Mari descoperiri geografice..arheologice...istorice..inventii..stiati ca?

Anul constructiei:
Se estimeaza ca a fost terminat in jurul anului 280 I.C. desi constructia a inceput in jurul anului 290 I.C.
Locatie:
Pe o mica insula de langa orasul egiptean Alexandria numita Pharos.
Istorie:
Dupa moartea lui Alexandru ce Mare, comandantul lui, Ptolemeu Soter, a preluat conducerea in Egipt in orasul fondat de Alexandru, oras numit Alexandria. El a inceput constructia farului in anul 290 I.C., constructie ce a fost insa finalizata de fiul lui, Ptolemeu Philadelphus. Constructia a fost dedicata lui Ptolemeu Soter si sotiei lui, Berenice si se presupune ca a fost finantata de un diplomat bogat numit Sostratus din Cnidus. Constructia a fost atat de faimoasa incat denumirea de "far" a fost preluata in limbile franceza, italiana, spaniola si in romana. Farul din Alexandria a ajutat la navigatie timp de mai bine de 1000 de ani, pana cand a fost distrus in urma a doua cutremure, din 1303 A.D. si 1323 A.D. A fost atat de faimos, incat a aparut chiar si pe monedele romane. In 1480 pe locul lui a fost construit un fort islamic numit Fortul din Kait Bey folosit in scopuri militare. Recent, oameni de stiinta au gasit parti din far scufundate pe care le-au adus la suprafata ca sa le studieze.
Descriere:
Farul avea o inaltime de 117 m si era construit din 3 parti pe o baza larga. Prima parte era un cub inalt de 56 m, a doua sectiune era o prisma octogonala inclinata in interior inalta de 27 m, iar ultima parte era un cilindru de 7 m inaltime. In interiorul cilindrului erau o flacara care ardea noaptea si o oglinda. Combustibilul folosit pentru flacara se presupune ca era balegar uscat de la animale. Oglinda era folosita pentru ca ziua sa reflecte lumina soarelui si pe cea a focului pe timpul noptii. In varful cilindrului se afla o statuie, cel mai probabil a lui Zeus sau Poseidon, zeul marii.

Anul constructiei:
Ultimile teorii spun ca Sfinxul a fost construit in timpul celei de a IV-a Dinastii de catre Khaf-Ra (Chefren, Kefren), in anul 2500 IC, dupa constructia piramidei acestuia.
Dovezi arheologice si geologice arata ca eroziunea Sfinxului se datoreaza in principal apei si mai putin nisipului si ca ar fi fost construit cu 7.000 - 10.000 de ani in urma fiind doar restaurat de Khaf-Ra. Aceste teorii sustin ca Sfinxul era deja construit in timpul ultimei ere glaciare din perioada 13.000 - 8.000 BC.
Robert Bauval and Graham Hancock au dezvoltat o alta teorie care spune ca Sfinx-ul (luand in consideratie asezarea sa in functie de piramidele invecinate si scrierile vechi egiptene) este o parte (daca nu cel mai important element) a unei harti astronomice care are stransa legatura cu constelatia Orion. Ei au concluzionat ca cea mai buna potrivire a hartii ar fi cu pozitia pe care au avut-o stelele in anul 10.500 IC.
Nu exista nici o inscriptie sau scriere care sa indice clar data constructiei. Exista doar indicii care sustin ipoteza ca Sfinx-ul ar fi existat inaintea piramidelor.
Locatie:
Sfinx-ul se afla in Egipt, pe platoul Gizeh, la aproximativ 10 km vest de Cairo, in partea de nord-est a Vaii Templului lui Khaf-Ra. Gizeh este un bogat site arheologic care cuprinde cele trei piramide uriase (a lui Keops, Kufru si Menkaura), alte piramide mai mici numite “ale Reginelor” si numeroase alte temple si morminte ale altor familii.
Istorie:
Numele de Sfinx vine de la cuvantul grecesc “shingo” care inseamna “a strangula” si grecii l-au folosit pentru prima data numind o creatura fabuloasa care avea capul unei fete, corpul unui leu si aripi de pasare care isi strangula victimile. Sfinx-ul este o constructie obisnuita in Egipt si sunt priviti ca protectori, gardieni la intrarea templelor. Sfinx-ii au fie cap de berbec si corp de leu, cap de uliu si corp de leu sau capul unui rege sau zeu si corp de leu. “Marele Sfinx” de pe platoul de la Gizeh este o creatura care are capul unui rege (al lui Khaf-Ra, se crede) sau zeu si corp de leu.
Ultima dintre teoriile construirii Sfinx-ului este ca acesta a fost construit de catre regele Khaf-Ra (2558 - 2532 IC), regele celei de a 4-a dinastii. Khaf-Ra a fost unul dintre fii lui Khufu (Cheops). Sfnxul se aliniaza cu piramida lui Khaf-Ra la capatul drumului pietruit si se crede ca ar fi fost construit pentru a pazi piramida faraonului.
A fost de multe ori ingropat de nisipuri si, se spune ca, in jurul anului 1400 IC regele Thutmose, pe vremea cand era inca print, a mers la vanatoare si, obosit, a adormit la umbra Sfinxului. Dormind, a visat ca Sfinxul i-a vorbit si i-a cerut sa-l dezgroape de sub nisipuri, ceea ce regele Thutmose a facut si a si restaurat aceasta constructie. Sunt zvonuri ca la restaurarile de la inceputul secolului XX au fost descoperite tuneluri, pasaje si camere secrete. Nu se stie insa daca acestea au fost construite o data cu statuia sau sunt rezultatul jefuitorilor de comori.
Descriere:
Sfinxul are corpul unui leu si capul unui rege sau zeu. Privit din profil, iti dai seama ca are capul mult mai mic in comparatie cu corpul. Corpul are o lungime de 73 m si o inaltime de 20 m. Numai labele au o lungime de 17 m iar partea din spate are 52 m. Capul are 6 m inaltime si 4 m latime, iar numai ochii au 2 m inaltime. Nasul si barba lipsesc, doar barba fiind expusa la Muzeul Britanic. In trecut, statuia a fost pictata: rosu pentru fata si corp si galben cu dungi albastre pentru cap. Sfinx-ul a fost construit pe locul unei cariere de piatra si se pare ca a fost sculptat dintr-o singura bucata de piatra de var. Astazi, statuia se faramiteaza din cauza vantului, umiditatii si a poluarii din Cairo. Au avut loc cateva restaurari in timp si s-au adaugat noi blocuri de piatra, dar pastrarea acestei statui este inca o problem

