sir Charles Wheatstone a inventat concertina in 1829. Acesta a fost inspirat de modul in care functioneaza sheng-ul, o veche muzicuta chinezeasca.

Ascensor de pasageri

In 1857, este inaugurat primul ascensor de pasageri din lume, intr-un magazin de pe 488 Broadway si Broome Street, din New York City. Ascensorul de siguranta, inventat de Elisha Otis era pus in miscare de aburi, cu ajutorul mai multor franghii si hamuri. Pe masura ce siguranta si eficienta vechilor ascensoare continuau sa se imbunatateasca, spatiile din etajele superioare ale cladirilor au devenit mai dorite, inversand tendinta care a durat multi ani, de a inchiria spatii comerciale si rezidentiale la etajele inferioare. Pana in 1870, Otis Brothers & Company obtinuse un profit de peste 1 milion de dolari. Cativa ani mai tarziu, existau nu mai putin de 2000 de ascensoare Otis.

Aspiratorul

In 1901, un aspirator pentru curatat a fost brevetat de Hubert Cecil Booth, un constructor de poduri. Aparatele precedente care utilizau aer comprimat, creau nori de praf, dar fara sa existe mijloace prin care praful sa fie indepartat, acesta se aseza din nou. Odata ce a avut ideea utilizarii aspiratiei, Booth a facut un experiment preliminar, plasand o batista pe spatele din plus al unui fotoliu. Booth a pus gura aparatului sau pe batista, si dupa aspiratie, cercul de pete negre de pe batista i-a dovedit principiul. El a inceput o intreprindere mobila de prestari servicii de curatenie. Construita pe o caruta trasa de cai, “masina sa de aspirat” avea un motor care punea in functiune o pompa, prevazuta cu un furtun lung, care putea fi extins in casa ce trebuia sa fie curatata. Una dintre primele sale sarcini a fost de a curata covorul albastru pentru incoronare, din Westminster Abbey, pentru incoronarea lui Edward al VII-lea.

Papusa Barbie

In 1959, papusa Barbie originala isi face debutul in magazinele americane. Barbie este cea mai bine vanduta papusa din lume, fiind comercializata pentru prima oara pe data de 9 martie 1959. Cel mai bine vandut tip de Barbie a fost lansat in 1992, Totally Hair Barbie, avand parul lung pana la pamant, care putea fi si coafat. Ruth Handler a remarcat ca fiica sa Barbara prefera sa se joace mai degraba cu papusi din carton care semanau cu adulti, decat cu cele care semanau cu copii. In Europa, a observat o papusa numita Lilli si i-a cumparat-o fiicei sale. Lilli era un personaj materialist dintr-o banda desenata creata de Reinhard Beuthin pentru Bild Zeitung, papusa cu acelasi nume incepand sa fie vanduta in 1955. Papusa era destinata adultilor, nu copiilor. Astfel, M.G. Lord descria papusa originala, in lucrarea ei Intotdeauna Barbie: Biografia neautorizata a unei papusi reale: un cadou simpatic destinat barbatilor; un personaj pornografic. Ruth Handler spune ca in momentul in care a cumparat papusa Lili pentru fiica ei, nu cunostea ca aceasta era destinata adultilor. Ruth Handler si Elliott Handler, co-fondatorii companiei Mattel, au achizitionat drepturile de comercializare a papusii Lilli: schimbandu-i culoarea parului de la blonda la bruneta si modificandu-i numele in Barbie (dupa cel al fiicei lui Ruth, Barbara). Papusa a inceput sa fie comercializata in Statele Unite in 1959, la Targul annual de jucarii din New York. Prima papusa Barbie avea un costum de baie cu dungi albe si negre iar parul ii era impletit in coada. In urmatorii ani, Charlotte Johnson, creatoarea de moda a companiei Mattel, a creat vestimentatia papusii Barbie pe baza modei pariziene. Ruth Handler a declarat ca e important pentru respectul de sine al unei fete sa se joace cu o papusa cu saniö, iar Barbie cu siguranta era papusa care intrunea aceasta conditie. Daca papusa comercializata initial ar fi avut inaltimea unei femei normale, dimensiunile ei ar fi fost 99-46-84. Aceste dimensiuni nu erau bazate pe masurile normale ale unei femei, devenind extrem de controversate, multi sugerand ca jocul cu o papusa Barbie diminueaza in loc sa sporeasca respectul de sine al unei fete. Ca raspuns la aceste critici, Mattel a redus dimensiunile pieptului si a marit dimensiunile taliei papusii, insa proportiile au ramas necaracteristice majoritatii femeilor. Reproiectata de Jack Ryan si produsa de Mattel, aceasta papusa reprezinta o industrie care aduce 1.9 miliarde de dolari pe an, cumparandu-se doua papusi Barbie in fiecare secunda.

Motorul Extern Evinrude

La 19 aprilie 1877 se naste Ole Evinrude (decedat la 12 iulie 1934), inventator norvegian, producatorul motorului marin extern. 

Intr-o zi, Ole Evinrude vaslea in mica sa barca, indreptandu-se spre o micuta insula, unde vroia sa faca un picnic, cand a realizat ca vaslitul este mult mai dificil decat ar trebui sa fie. Atunci el s-a hotarat sa inventeze un mijloc prin care barcile sa se deplaseze rapid si usor prin apa. Astfel, el a inventat primul motor marin extern in 1909, iar in 1910, l-a brevetat. Motorul lui Evinrude a inlocuit rapid motoarele cu aburi pentru barci si a dat nastere unei noi ramuri a industriei. Rezultatul a fost motorul extern Evinrude, care a ramas popular pana in prezent.

Primul ceas electric

In 1957, Hamilton Watch Company prezinta primul ceas electric. Hamilton a inceput in 1946 misiunea sa de a produce primul ceas care functioneaza pe baza de baterie. Cercetarea a durat mai mult de zece ani pana cand a fost dezvoltat un prototip functionabil. Nerabdatoare sa fie prima companie care sa produca un asemenea ceas, Hamilton 500 a fost lansat rapid pe piata. Pe 3 ianuarie 1957, Hamilton a tinut o conferinta de presa pentru a anunta aparitia “Primului ceas electric din lume”. Idea unui ceas care nu trebuia sa fie intors niciodata a fost extrem de bine primita de consumatorii anilor ’50, consumatori care s-au plictisit sa-si tot intoarca ceasul si care erau de asemenea captivati de progres si modernism. Hamilton Electric a fost un succes imediat.

Sursa sa de iluminare incandescenta

In 1880, lui Thomas Edison i-a fost acordat brevetul de inventie pentru sursa sa de iluminare incandescenta, inventie care a avut un impact puternic asupra industriilor electronice si de calculatoare. Oamenii foloseau deja surse de iluminat pe baza de arc electric, care produceau lumina prin crearea unui arc de electricitate intre doua fire. Totusi, lumina orbitoare pe care o emana un asemenea arc electric, a facut ca asemenea surse de lumina sa nu fie cele mai potrivite pentru uzul casnic. Edison, asemenea predecesorilor sai, a conceput ideea de lumina care sa emane dintr-un fir stralucitor, sau filament, produs dintr-o substanta care sa suporte temperaturi foarte ridicate, fara sa se topeasca sau sa se aprinda. Dupa sute de incercari si mai bine de un an de munca sustinuta, Edison a proiectat un filament din fibra de carbon, capabil sa arda constant timp de peste 40 de ore. Desi nu a fost prima sursa de lumina electrica incandescenta, a fost prima care putea fi folosita, datorita faptului ca folosea curent de intensitate mica si in plus, dura multa vreme fara sa se epuizeze.

Radar

In 1935, sistemul RADAR (Radio Detection and Ranging) a fost demonstrat pentru prima oara de catre Robert Watson-Watt. Radar este un acronim pentru sintagma ôradio detection and rangingö. Este un sistem utilizat pentru detectarea, determinarea distantei si plasarea pe o harta a unor obiecte, cum ar fi avioanele sau ploaia. Prin acest sistem, sunt transmise unde radio puternice, iar receptorul asculta, pentru a descoperi ecouri. Prin analizarea semnalului reflectat, obiectul reflector poate fi localizat si uneori chiar identificat. Desi semnalul primit este slab, semnalele radio pot fi cu usurinta detectate si amplificate. Undele radio emise de radar pot fi generate cu usurinta la orice intensitate dorita, detectata chiar la intensitati mici si ulterior amplificata de mai multe ori. Astfel, radarul este potrivit pentru a detecta obiecte aflate la distante foarte mari, unde alte reflexii, cum ar fi sunetul sau lumina vizibila, ar fi prea slabe pentru a fi detectate. 

Undele electromagnetice se reflecta in urma oricarei modificari importante a constantelor dielectrice si diamagnetice. Aceasta inseamna ca un obiect solid din aer sau vid, sau orice alta modificare semnificativa a densitatii atomice dintre obiecte si ceea ce le inconjoara, va reflecta de obicei undele radar. Aceasta afirmatie este adevarata mai ales in cazul materialelor conductoare de electricitate, spre exemplu metalul, fapt care face ca radarul sa fie optim pentru detectarea avioanelor si navelor. 
Undele radar se reflecteaza intr-o sumedenie de feluri, depinzand de dimensiunile undei radio si de forma obiectului-tinta. In cazul in care unda radio este mult mai scurta decat dimensiunea obiectului reflector, unda se va reflecta intr-un mod similar celui in care lumina se reflecta pe o oglinda. Radarele mai vechi utilizau lungimi de unda foarte mari, care erau mai mari decat obiectele-tinta, primind doar semnale vagi, in timp ce sistemele moderne utilizeaza lungimi de unda mai mici (de doar cativa centimetri), pe baza carora se poate forma imaginea unor obiecte de dimensiuni reduse, ca de exemplu o franzela. 
Undele radio se reflecta intotdeauna de pe suprafete curbate si de pe colturi, intr-un mod similar cu stralucirea unei bucati rotunde de sticla. Obiectele-tinta care reflecta cel mai bine au unghiuri de 90░ intre suprafetele reflectorizante. O suprafata compusa din trei suprafete plate care se intalnesc intr-un singur colt, cum ar fi coltul unui bloc, va reflecta intotdeauna unda inapoi la sursa. Aceste asa-numite colturi cubice sunt de obicei utilizate pentru a reflecta undele radar, in scopul de a face mai usor detectabile obiectele care in mod normal sunt dificil de detectat si pot fi deseori gasite pe barci, pentru a putea imbunatati detectarea lor intr-o situatie de salvare. Aproximativ pentru aceleasi motive, obiectele pentru care se incearca evitarea detectarii, trebuie sa aiba unghiurile suprafetelor in asa fel incat colturile sa fie eliminate, fapt care conduce la aparitia unor ôavioane-invizibileö care arata foarte ciudat. Undele electromagnetice nu se deplaseaza prea lesne pe sub apa; astfel, pentru aplicatiile submarine, in locul radarului trebuie utilizat sonarul, a carui functionare e bazata pe unde sonore.

         In 12 mai 1936, a fost brevetat in Statele Unite, de catre Dvorak si Dealey, tastatura Dvorak pentru masina de scris. August Dvorak (var cu compozitorul) si William Dealey au studiat masina de scris pentru a stabili daca pot aranja tastele intr-un mod care sa creasca viteza cu care se scrie. Ei au proiectat o tastatura care sa maximizeze eficienta, prin plasarea literelor mai des folosite pe primul rand si prin aceea ca degetele cu forta mai mare erau utilizate mai mult. Prin contrast, modelul initial de tastatura QWERTY a fost proiectat pentru masinile de scris mai vechi, care erau mai putin eficiente.