Templul de la Karnak a fost cunoscut in antichitate sub dennumirea de Ipet-isut ,adica locul cel mai ales de pe pamant.este un oras vechi de mai bine de 2000 de ani si afost dedicat triadei dintre Amon,Mut si Khonsu.
Pentru marea majoritate a populatiei egyptene antice,needucate,acest templu reprezenta doar un loc unde se pot adresa zeilor.Este "mama" tutturor cladirilor religioase,templelor,precum si un loc e pelegrinaj cre dateaza de acum 4000 de ani.In ziua de astazi,cei mai multi pelegrini sunt turistii.Acopera aproape 200 de acri(1,5 km pe 0.8km).Suprafata imprejmuirilor sacre dedicata lui Amon este de ajuns pentru a aseza pe ele 10 catedrale europene. 
Marele Templu din inima Karnak-ului este atat de mare incat catedrala St.Paul din Londra si Notre Dame din Paris ar fi pierdute intre peretii lui.Sala Hypostyle este sustinuta de 134 stalpi si are o suprafata 5.400 de metri patrati.Este cea mai mare camera religioasa care s-a construit vre-odata.Ca o complectare la templu se mai gasesc o serie de temple mai mici si un vast lac sacru. 
Karnak-ul este casa zeului Amon,zeu care era insemnificant pana in dinastia a 12-a,cand Teba a devenit capitala Egyptului.La inceput el era reprezentat ca o gasca,iar mai tarziu ca un berbec.La picioarele sale rau reprezenati oamneni cu capetele acoperite cu o caciula din pene-tot ceea ce a ramas din gasca.IN vremurile vechi,razboaiele nu erau privite ca niste lupte iintre diferite tari,ci ele erau vazute ca niste lupte intre zei.Asa a ajuns si Amon,cu ajutorul lui Tutmose III(in cea mai mare parte)sa castige putere si sa devina respectat,si totodata cel mai mare dintre zei. 
Despre Amon se stiu foarte putine.Se pare ca el nu are nici o legenda sau miracol cu care sa-si impresioneze veneratorii.El pare amai apropiat de o idee abstracta decat de un zeu.Urmasii lui au fost numiti Vizirii oamenilor saraci.
Toate templele egyptene au cate un lac sacru.Lacul sacru din acest templu este ecel mai mare dintre toate.Aceste lacuri erau folosite in timpul unor ceremonii cand se presupunea ca zeii le strabateau in niste barci din aur.
Karnak-ul a fost,deasemenea si casa unui card d egaste care a fost dedicat lui Amon.

Sneferu:

Sneferu a fost unul dintre cei mai mari faraoni ai Egyptului antic.A trait acum in jurul mileniului 2 i.e.n.El este primul mare faraon din dinastia a IV-a.De asemeanea Sneferu este primul faraon care a construit piramide in vederea imortalizarii sale.Faraonul Sneferu este primul om din istoria omenirii care a ordonat contructai de statui. Primele statui care au fost faurite de mesterii antichitatii au fost cele ale copiilor faraonului.Istoricul constructilor de piarmide incepe la Meidum,unde Sneferu a ordonat inceperea primei sale piramizii.In cele din urma aceasta piaramida a fost abandonata.A doua piramida este de doua ori mai mare decat prima si se cunoaste in istorie dupa numele de Pramida Turtita.Acest nume i-a fost dat de egiptologi,deoarce ea a la inceput a fost conceputa cu un unghi de 58 de grade,dar a fost finalizat la un unghi de 43 de grade.Ce-a de-a treia piramida a fost contruita la mai putin de 1 km de Piramida Turtita si este prima piramida reusita din istorie.Ultima piramida se numeste Piramida Rosie.Sneferu a avut 5 copii. Urmasul sau la tron a fost Kheops.