        In 1876, Alexander Graham Bell cere brevetul de inventie pentru telefon. 
Telefonul (derivat din cuvintele grecesti tele = departe si phon = voce) este un aparat de telecomunicatie care transmite conversatiile prin intermediul unor semnale electrice. Aparatul este atribuit inventatorului Alexander Graham Bell, iar primul telefon a fost construit la Boston, Massachusetts, in 1876. Totusi, se prezuma ca inventatorul italian Antonio Meucci a fost cel care a inventat aparatul in 1849, iar in septembrie 2001, acesta a fost creditat in mod oficial de Congresul american cu inventarea telefonului, in locul lui Alexander Graham Bell. Potrivit altor surse, telefonul a fost inventat de Philip Reis in 1860, dar din cauza unei traduceri gresite a cuvantului german ôTelephonö, inventia sa a fost considerata doar un predecesor al telefonului lui Bell.

          In Africa de Sud,la capatul nordic al lantului muntos Darkenseberge,lung de1120 km,se afla un varf plat de munte ai carui pereti goi se inchid in forma unui amfiteatru imens.Podisul este de fapt o mlastina uriasa de unde izvorasc numeroase rauri.

               Egiptul Antic era dominat de doua elemente: desertul ostil si Nilul datator de viata. Pentru ca viata depindea de fasiile inguste de teren locuibil de pe fiecare mal al fluviului, importante centre politice, religioase si sociale s-au dezvoltat pe tot firul apei.
Vechii egipteni venerau efectiv sute de zeitati, fiecare guvernand diverse aspecte ale vietii spirituale sau de zi cu zi. Nu exista nici un zeu suprem definit in mod clar, ci doar diverse culturi care au dominat in diverse perioade, desi cel mai aproape de statutul de zeitate suprema se situau zeii Amun si Re. 
Amun
Amun inseamna `cel invizibil` si exista putine povesti despre el, desi era considerat creatorul tuturor lucrurilor. In ciuda lipsei de informatie mitologica, el a ajuns sa fie un zeu foarte important.In perioada Regatului Mijlociu, un centru de cult important i-a fost inchinat la Teba (Luxorul de astazi), unde a fost asociat cu zeul soarelui Re si venerat sub numele de Amun-Re. Mai tarziu, a devenit preferatul familiei regale, iar in timpul Dinastiei a 18-a i-a depasit ca importanta pe toti ceilalti zei. Un templu splendid, ridicat in cinstea sa la Karnak, a supravietuit pana in zilele noastre.
Re
Re lua pe parcursul zilei mai multe forme. Era un zeu viu ziua si mort noaptea.Se nastea in zori, cand era un copilas, devenea barbat in putere la pranz si era batran la apus, urmand ca a doua zi sa se nasca din nou. In timpul zilei, naviga pe cer cu barca sa numita `Luntrea milioanelor de ani`. Astfel isi explicau egiptenii trecerea soarelui pe bolta. Centrul principal de venerare a lui Re era la Heliopolis. Re era considerat tatal faraonilor si al tuturor zeitatilor importante. Initial, Horus era zeul cerului, care domina Egiptul ca un soim, pentru a-l proteja pe tatal sau, regele Osiris. Dupa ce Horus l-a infrant pe Seth, ucigasul tatalui sau, a devenit regele Egiptului. Este intruchipat purtand o coroana cu portiunea superioara alba, reprezentand Egiptul de Sus, si portiunea inferioara rosie, reprezentand Egiptul de Jos. Din acest motiv, conducatorii Egiptului se identificau intotdeauna cu Horus in timpul vietii, devenind intruchiparea lui Osiris dupa ce mureau. Horus era venerat in centre de cult precum Behdet, Hierakonpolis si Edfu, iar ochiul lui Horus era considerat a fi o amuleta puternica. 
Osiris 
Osiris era unul dintre copiii lui Nut si Geb, impreuna cu sora sa Isis (cu care s-a casatorit) si cu invidiosul sau frate Seth, care in final l-a ucis. Osiris apare ca o mumie cu barba, care poarta imblaciul si carja, insemnele puterii supreme. Poarta coroana alba a Egiptului de Sus, inconjurata de pene rosii. Are pielea verde, pentru a reprezenta vegetatia. Ca rege, el i-a invatat pe egipteni cum sa isi cultive pamanturile. Desi este zeul lumii de dincolo, nu este o zeitate malefica sau sumbra. Dimpotriva, el reprezinta speranta nutrita de egipteni ca se vor bucura de o viata vesnica, plina de glorie.
Isis
Isis a fost venerata in tot regatul, in cea mai mare parte a istoriei Egiptului, desi principalul sau centru de cult a fost in Philae. Mitologia o prezinta folosindu-si puterile magice pentru a-i insufla din nou viata sotului ei Osiris, dupa ce acesta fusese ucis, iar trupul ii fusese taiat in bucati. Isis si-a castigat puterile silindu-l pe tatal sau Re sa ii dezvaluie numele lui tainic. Re era batran si uneori ii curgea saliva din gura.
Isis a adunat aceasta saliva, din care a facut un sarpe veninos, care l-a muscat pe Re. Isis i-a promis ca il va vindeca doar daca ii va marturisi numele sau tainic. In agonie, Re i l-a spus si, astfel, i-a transmis fiicei sale puterile lui magice.Isis a fost venerata in tot regatul, in cea mai mare parte a istoriei Egiptului, desi principalul sau centru de cult a fost in Philae. Mitologia o prezinta folosindu-si puterile magice pentru a-i insufla din nou viata sotului ei Osiris, dupa ce acesta fusese ucis, iar trupul ii fusese taiat in bucati.
Anubis
Anubis era un zeu stravechi, care ii calauzea pe morti in drumul catre lumea de dincolo, cu mult inainte ca Osiris sa devina o zeitate importanta. Pe de alta parte, mumificandu-l pe Osiris dupa ce acesta a fost ucis, Anubis a devenit zeitatea protectoare a imbalsamatorilor. Anubis era asociat cu Maat, zeita dreptatii.Egiptenii credeau ca, atunci cand omul moare, ajunge in Sala Mortilor. Aici, Anubis ii pune inima in balanta cu o pana a lui Maat, dupa ce verifica mai intai cantarul, pentru a fi sigur ca este corect. Daca inima mortului era mai grea decat pana, era devorata de un demon. 
Bastet
Cand grecii au sosit in Egipt, au asociat-o pe Bastet cu Artemis, deci aceasta a incetat sa mai fie o zeitate solara, devenind in schimb zeita Lunii. Cu timpul, ea si-a pierdut forma initiala a capului de pisica salbatica sau de leu, capatand cap de pisica domestica.Pisicile erau foarte importante pentru vechii egipteni, caci protejau granele de rozatoare, iar Bastet era zeita protectoare a pisicilor. Uciderea unei pisici se pedepsea cu moartea. Cand murea o pisica, stapanii isi radeau sprancenele in semn de doliu si uneori cereau ca animalul sa fie mumificat.
Bastet era adesea venerata alaturi de Sakhmet, zeita cu cap de leu a Memfisului.