Ramses cel Mare

Ramses cel Mare a fost cel mai mare faraon din dinastia a 19-a (1304-1237 i.e.n.).A trait intre anii 1320-1237.Tatal lui,faraonul Seti I (1318-1304 i.e.n) a fost cel care a ridicat templul de la Abydos.El avea doar 16 ani cand a preluat conducerea.O domnie lunga (67 de ani) si netulburata, o epoca de prosperitate, inflorire culturala si afirmare politic-militara a Egiptului in Asia Occidentala, o activitate de constructor neegalata de vreun alt faraon, au facut din Ramses II unul dintre cele mai cunoscute nume din intreaga istorie egipteana.Primii 3 ani dupa preluarea puterii sunt consacrati reorganizarilor administrative, inlaturarii neglijentelor de guvernare, manifestate catre sfarsitul domniei lui Seti I. Preocuparea majora a politicii externe ramane, in timpul lui Ramses II, consolidarea imperiului asiatic al Egiptului din spatiul palestino-sirian, direct amenintat de expansiunea hitita.Anul 4 de domnie, data primei campanii in Palestina (atestat de o inscriptie pusa de Ramses II la Nahr-el-Kalb, langa actualul Beirut), inaugureaza o epoca de 16 ani de lupte avand ca principal adversar Regatul Hitit.Faraonul Ramses cel Mare a fost casatorit cu regina Nefertari pe care a ales-o dintre alte 20 de "pretendente". De asemenea,in anul al 34-lea al domniei sale Ramses s-a casatorit cu fata printului hitit,pe nume Ueret-ma-a-neferu-Ra,care tradus inseamna:Cea mareata care vede minunatiile lui Ra.Ramses impreuna cu Nefertari,o alta sotie a lui,si cu celelalte concubine a avut peste 100 de copii.Mutarea capitalei de la Memphis la Delta este,de asemenea tot atribuita lui Ramses II.In timpul lunilor de iarna Ramses locuia la Teba,iar in restul anului locuia in Delta,unde a dispus sa se ridice un oras numit Pi-Ramses.La varsta de numai 25 de ani Ramses II devine conducatorul celei mai mari armate ale vremii,o armata formata din 20.000 soldati.Cea mai importanta batalie din viata sa a fost batalia de Kadesh(1299 i.e.n.) din care Ramses iese castigator. Din aceasta batalie Ramses si-a castigat titlul de Ramses cel Neinfricat.Aceasta lupta a avut loc in anul 5 al domniei sale.La un moment dat armata egipteana este taiata in doua de catre fortele hititilor.Cand Ramses a vazut ca trupele sale sunt cuprinse de panica,isi pune in graba tunica de zale,sare in carul sau si se avntureaza in lupta.Se repede la est catre Oronte unde reuseste sa-i arunce pe hititi in fluviu.Inbarbatat si plin de zel se indreapta catre cealalta parte a inamicului pe care pe care dupa o pace de 3 zile reuseste sa-i doboare.Trufia lui nemasurata il indeamna sa graveze pe temple scene de batalie.Pe langa acele scene,Ramses a gravat si strigatele dusmanilor din timpul bataliei:"I-am macelarit si i-am doborat acolo unde ei se aflau in timp ce ei isi strigau,unul catre celalalt :< >I-am ucis pe toti,nu a scapat niciunul.".Alte expeditii militare din timpul domniei lui Ramses II sunt mentionate impotriva unor dinasti ostili din Moab, Edom si Negeb (palestina),a unor triburi din Nubia si a libienilor de la vest de Egipt;impotriva acestora va construi Ramses II la hotarele apusene ale Deltei Nilului un lant de forturi si cetati.De-a lungul timpului Ramses II a pierdut o singura batalie:cea impotriva Domnului Israelitilor in care Moise a aruncat asupra Egyptului cele 10 plagi. De asemenea Ramses este cel care a incheiat primul tratat de pace din istoria omenirii, un tratat incheiat cu regele hitit prin care se obliga sa renunte la Kadesh.
Rasmses a sculptat in toate templele pe care el le-a construit statui ale fiilor lui.Ramses cel Mare este faraonul care are cel mai mare mormant din Valea Regilor. Mormantul sau este alcatuit din sute de incaperi in care erau depozitate mancare,bautura si bogatii imense.Frumoasa sa regina,l-a "parasit" destul de repede,la varsta de 46 de ani,lasandu-l astfel sa domneasca singur timp de 42 de ani.In total Ramses cel Mare a domnit 67 de ani.In timpul vietii sale, a infrumusetat si restaurat multe temple egiptene,in special cele ale lui Amon,la Luxor si Karnak.Ramses cel Mare a intreprins si edificarea marelui templu de la Abu-Simbel,in Nubia de jos,aprope de actuala granita cu Sudanul.In acel templu sunt reprezentate 4 statui colosale care-l reprezinta pe faraon stand pe scaun.Acest templu a fost inchinat zeului Amon,Ra si Ptah.El a trait in preajma anului 1262i.e.n.Dupa moartea sa,el a fost dus de la Delphi la Teba.Succeorul sau la tron a fost cel de-al 13-lea fiu al sau, pe nume Merneptah.Mama lui Merneptah a fost regina Isinorfe.

Tutankhamon:

Tutankhamon este cel mai vehiculat nume de faraon dintre toti,fiind la fel de cunoscut ca si cel al lui Keops,Kefren sau Mikerinos.Tutankhamon este fiul faraonului Akenaton si al reginei Nefertiti.
In cazul lui Tutankhamon,totul a inceput de la Howard Carter si lordul Carnavon, care cautau comori ascunse in Vale.Carter lucra in Vale din anul 1890 ca administrator al sectiei de antichitati. Descoperirile celor doi, pana in 1912 au fost insemnate in volumul Five Years of Explorations at Thebes.
Carter banuia ca in Valea Regilor mai trebuie sa fie inca cel putin un mormant important.Presupunerea lui nu era lipsita de temei.Intr-o stanca, arheologul Theodore Davis a descoperit un pahar din alabastru cu hieroglifele lui Tutankhamon.Astfel a inceput cautarea mormantului celui al carui nume va deveni cel mai cunoscut dintre toti-Tutankhamon-.
Carter nu avea nici cea mai mica idee despre locul s-ar fi putut afla inmormantat tanarul faraon.Pur si simplu Carter s-a apucat de sapat in triunghiul dintre dintre mormintele lui Ramses II-lea, Merenptah si Ramses Al VI-lea.Toata iarna au sapat, dar fara nici un rezultat. Ei au scos afara doar moloz.Chiar la baza mormantului lui Ramses al-VI-lea, Carter a descoperit fundatiile locuintelor constructorilor de morminte.Acesta era un indiciu clar ca se aflau in preajma unui mormant regal.Carter si-a indreptat atentia asupra unei vai laterale,fara insa sa faca acolo descoperiri importante.Dupa 6 ani de cautari zadarnice, la 4 noiembrie 1922 cand Carter merge in Vale pentru noi sapaturi este anuntat de unul dintre muncitori ca a descoperit o treapta din piatra.In 5 noimebrie 1922 pana dupa-masa au mai fost scoase la iveala inca 5 trepte.Nu mai exista nici un dubiu.Aceste trepte conduceau catre un mormant in stanca.La capatul scarilor se afla o usa de piatra inchisa,cu noua figuri stilizate de detinuti pe ea:pecetea Orasului Mortilor din Valea Regilor.
In ziua urmatoare, 6 noiembrie 1922, Carter ii telegrafiaza lordului Carnavon despre descoperirea facuta si ii sugereaza sa se intoarca in Egypt cat de repede poate. La 25 noiembrie 1922 pecetea de la usa de pitra este fotografiata si cu acordul lordului revenit in Vale si al lui Carter ea este desfacuta.Acum se vedea o a doua usa, o usa pe care se putea vedea numele lui Tutankhamon.Dupa ce au facut o mica crapatura prin care sa vada ce se afla inauntru ei au ramas stupefiati.Cel mai faimos tezaur al lumii- mormantul lui Tutankhamon.Dupa 8 ani de cautari asidue Howard Carter si Lordul Carnavon au facut cea mai mare si mai bogata descoperire a secolului.Iata ce si-a notat Carter in jurnalul sau despre ce a vazut in mormantul tanarului rege:"Erau trei scaune mari din aur,partile laterale fiind sculptate,reprezentand animale monstruoase,cu trupul deformat intentionat,pentru al folosi ca un scaun;capetele,insa erau realizate cu un realism impresionant.
Aspectul lor era infricosator,in sine,dar,asa cum le vedeam,ivindu-se din intuneric,pe neasteptate,aurite si sclipitoare,luminate doar de faclia noastra electrica,capetele acestea proiectau pe zid umbre grotesti,schimonosite. ...Pe stanga era o gramada nedeslusita de carucioare rasturnate,pline cu aur si pietre pretioase care scanteiau,iar in spate iesea in evidenta un alt portret al regelui..."
Ceea ce au vazut ei atunci nu mai fusese privit de un ochi de 3300 de ani.
Carter a adunat toti expertii disponibili:Harry Burton-fotograf priceput, doi desenatori Hall si Hauser,Arthur C. Mace-om de stiinta de la Muzeul Metropolitan din New York.A mai fost chemat si profesorul doctor in scriere Alan Gardiner.Dupa ce expertii au examinat locul ei au ajuns la concluzia ca mormantul nu este intact.El fusese calcat de hoti,numai ca acestia nu au luat lucruri mari,importante,ci doar niste chilipiruri.
Aceasta descoperire era normal sa nu ramana secreta.London Times a obtinut exclusivitatea in privinta relatarilor asupra descoperirilor.In scurt timp toata lumea vorbea despre marea descoperire.
Azi la muzeul din Cairo se gasesc cca. 1700 de piese (din totalul de peste 5000)din locul de veci aflat in Valea Regilor. Mormantul tanarului faraon Tutankhamon (Imaginea vie a lui Amon) din a optsprezecea dinastie, mort acum 3300 de ani, la varsta de 18 ani - este posibil ca el sa fi fost ucis - este cea mai importanta descoperire a egiptologiei. Numai unul dintre sarcofagele faraonului, din aur pur, cantareste 110,4 kg, iar masca mortuara, confectionata din aur fin, este una dintre cele mai mediatizate imagini ale arheologiei. Legat de acest mormant, circula legenda despre blestemul care-i va ajunge pe toti cei care-i tulbura linistea. Rationali dau vina pe conditiile in care s-a efectuat, in anii '20, autopsia mumiei si pe inhalarea unor bacterii letale. Nimeni, insa, n-a reusit sa alunge, cu totul, blestemul.
Tanarul faraon a trait intre anii 1341 si 1323 i.e.n.La frageda varsta de 9 ani el s-a urcat pe tronul Egyptului,iar dupa 9-10 ani a fost ucis de catre vizirul sau pe nume Ay,care i-a luat tronul.Tutankhamun a devenit cel de-al 11-lea faraon al celei de-a 18-a dinastii a Egiptului.Se pare că Tutankhamun a avut o copilărie izolată, retrasă, în oraşul Armana. În absenţa mamei sale – se pare că aceasta ar fi murit la naştere – a fost crescut la Curtea tatălui său, Amenophis IV, a soţiei tatălui său, Nefertiti, şi a celor şase fiice ale lor. Amenophis IV a lansat o provocare religiei poporului său, introducând monoteismul, venerarea unui zeu unic, şi anume Zeul Soarelui, Aten. Amenophis a interzis venerarea zeului statului, Amun, mergând până acolo încât i-a schimbat numele din Amenophis în Ankhenaten, care înseamnă "în spiritul lui Aton". Cauza mortii sale nu este foarte clara,dar ceea ce este clar este faptul ca el a avut o moarte subita,din care cauza nu i-a fost terminat mormantul in momentul ingroparii sale.Oricum ar fi Tutakhamon a fost ingropat cu toate onorurile regale si mormantul a fost inchis pentru eternitate. Tanarul rege a fost casatorit cu o frumoasa egipteanca pe nume Ankhesenpaaton care dupa ce se casatoreste cu regele isi schimba numele in Ankhesenamon.
In mormantul lui Tutankhamon s-a gasit o importanata cantitate de haine,de textile in general.Din pacate, inchiderea nu i-a putut opri pe hoti care au sustras nenumarate obiecte.Este posibil ca textilele sa fi fost incluse printre obiectele care au putut fi sustrase cu usurinta, si apoi vandute. Cantitatea exacta de tesaturi furata nu se cunoaste si exista dubii in privinta gasirii lor.Se cunoaste faptul ca preotii cunosteau o parte din intrarile mormantului,si se pare ca preotii au avut mai multe escapade in interiorul mormantului,fiind grabiti si neatenti in asezarea obiectelor la locurile lor.Numeroase obiecte, incluzand textile si garnituri au fost pur si simplu aruncate la intimplare, lucru care a daunat tesaturilor, astfel lucruri care trebuia pozitionate in anumite locuri au fost raspandite prin camerele mormantului.
La moartea lui Tutankhamon,legitimitatea regala revenise vaduvei sale,Ankhesenamon.Deoarece nici un print din familia regala nu mai era in viata,cel cu care regina se hotara sa se casatoreasca, acela va deveni rege al Egyptului.Tanara regina de 22 de ani,neavand posibilitatea de a se casatorii cu un print egiptean, ea ii adreseaza o scrisoare regelui hitit Suppiluliumas,prin care ii cere in casatorie pe unul dintre fii lui.Regele hitit crede ca este o inscenare,si asfel ignora solul trimes de regina.Dupa o alta incercare a lui Ankhesenamon,regele hitit este convins ca nu este vorba de nici o inscenare si se hotaraste sa-l trimeata pe Zannuza,unul dintre fii sa se casatoreasca cu vaduva lui Tutankhamon.Generalul Horemheb a aflat de acest lucru si l-a asteptat pe printul hitit undeva inafara regatului egiptean si l-a asasinat.In cele din urma Ankhesenamon ii incredinteaza conducerea lui Ay care, se si casatoreste cu ea.Ay a mai trait inca 4 ani,dupa care a murit ,iar conducerea a revenit generalului asasin,Horemheb.