Introducere
Istoria incasa incepe in jurul anului 1100, cand cateva triburi au coborat din munti si s-au stabilit in Cuzco. In perioada 1438 - 1532, ei au fondat cel mai mare imperiu al perioadei pre-hispanice.
Origini
Legendele povestesc despre inceputurile obscure ale incasilor. Conform acestor relatari, patru frati au format familia Inca.Arheologii inca nu sunt cu totii de acord, dar se pare ca incasii veneau din regiunile aride, muntoase, situate in partea centrala a Anzilor. Din motive inca necunoscute, ei au plecat din locurile lor de bastina, cautand un loc nou unde sa se stabileasca. Sosind in Cuzco in jurul anului 1100, au decis sa ramana aici, in primul rand pentru ca au gasit un teren bun, arabil, precum si pentru protectia pe care muntii le-o ofereau in fata potentialilor inamici. Cuzco este o vale andina bogata, situata la confluenta a doua riuri: Huantanay si Tullumayo, inconjurata de munti care ajung pana la 3000 m inaltime. Pentru a se stabili in Cuzco, incasii i-au cucerit pe cei care traiau deja in regiune. Aceasta populatie vorbea probabil limba Aymará. Cercetatorii spun ca incasii s-au aliat cu lorzii din regiunea Titicaca, apoi au mentinut legaturi economice puternice cu acestia. Mitologia incasa atribuie fondarea orasului Cuzco lui Manco Capac, pe care il considera un erou si totodata un zeu. El a fost primul Inca, nume dat ulterior tuturor regilor. Manco Capac a stabilit primele reguli pentru organizarea societatii, care a fost la inceput un stat mic, fara putere. O serie de regi legendari incepe o data cu succesorul lui Manco Cápac, Sinchi Roca, al carui nume inseamna "razboinicul erou". Acesti regi au fortificat asezarea Cuzco si au dominat regiunea pana la Lacul Titicaca.
Imperiul
Incasii au fondat cel mai mare imperiu al Americilor din perioada pre-hispanica. Teritoriul imperiului era locuit de 15-30 milioane oameni.Incasii isi numeau imperiul Tahuantinsuyo, care inseamna "cele patru colturi ale lumii". Era impartit in patru parti care, la randul lor, erau impartite in provincii. Conducatorul imperiului era Inca, iar regiunile cucerite erau conduse de curacas sau guvernatori provinciali. Istoria imperiului incepe in 1438, cu Pachacútec. Acest rege, al carui nume inseamna "transformatorul lumii" se pare ca a fost un general care a avut noroc in razboiul impotriva populatiei Chancas, triburi feroce din nord, care au atacat Cuzco si au fost la un pas de a-l distruge complet. Dupa victoria sa, Pachacútec a fost numit Inca si a lansat o serie de expeditii militare in nord, ajungand pana pe teritoriul de astazi al Ecuadorului. Mai tarziu, i-a cedat operatiunile militare fiului sau Túpac, iar el s-a ocupat de organizarea teritoriilor care formau imperiul, si anume incepand prin a da ordinul de a confectiona o harta a acestuia din lut. Pachacútec a avut ideea de a integra populatiile cucerite in Imperiu, fara a-i trata ca pe niste supusi. 
El a combinat un sistem de impozite in functie de productie si distributie. De asemenea, a introdus un sistem de reglare a muncilor agricole, specificand anotimpurile potrivite pentru insamantat, si recoltat. In acest scop, el a poruncit sa fie ridicate coloane pe tot teritoriul Imperiului, pentru a indica pozitia exacta a soarelui si a stelelor. Pachacútec a murit in 1471, iar fiul sau Túpac Yupanqui a mostenit tronul.
Ascensiune si decadere
Imperiul Incas a atins cea mai mare intindere in perioada 1471-1532, incluzand teritoriile unde astazi se afla sudul Columbiei, tot Ecuadorul, Peru, Bolivia si partea de nord din Chile si Argentina.
Inca Túpac Yupanqui a condus imperiul din 1471 pana in 1493. Acest mare cuceritor a extins granita de sud a imperiului, coborand pana in nordul Chile si pe coasta, cucerind si puternicul regat Chimú. Pentru a-i infrange, el a trebuit sa distruga apeductele care le aduceau apa potabila din munti.
Totusi, acest Inca nu a reusit sa cucereasca si jungla amazoniana. Pentru a impiedica o posibila invazie, el a cerut sa se construiasca fortificatii in defileurile din munti care duc spre aceasta regiune.
Túpac Yupanqui a murit in 1493, in urma luptei dintre sotiile sale, caci fiecare dintre ele isi dorea ca fiul ei sa fie urmas la tron. Una dintre sotii l-a otravit pe Túpac Yupanqui, declansand astfel un razboi civil si toate complicatiile care au decurs de aici. In final, Huayna Cápac a castigat puterea. El era fiul pe care Inca il desemnase ca mostenitor inainte de a muri. Astfel a inceput perioada in care Imperiul Tahuantinsuyo, a atins cea mai mare intindere, dar care a generat si prabusirea sa, in final.
Huayna Cápac era in plina campanie de cucerire cand s-a imbolnavit brusc si a murit in 1527. El apucase mai intai, ca masura de precautie, sa il desemneze pe fiul care urma sa mosteneasca tronul, insa acesta a murit si el.
Doi frati au fost propusi ca succesori, Huáscar, iubit de aristocratia din Cuzco, si Atahualpa, sustinut de armata. Ca urmare, a izbucnit un razboi civil, intre 1528 si 1532, declansand cel mai cumplit macel din istoria Imperiului. In final, Huáscar a fost infrant si asasinat. Cat despre Atahualpa, el a fost capturat de spanioli, care s-au aliat cu inamicii incasilor pentru a-i putea cuceri.