Blestemul lui Tutankhamon, mit sau realitate
"Moartea il va secera cu a ei coasa pe cel ce va tulbura linistea faraonului."Aceasta inscriptie din interiorul mormantului lui Tutankhamon capata un straniu ecou atunci cand a devenit cunoscuta soarta celor care au profanat acest sacru mormant.
La inceputul secolului XX egitologii au crezut ca Valea Regilor si-a dezvaluit toate secretele.Treizeci de cosciuge si douazeci sipatru de mumii din trei dinastii diferite au fost scoase la iveala.Cele mai cunoscute au fost cele ale lui Ramses II si a lui Amenofis I.In data de 25 noiembrie 1922 Carter si Carnavon au coborat impreuna scara cu 16 trepte si au ajuns pana la a doua poarta.Dupa "inaugurarea oficiala" care a avut loc la 18 februarie 1923 lordul Carnavon a devenit ingrijorat de o intepatura de insecta care,incepea sa se inflameze din ce in ce mai tare.Devenind constient de ceea ce urma sa se intample el a spus "Am auzit chemarea, sunt gata",iar in 5 aprilie 1923 el a decedat. Astfel s-a nascut legenda blestemului tanarului faraon.
Presa vremii a facut foarte repede o legatura intre moartea lui Carnavon si profanarea mormantului.Unele guri afirmau ca nu un tantar l-a intepat pe Carnavon,ci el a fost muscat chiar de un scorpion sacru.
In realitate moartea lordului nu a fost deloc misterioasa,iar blestemul nu era valabil,fapt dovedit de catre Carter care nu avea nimic,ba chiar dimpotriva el a continuat sapaturile si a reusit sa descifreze inscriptiile de pe banda cu care era infasurata mumia.Inscriptiile de pe benzi afirma:"Rege Tutnkhamon,inima ta ramane nemuritoare in trupul tau.Ea este in fruntea celor vii,asa cum Ra va ramane in cer."
Totusi seria de morti care a urmat a contribuit la intretinerea mitului blestemului.Cel mai mic dinte fratii lui Carnavon a murit dupa 6 luni.Infirmiera care l-a ingrijit pe lord la hotel a murit si ea imediat dupa el.Secretarul lui Carter a murit de tuberculoza,iar tatal arheologuluii s-a sinucis trei luni mai tarziu.Savantul britanic Archibald Douglas Reed a decedat la putin timp dupa ce a radiografiat mumia lui Tutankhamon.
Cauza cea mai credibila in toate aceste cazuri este praful din interiorul mormantului.Acest praf poate sa fie foarte daunator persoanelor care sufera de boli ale aparatului respirator,asa cum era Carnavon.
Blestemul lui Tutankhamon i-a facut pe multi sa tremure si sa viseze.Dar este foarte greu sa crezi in asa ceva.