Perioada imperiala a fost culmea civilizatiei romane. S-a ridicat din ruinele Republicii si a supravietuit pana in secolul V e.n. Istoria sa este insa impartita in perioade de putere si glorie, avant cultural si realizari, urmate de un declin lent.
Originile Imperiului
Doua figuri au dominat finalul guvernarii Republicii si inceputurile Imperiului: Iulius Cezar si Augustus. Iulius Cezar a fost un general si un politician genial, care a transformat in avantaje personale problemele Romei. Pentru inceput, el a format cu consulii Pompei si Crassus o alianta de guvernare, denumita Primul Triumvirat. Apoi, la moartea lui Crassus, el i-a declarat razboi lui Pompei si Senatului, pentru a guverna Roma singur. Greseala sa a fost insa ca s-a autoproclamat dictator pe viata, ceea ce a dus la asasinarea sa.Au urmat alti 14 ani de razboaie civile intre mostenitorul desemnat de Cezar, Augustus, si mana dreapta a lui Cezar, Marc Antoniu. Cand Augustus l-a infrant pe Antoniu la Actium, in anul 31 i.e.n., a dobandit puterea deplina asupra Romei. In mod inteligent, Augustus a decis sa nu devina dictator, precum Cezar, ci sa formeze Principatul, care i-a conferit puterea reala - pe viata - desi el parea sa permita Senatului sa joace un rol mult mai important decat in realitate. Astfel s-a nascut Imperiul Roman. 
Declinul si prabusirea Imperiului
Se pare ca Imperiul a intrat in declin in secolul IV e.n. Vastele sale teritorii erau din ce in ce mai dificil de protejat. Valurile navalirilor barbare din secolele III si V au solicitat la maximum resursele armatei. Aceste invazii au avut si efecte economice, caci au afectat comertul, iar armata a solicitat in plus subventii din fondurile destinate candva constructiilor si ceremoniilor publice.
Dezvoltarea crestinismului a avut un impact la fel de important. Aristocratii si persoanele educate au ales viata in sanul Bisericii in locul vietii politice, slabind astfel structurile conducatoare ale Romei. Oamenii au lasat templele si forumul roman sa se degradeze, migrand catre noile biserici ridicate la marginea cetatii.
In secolul V, Imperiul era deja in ruina. In anul 455 e.n., vandalii au pradat chiar Roma. In 476 e.n. a abdicat ultimul imparat roman, Romulus Augustus. Acesta a fost sfarsitul Imperiului Roman de Apus, insa Imperiul Roman de Rasarit a dainuit pana in secolul XV. 
Cand Iulius Cezar a pus capat Republicii ca forma de guvernare, a intemeiat o dinastie de imparati care avea sa ramana in istorie… din diverse motive. Unii au fost lideri exemplari. Altii au fost rai sau chiar nebuni. Indiferent de calitatile lor, cea mai mare parte a lumii occidentale era la mana imparatilor romani.
Iulius Cezar
Iulius Cezar ramane in istorie drept unul dintre cei mai mari lideri ai Romei, desi nu a fost niciodata imparat cu adevarat.Provenea dintr-o familie cu multe relatii si, bizuindu-se pe aceste relatii pentru a castiga sprijinul poporului, a urcat treptele ierarhiei in Senat. O vreme, a condus Roma impreuna cu Pompei si Crassus, acest trio de consuli fiind numit Triumvirat. Sub domnia sa, Imperiul a cucerit Franta si Belgia si a organizat doua expeditii de prada in Britania. Apoi, dupa un lung razboi civil impotriva lui Pompei, s-a autoproclamat consul si dictator.Prabusirea sa s-a produs in momentul cand a incercat sa isi aroge pe viata acest titlu temporar. Inamicii sau au considerat ca ar fi un pas inapoi catre vechiul sistem de tiranie monarhica si, pe 15 martie 44 i.e.n., un grup de conspiratori condusi de Brutus si Cassius l-a injunghiat mortal chiar pe treptele Senatului. 
Augustus
Augustus, nascut Gaius Octavius, a fost mostenitorul desemnat de Cezar, ceea ce insa nu a putut impiedica o lupta apriga pentru putere cu Marc Antoniu. Octavian, cum era numit pe atunci Augustus, l-a infrant pe Antoniu in lupta de la Actium, in anul 31 i.e.n. In urma infrangerii, Antoniu si iubita sa Cleopatra s-au sinucis. In anul 27 e.n., Senatul i-a dat lui Octavian puterea legala de a guverna problemele religioase, militare si civile ale Romei, iar el si-a schimbat numele in Augustus.
Augustus a repurtat numeroase succese. A adus pacea dupa ani de zile de conflicte si a conferit tuturor italienilor cetatenia romana. A eliminat coruptia din guvern si a permis cetatenilor din clasele inferioare sa obtina functii publice. A transformat armata dintr-un serviciu voluntar intr-o forta de lupta profesionista. A stabilit un sistem monetar solid, primul sistem postal din lume si a ridicat numeroase cladiri frumoase.
Inainte de a muri, l-a desemnat pe Tiberius drept mostenitor al sau, punand capat pentru totdeauna Republicii ca forma de guvernare. 
Caligula
Adevaratul nume al lui Caligula era Gaius Iulius Cezar Germanicus. A fost poreclit Caligula (''Mica Ghetuta'') cand era copil, din cauza uniformei militare in miniatura pe care o purta.
In ciuda unui inceput mai dubios, caci se zvonea ca il sufocase pe fostul imparat, Tiberius, si isi asigurase succesiunea cerand ca fiul lui Tiberius sa fie executat, la inceput Caligula a fost indragit de popor. Organiza jocuri opulente si abolise taxele pentru sclavi. Dupa sapte luni insa, s-a imbolnavit si, dupa aceasta boala, s-a schimbat complet. Organiza false procese pentru a colecta bani, ii umilea pe senatori, cerea sa fie tratat ca un zeu si avea relatii incestuoase cu cele trei surori ale sale. In scurta vreme, cei aflati la putere s-au saturat si Garda Pretoriana i-a asasinat pe Caligula, fiica si sotia sa. El avea doar 29 de ani la momentul respectiv.
Claudius
Legaturile imperiale ale lui Claudius erau solide, insa infirmitatile sale si lipsa de experienta militara nu il faceau deloc candidatul ideal ca imparat.De fapt, era un barbat invatat si s-a dovedit un imparat capabil, care a condus un program de lucrari publice si reforme administrative importante. Lui i se datoreaza anexarea Britaniei la Imperiul Roman, in anul 43 i.e.n.Era insa un personaj detestat, in special de catre Senat. Sotia sa Messallina a conspirat impotriva lui cu consulul Silius, iar Claudius i-a executat. A doua sa sotie Agrippina a complotat pentru ca mostenitorul tronului sa fie fiul ei Domitius (ulterior devenit Nero), nu fiul lui Claudius, Britannicus. Claudius l-a adoptat pe Domitius, dar Agrippina tot l-a otravit cu o mancare preparata cu ciuperci, apoi l-a facut pe Nero imparat. Foarte cinic, dupa moartea lui Claudius, Nero l-a zeificat.
Nero era mai interesat de arta si de aventuri sexuale decat de guvernare, astfel incat a lasat Roma pe mainile consilierilor sai de incredere Seneca si Burrus.Curand insa, situatia s-a inrautatit. Dupa ce s-a culcat cu mama sa, a pus sa fie ucisa pentru ca ar fi complotat impotriva lui. Pierdea vremea cu curse de care si a cerut ca sotia sa sa fie ucisa, pentru a se putea casatori cu amanta sa, Poppaea (pe care, ulterior, a ucis-o in bataie cand aceasta era insarcinata). Lipsa de popularitate a facut sa fie invinuit pe nedrept pentru Marele Incendiu care a mistuit Roma in anul 64 e.n. Nero a dat vina pe crestini, pe atunci o secta religioasa neinsemnata si lipsita de popularitate. A pus ca mii de crestini sa fie ucisi, fie in Colosseum, fie ungandu-i cu smoala si arzandu-i de vii, ca pe niste torte umane. Respins de toti, amenintat de comploturi, in final Nero s-a sinucis la varsta de 30 de ani.

              Londra, Parisul si New York-ul se numara printre cele mai mari si mai importante orase din lume. Toate trei se pot mandri cu o istorie indelungata si plina de evenimente. Dar care sunt originile lor? Cine si cand a intemeiat aceste orase? 
Londra  o fosta asezare comerciala romana
Pe locul unde se ridica astazi Londra se afla candva o obscura asezare celtica. In anul 43 e.n. a fost cucerita de romani, care au denumit-o Londinium. Romanii au construit un pod peste raul Tamisa si au folosit aceasta asezare ca punct de plecare pentru transporturile navale de produse agricole sau minerale. 
Sub conducerea lui Septimius Severus, Londinium a devenit rapid principalul centru comercial din provincia Britania Superior. In anul 61 e.n., o banda de rebeli britoni, condusi de regina Boadicea, au distrus aceasta asezare, dar Londinium a fost reconstruit in scurta vreme si inconjurat cu un zid de aparare in secolul al II-lea e.n. Cand insa romanii au parasit Britania, la inceputul secolului al V-lea e.n., dupa cucerirea anglo-saxona, orasul a redevenit temporar un loc neinsemnat. Sub ocupatie daneza, multe parti ale Londrei au fost pur si simplu lasate in paragina. 
In anul 886, saxonii, condusi de regele Alfred cel Mare, au cucerit o mare parte din oras, care fusese resedinta de scaun a regilor Essex-ului, inca din secolul al VII-lea. Apoi, in anul 1066, normanzii au cucerit orasul si, dupa victoria obtinuta in batalia de la Hastings, Wilhelm Cuceritorul a fost primul rege incoronat la Westminster Abbey. El a garantat orasului privilegii deosebite. In anii care au urmat, orasul s-a luptat pentru a-si obtine independenta politica si economica. In 1192, cetatenii Londrei au ales primul Lord Primar, iar din 1351, Consiliul Londrei. Pana la sfarsitul secolului al XIV-lea, monarhul aflat pe tron avea voie sa intre doar cu permisiune speciala in orasul liber al Londrei, care era guvernat independent. Dezvoltarea orasului se afla in mainile unei elite a breslei negustorilor, care au pus pe picioare comertul englezesc, ca membri in Hansebund.
Parisul intemeiat de gali
La jumatatea secolului al III-lea i.e.n., parisii, un trib galic, au colonizat insula de pe Sena, Ile de la Cité, si au intemeiat asezarea Lutuhezi, numita ulterior Lutetia Parisiorum. In anul 52 i.e.n., aceasta asezare fortificata a fost cucerita de romani. Desi in secolul I e.n. au fost construite pe malul stang al Senei bai termale, un forum si un amfiteatru, Lutetia a ramas un oras destul de neinsemnat in Galia romana. Invazia merovingienilor in anul 486 e.n. a pus capat stapanirii romane. 
Sub domnia lui Clovis I, Parisul a devenit capitala Frantei in anul 508 e.n. Sub domnia dinastiei carolingiene, orasul a fost atacat in repetate randuri de normanzi si a coborat temporar la statutul de resedinta a unor conti. La sfarsitul secolului al X-lea, capetienii au stabilit capitala Frantei la Paris. Filip al II-lea, denumit si Filip August (1180-1223) a cerut ca orasul, care avea aproximativ 100.000 de locuitori, sa fie fortificat, si astfel Parisul a devenit resedinta oficiala a regilor Frantei. 
In 1301, un palat regal a fost construit pe Ile de la Cité. Zidul de pe malul stang al Senei a fost reconstruit sub domnia lui Carol al V-lea, pentru a apara mai bine orasul impotriva englezilor, iar in 1370 el a cerut ca un alt zid sa fie construit pe malul drept al Senei. Pe locul acesta se intind astazi marile bulevarde ale Parisului. Incepand din secolul al XVII-lea, familia regala s-a mutat la Versailles, insa datorita rolului sau jucat in economie, Parisul a ramas cel mai important oras al tarii.
       New York City colonizat de olandezi
Zona din jurul New York-ului modern a fost initial locuita de triburile de irochezi si Algonquin (sau Algonkin). Navigatorul florentin Giovanni da Verrazzano, care naviga din insarcinarea regelui Francisc I, a fost primul european care a acostat in Golful New York, in anul 1524. Verrazzano a descoperit regiunea Manhattan, pe care bastinasii o numeau "Manahatta", dar si raul care ulterior a fost numit Hudson, in onoarea exploratorului Henry Hudson. In jurul anului 1620, compania Dutch West Indian a fondat aici colonia Nieuw Nederland, iar in 1626, ei l-au insarcinat pe Peter Minnewit, un german aflat in serviciul lor, sa intemeieze asezarea comerciala Nieuw Amsterdam in extremitatea sudica a insulei Manhattan. Noi si noi asezari au aparut si s-au dezvoltat rapid in jurul acestui centru comercial, pana la mijlocul secolului al XVII-lea, apoi au devenit mici burguri cunoscute sub numele de Bronx, Brooklyn, Queens si Staten Island. In 1664, Peter Stuyvesant, guvernatorul de atunci al coloniei, a capitulat in fata englezilor, care au redenumit orasul New York, in cinstea ducelui de York. Cinci ani mai tarziu, olandezii si-au recucerit colonia. In final insa, aceasta a intrat definitiv sub stapanire britanica in 1674. Primele atestari scrise ale orasului New York dateaza din anul 1683. 