Hatshepsut:

Regina Hatshepsut a avut parte de o domnie pacifica si prospera.Este socotita drept "unul dintre cei mai faimosi regi" ai dinastiei a 18-a.Este socotita drept "unul dintre cei mai faimosi regi" ai dinastiei a 18-a.A construit temple sompuoase si a protejat granitele Egyptului.
Imediat dupa moartea ei(1457 i.e.n)monumentele construite de singurul faraon "femeie" al Egiptului au fost distruise,statuile care o reprezentau au fost desfigurate,iar numele ei a fost sters din toate scrierile vremii.Hatshepsut a fost disparuta din istorie timp de aproape 3000 de ani,dar gratie egyptologistilor moderni ea si-a reluat locul care i se cuvenea pe scara ierarhica.
Hatshepsut a fost o printesa roiala. Ea a fost fiica cea mai mare a faraonuluiTutmose I si a consoartei sale .Ahmose nu a putu sa-i ofere regelui un fiu,dar acest lucru nu a contat prea mult,deoarece haremul era la dispozitie,iar regele putea oricand sa aiba un copil de speta barbateasca.
PrintulTutmose ,fiul celei de-a doua regine, s-a casatorit cu Hatshepsut,sora lui vitrega(aveau acelasi tata).HAtshepsut,acum regina a Egiptului,i-a daruit sotului/fratelui ei o fiica,pe nume Neferure.Dupa moarte lui Tutmose II Egiptul era amenintat de o criza dinastica.In haremul princiar exista un urmas,de speta barbateasca,dra el era mult prea mic pentru a deveni rege.In astfel de situatii era normal ca mama urmasului sa devina regentul acestuia,dar in acea situatie era ceva inadmisibil,pentru ca mama naturala a copilului era de o speta mult prea joasa pentru a se urca pe tronul Egyptului.Intr-un final s-a ajuns la u compromis,prin care tanarul rege se urca pe tron,dar sub regenta reginei Hatshepsut care a fost obligata de rascoala preotilor sa accepte sa devina regenta tanarului rege.
Timp de mai multi ani regina Hatshepsut se comporta ca atare,dar dupa un timp, ea s-a incoronat ca rege,aruncandu-l astfel pe tanarul Tutmoses III in negura timpului.Multi egptolgi sunt de parere ca puterea in stat era impartita.Hatshepsut se ocupa de problemele economice si administrative,iar TutmosIII se ocupa de problemele militare.Regina a construit doua obelicuri inalte de 108 m,pe care le-a acoperit mai apoi cu aur.Se spune ca atunci rasarea soarele,obeliscurile erau scaldate de lumina acestuia iar mai apoi acestea reflectau lumina solara in tot regatul.

Caracterul si cauzele cruciadelor

Cruciadele pot fi definite ca expeditii militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a cuceri si coloniza regiuni din Orientul Apropiat, indeosebi Palestina cu Ierusalimul. Ele au aparut intr-o societate aflata in plina expansiune politica si militara si sunt o intregire a procesului de colonizare petrecut in Europa, la ele participand toate clasele si paturile sociale.

Aspectul religios consta in faptul ca aceste expeditii au fost insotite, la inceput, de o ideologie crestina. Proclamate ca "razboaie sfinte", ele au fost organizate in numele eliberarii asa numitelor "locuri sfinte" (Ierusalimul), de sub dominatia musulmana. Caracterul religios al cruciadelor explica de ce conducerea lor a revenit papalitatii al carei rol, pe plan international, se afirma in secolul al XI-lea.

Orientul Apropiat (Bizantul, Siria, Palestina, Egiptul), fiind mai dezvoltat din punct de vedere economic si cultural decat Occidentul, exercita, la sfarsitul secolului al XI-lea, o puternica atractie asupra claselor sociale din apusul Europei, care la acea data trecea printr-o perioada de criza ca urmare a incheierii procesului de aservire a taranimii, a cresterii puterii principilor, a instituirii "ordinului" cavaleresc, a sporului demografic, precum si a unor factori naturali: inundatii, seceta, foamete, molime etc. Anarhia politica aducea prejudicii atat economiei domaniale, pe cale de a se dezvolta, cat si celei orasenesti. Canalizarea spiritului razboinic al cavalerilor in afara Europei, aparea tuturor o solutie fericita. La ideea de cruciada au aderat repede si orasenii, care intrezareau posibilitatea unor noi piete de desfacere si aprovizionare.