Ascensiunea
De la originile lor umile, de marunte asezari si puncte comerciale, Londra, Parisul si New York-ul au crescut inexorabil, devenind centre ale comertului international si bastioane ale influentei politice si culturale. Nici razboaiele, nici revolutiile, nici alte tipuri de catastrofe nu au reusit sa impiedice acest proces de dezvoltare. 
Londra un oras al dezvoltarii explozive, in pofida Marii Ciume si a Marelui Incendiu
Istoria tulbure a Londrei include numeroase dezastre. In secolului al XVI-lea, s-au format primele mari companii comerciale si au inceput primele schimburi de bunuri si produse, care au contribuit la dezvoltarea economica rapida a orasului. In perioada 1664-65, insa, orasul a fost devastat de Marea Ciuma, care a facut ravagii, soldandu-se cu peste 70.000 de victime. 
In luna septembrie a anului urmator, un incendiu cumplit a distrus portiuni masive din vechiul oras. Aproximativ 13.000 de case si 89 de biserici au fost mistuite de flacari. Lucrarile de reconstructie s-au bazat in principal pe schitele facute de Sir Christopher Wren, iar orasul s-a extins catre vest, spre comunitatile din Kensington si Chelsea. In anii care au urmat, multe piete publice mari  printre care Grosvenor, Berkeley si Hanover Square au fost construite in aceste noi suburbii, in extremitatile vestice ale orasului. S-a imbunatatit calitatea rezervelor de apa, au fost construite sisteme de canalizare si strazile au fost pavate cu pietre. 
In perioada 1675 - 1711, Wren a incheiat lucrarile la marea sa capodopera: catedrala St. Paul, cu un dom inalt de 110 metri. Spre finalul secolului al XVII-lea a fost construit Soho, o retea de strazi in unghiuri drepte care inconjoara Soho Square, precum si noul cartier Westminster. 
Paris sange si revolutie
Si Paris a fost nevoit sa supravietuiasca unui numar de catastrofe inainte de a deveni o metropola internationala. In perioada 1420 - 1436, in timpul Razboiului de o suta de ani, orasul a fost sub ocupatie britanica. In timpul razboaielor hughenote, care au inceput in 1562, dupa masacrul de la Vassy, Parisul a ramas un bastion al catolicismului. 
Pe 14 august 1572 – de ziua Sf. Bartolomeu – mii de protestanti francezi au fost ucisi in Paris si in regiunile invecinate. Au existat insa si elemente pozitive: Ludovic al XIV-lea, care a domnit incepand din 1643, a introdus o serie de masuri de modernizare, intre care imbunatatirea rezervelor de apa si mai multe spitale administrate de stat. De asemenea, el a cerut ca zidurile vechiului oras sa fie daramate si in locul lor a construit marile bulevarde. 
In 1789, Revolutia Franceza a inceput cu caderea Bastiliei. Poporul din Paris a deschis drumul catre abolirea monarhiei si proclamarea primei Republici franceze. Pentru aparare au fost ridicate noi fortificatii in perioada 1841-45. Cu 94 bastioane, 16 forturi si o lungime totala de 39 kilometri, acest nou zid a facut ca Parisul sa devina cel mai mare oras fortificat din lume.
New York City – un simbol al dezvoltarii si prosperitatii
Si New York-ul a trait experiente pline de groaza si confuzie, trecand prin diferite razboaie si conflicte armate. Orasul a jucat un rol important in timpul luptei pentru independenta a Americii. O scurta perioada de timp, aici a fost cartierul general al lui George Washington. De la batalia de la Long Island (1776) si pana la finalul Razboiului de Independenta, in 1783, New York-ul a fost ocupat de trupele britanice. Orasul fusese de asemenea grav afectat in urma a doua incendii de proportii, care s-au produs in 1776 si 1778. In anii care au urmat insa, New York-ul a profitat de pe urma unui comert infloritor. 
Avand o locatie favorabila, pe coasta Atlanticului si Canalul Erie (terminat in 1825), orasul s-a putut dezvolta rapid. Imigranti plini de sperante au inceput sa soseasca aici in valuri, din intreaga lume, iar populatia a crescut rapid, ajungand la aproximativ 100.000 de locuitori. La inceputul secolului al XIX-lea, New York-ul nu era doar cel mai mare oras din SUA, ci si un simbol al dezvoltarii si prosperitatii – desi fiecare al saptelea locuitor newyorkez traia in saracie la vremea respectiva. Orasul se dezvolta rapid, iar Planul Randel, care a propus o retea de strazi care sa poarte numere in loc de nume, si-a pus amprenta in mod hotarator asupra sa. 
In 1858 au fost incheiate si lucrarile de amenajare pentru Central Park. In 1883 a fost inaugurat Podul Brooklyn, care lega Brooklyn-ul de insula Manhattan. Avand 1.052 metri lungime, la vremea respectiva a fost cel mai lung pod suspendat din lume si primul construit integral din otel. In 1898, vechile burguri Bronx, Brooklyn, Manhattan, Queens si Richmond (Staten Island) au fost incorporate intr-un singur district administrativ: "Marele New York."