Participarea masiva a taranimii la cruciade se explica, pe de o parte, prin pauperizarea ei, pe de alta parte, prin spiritul de colectivitate li solidaritate foarte puternic in evul mediu, fapt dovedit cu prisosinta in timpul cruciadelor copiilor.

Principii s-au alaturat si ei cruciadelor deoarece nu puteau ramane in afara unei lupte care le-ar fi adus noi stapaniri, prestigiu si glorie, dar, de la inceput, intre idealul nobiliar si cel popular a existat o prapastie.

Posibilitatea unor actiuni militare in rasarit si a unor deplasari da mase a fost creata de insasi situatia politica din Orientul Apropiat. In a doua jumatate a secolului al XI-lea, turcii selgiucizi, dupa ce au cucerit Bagdadul (1055), au inaintat in Asia Mica, in Siria si Palestina, pe atunci stapanite de Califul din Egipt, iar in anul 1070 a fost cucerit Ierusalimul. Formarea emiratului de Damasc si a celor trei sultanate, Capadocia, Rum si Smirna reprezentau o mare primejdie pentru Bizant, intr-un moment in care cumanii, pecenegii, maghiarii si normanzii atacau imperiul. In aceasta situatie imparatii bizantini au fost nevoiti, in mai multe randuri, sa ceara ajutor militar in Occident. Asa s-a nascut initiativa papalitatii de a organiza expeditii in urma carora scaunul apostolic si-ar fi marit sfera de influenta, mai intai prin inlaturarea schismei, din anul 1054, dintre bisericile catolica si ortodoxa, apoi, prin raspandirea catolicismului in noi regiuni. In conciliile de la Piacenza si Clermont (10959, apelul de cruciada a fost lansat de catre papa Urban al II-lea.

Cruciada I (1096-1099)

Prima cruciada s-a desfasurat in doua etape: expeditia saracimii, condusa de Petre Pustnicul si Walter cel Sarac, si expeditia cavalerilor grupati in patru corpuri principale de oaste, conduse de Geoffroi de Bouillon, ales mai tarziu comandant suprem al armatei; Huges de France, fratele regelui Filip I si Robert Courte Heuse, fiul lui Wilhelm Cuceritorul; Robert de Flandra; Boemund de Tarent si Tancred de Sicilia.

Masele popolare au ajuns la Constantinopol, trecand prin Germania, Boemia si Ungaria. Imparatul Alexie Comnenul, pentru a evita tulburarile in oras, i-a transportat pe cruciati pe coasta Asiei Mici, unde au fost masacrati de trupele selgiucide sau facuti prizonieri si dusi in robie.

Cruciada cavalerilor s-a deschis cu masacrarea evreilor din orasele de pe Rin, Köln si Mainz, anuntand prin aceasta caracterul sangeros si de jaf ce aveau sa-l imbrace expeditiile. In anul 1097 cavalerii au ajuns la Constantinopol, unde au incheiat o intelegere cu Alexie Comnenul, prin care se angajau sa recunoasca suzeranitatea imparatului in teritoriile cucerite de la turci. Cu mare greutate, cruciatii au respins armata selgiucida si au cucerit Niceea si Dorileea (mai-iulie 1097). Antiohia a rezistat sapte luni, dar in cele din urma a fost si ea ocupata (1098). Cruciatii au trebuit sa lupte cu musulmanii inca un an pentru a-si croi drum spre Ierusalim. Abia in anul 1099 orasul a cazut in mainile lor.

In urma cuceririlor facute, s-au creat mai multe formatiuni politice, conform sistemului politico-vasalic din Occident: regatul Ierusalimului, principatul Antiohiei, comitatele de Tripoli, Edessa, Jaffa, Ascalon, marchizatul de Tyr, senioriile Ramlah, Kerak, Sidon, Beirut. Organizarea lor este cunoscuta din "Asezamintele Ierusalimului", o culegere de norme juridice privind obligatiile si drepturile clasei feudale, care reprezinta expresia clasica a ordinii feudale. Pentru mentinerea ordinii in randul populatiei cucerite si pentru inlaturarea rascoalelor s-au infiintat ordine militaro-calugaresti: Ordinul Ioanitilor si Templierilor, organizat la inceputul secolului al XII-lea de calugarii francezi si Ordinul german al teutonilor, spre sfarsitul aceluiasi veac.

Cruciadele a II-a (1147-1148) si a III-a (1190-1192)

Turcii nu au renuntat la teritoriile pierdute. Capeteniile selgiucide, pe moment, au pus capat rivalitatilor dintre ele si unindu-se au inceput contraofensiva, ajutate fiind de nemultumirile din randul populatiei supuse, care se rascoala in mai multe randuri. Cele doua razboaie purtate, in anii 1144-1146, intre cruciati si selgiucizi au sfarsit cu recucerirea Edessei de catre musulmani. Aceasta a fost cauza organizarii celei de a doua cruciade (1147-1148) de catre papa Eugen al III-lea. O armata franceza, condusa de regele Ludovic al VII-lea si o oaste germana, in frunte cu imparatul Conrad al III-lea, mergand pe urmele primilor cruciati, in vara anului 1148, au ajuns la Constantinopol, de unde, pe vase bizantine, puse la dispozitie de imparatul Manuel Comnenul, au trecut in Asia Mica. Aici cele doua ostiri au fost risipite de turci, iar Ludovic si Conrad, cu resturi din armata, si-au sfarsit expeditia ca simpli pelerini.