             In anul 1668, Regele Soare, Ludovic al XIV-lea (1638-1715) l-a numit pe astronomul italian Gian Domenico Cassini (1625-1712) in functia de membru al Academiei de Stiinte fondata in 1667 la Paris si i-a conferit functia de director al observtorului astronomic, neterminat la vremea respectiva. Cu ajutorul unor obiective speciale (distanta focala a acestora era de 86, 100 si 139 de picioare), care erau montate pe niste stative cu totul necorespunzatoare, Cassini a descoperit in anii 1671 si 1672 doi dintre satelitii planetei Saturn, Japetus si Rhea. In 1675, el facea constatare ca inelul planetei Saturn este segmentat. Fenomenul astronomic poarta astazi numele omului de stiinta italian. In 1684, Cassini descopera inca doi sateliti ai planetei cu inele, Thetys si Dione. Desi Galileo Galilei fusese primul care vazuse inelele lui Saturn inca din anul 1610, el nu a constientizat - din cauza puterii optice insuficiente a lunetei sale -despre ce este vorba. El a vazut pe Saturn ca o sfera tripla, ca si cum globul sau ar fi insotit, de fiecare parte, de sfere mai mici. Descoperitorul constient al inelelor este olandezul Christian Huygens care, in anul 1656, a comunicat, anagramat, ca Saturn "este incins cu un inel subtire si plan, care nu-l atinge nicaieri, inclinat fata de ecliptica" (text publicat apoi in anul 1659 in cartea sa, "Systema Saturnium"). In urma cu doua secole, a fost demonstrat si matematic, de catre Sofia Kovalevskaia (1850 - 1891), ca aceste inele sunt de fapt particule separate, alcatuite din gheata, pietris si bolovanis, avand dimensiunile cuprinse intre cele ale cristalelor de gheata si o limita superioara, ce nu depaseste cel mult un kilometru. Saturn ale 7 inele; in ordinea apropierii fata de planeta, ele sunt: inelul G, foarte palid, lat de 9.600 kilometri, inelul F, lat de 48 kilometri, inelul A, lat de 14.500 kilometri, inelul E, lat de 300.800, apoi spatiul cvasi-gol, denumit diviziunea Cassini, lat de 8.000 kilometri, inelul B, lat de 25.500 kilometri, inelul C, lat de 17.000 kilometri, iar ultimul, cel mai apropiat de suprafata planetei, inelul D, lat de 7.500 kilometri. Aceste inele au o grosime mica, intre 2 - 20 kilometri, ele aparand ca o panza inelara in jurul planetei. Se considera ca ele, ca si cele ale celorlalte planete gigantice, mult mai subtiri (din care cauza au fost descoperite relativ recent, abia dupa inaugurarea Erei spatiale), sunt un reziduu provenit din materialul protoplanetar, care a fost insuficient pentru formarea unui satelit obisnuit in conditiile mareice date. Tot in perioada de pionerat a secolului al XVII-lea, dupa anul 1610, cand Galileo Galilei a indreptat prima luneta astronomica catre cer, au inceput sa fie descoperiti si satelitii lui Saturn. Prima descoperire a avut loc in anul 1655, cand acelasi Chistian Huygens descopera ceea ce el a numit "Luna Saturni" (Luna lui Saturn), satelitul botezat ulterior Titan. Avand o raza de 2575 kilometri (pentru comparatie, raza Lunii este de 1738 kilometri, a planetei Mercur - 2423,7 kilometri, iar a planetei Pluton - 2500 kilometri), Titan este al doilea satelit ca marime din intregul Sistem solar, pe primul loc situadu-se satelitul jovian Ganimede (raza de 2635 kilometri). Au urmat apoi, in acelasi secol, Iapetus (Cassini - 1671), Rhea (Cassini - 1672), Tethis si Dione (Cassini - 1684). Primul satelit descoperit fotografic, cel cu numarul noua - Phoebe, a fost identificat de catre Pickering in anul 1898. La mijlocul secolului 20 erau cunoscuti doar 10 sateliti ai planetei. In prezent, dupa intrarea in activitate a telescoapelor de mare putere si altitudine, ca si a telescoapelor spatiale, numarul satelitilor lui Saturn a fost stabilit la 31. Dintre acestia, foarte interesant este "satelitul numarul 6" - Titan. La inceputul anului 1944, Gerard P. Kuiper a stabilit, dupa analiza unei spectrogramea lui Titan, ca acesta poseda atmosfera. De asemenea, el a stabilit circumstantele, functie de masa si temperatura, prin care un corp relativ mic, poate avea sau nu atmosfera proprie. Titan este singurul satelit planetar care are atmosfera. O atmosfera densa, care se intinde paa la cel putin 350 - 400 kilometri altitudine, fiind alcatuita preponderent din azot. In ea s-au mai pus in evidenta metanul, acetilena, etilena, si altele. Existenta atmosferei a impiedicat observarea nemijlocita a suprafetei lui Titan, chiar daca in 1980 sonda Voyager 1 s-a apropiat la numai 4000 kilometri de el. Temperatura medie pe Titan este de minus 173 grade C, numai cu putin peste punctul de fierbere al azotului, fiind posibila existenta la poli a unor lacuri de azot lichid.