In tot acest timp turcii continuau ofensiva. Sultanul Egiptului, Saladin, un militar si om politic capabil. a unit lumea musulmana sub conducerea sa si si-a indreptat atacul impotriva Ierusalimului. In lupta de la Hittin (1187), in apropiere de lacul Tiberiada, sultanul a infrant pe regele Ierusalimului, Guy de Lusignan si a pus stapanire pe oras. Papa Clement al III-lea a lansat un nou apel de cruciada, la care au raspuns regii Angliei si Frantei - Richard Inima de Leu si Filip al II-lea August - si imparatul Germaniei, Frederic I Barbarossa. In vara anului 1190 o armata uriasa, bine echipata, era gata de razboi. Filip al II-lea s-a imbarcat cu oastea sa la Genova, iar Richard I, la Marsilia, in timp ce Frederic I lua drumul pe uscat. Primii doi suverani, abia plecati, au debarcat in Sicilia, unde au facut un popas lung, de un an, fapt ce i-a permis imparatului german sa ajunga primul in Asia Mica, unde a reusit sa-l invinga pe sultanul de Iconium. Victoria, insa,nu a putut fi fructificata, deoarece Barbarosa a murit inecat pe cand incerca sa traverseze, calare, raul Cydnus. Ramasi fara conducator, cea mai mare parte din cruciati s-au imprastiat, numai un numar mic, sub comanda ducelui Austriei, Leopold al V-lea, si-au continuat drumul, iar in anul 1191 cele trei armate se intalneau in preajma Ierusalimului, dupa ce in drumul sau Richard cucerise insula Cicpru si o cedase lui Guy de Lusignan. Singura actiune comuna a armatelor cruciade a fost participarea la asediul Acrei, inceput in anul 1189, interventia lor determinand, in mare masura, capitularea orasului (13 iulie 1191). Dupa acest succes au inceput neintelegerile din tabara cruciatilor, ele obligand pe cei trei conducatori sa abandoneze expeditia.

Cruciada a IV-a (1202-1204)

Cruciada a IV-a este legata de numele puternicului pontif Inocentiu al III-lea si de politica sa de a-si impune suprematia asupra intregii lumi crestine, occidentale si orientale. In anul 1190 papa a inceput predicarea cruciadei, dar armata se aduna greu.

La inceputul secolului al XIII-lea cruciadele isi pierdusera baza populara, intre cruciada populara si cea aristocratica distanta se adancise, paturile sarace nu mai aveau incredere in actiunile nobililor, de aceea, despre cruciada a IV-a a insemnat o abatere fatisa de la scopul de cruciada. Mai intai, pentru ca expeditia a fost planuita impotriva Egiptului, centrul unitatii musulmane, si nu ca o actiune de cucerire directa a Ierusalimului. In al doilea rand, expeditia a inceput prin asediul cetatii Zara (noiembrie 1202), situata pe coasta Dalmatiei si stapanita de regele Ungariei, rege catolic aflat sub protectia scaunului apostolic. Cucerirea Zarei fusese ceruta cruciatilor de catre dogele Venetiei, Henric Dandolo, in schimbul transportarii trupelor pana la Alexandria. In al treilea rand, in urma unei abateri de la planul initial al cruciadei, cavalerii s-au indreptat spre Bizant unde lupta pentru tron favoriza o interventie. Si de data aceasta cruciatii erau indemnati de dogele Venetiei, care dorea sa-si sporeasca privilegiile comerciale in Imperiul de Rasarit.

In luna mai a anului 1203, cruciatii, imbarcati pe vase venetiene, au sosit la Constantinopol, au cucerit orasul si au reinscaunat pe Isac al II-lea Anghelos, caruia apoi i-au pretins despagubiri banesti pentru ajutorul dat. Cum bazileul nu a putut achita suma ceruta, in anul 1204 cruciatii au dat din nou asalt capitalei, au cucerit-o si au luat-o in stapanire.

Consecinta cruciadei a IV-a a fost desfiintarea Imperiului bizantin si impartirea lui in mai multe state: Imperiul Latin de Rasarit, imparat fiind ales Balduin de Flandra, Niceea, Epirul si Trapezuntul. Venetia, dat fiind contributia pe care o adusese in aceasta expeditie, primea privilegii comerciale si stapaniri teritoriale intinse.

Imperiul bizantin a fost restaurat in anul 1261, dar el nu si-a mai gasit vitalitatea din trecut. Cruciada a IV-a, prin efectele ei, a contribuit la esecul final al cruciadelor.

Celelalte cruciade

Intre anii 1217 si 1270 au fost inca patru cruciade: Cruciada a V-a (1217-1221), cruciada a VI-a (1228-1229), cruciada a VII-a (1248-1250) si a VIII-a (1270), dar nici una din ele nu a avut vreun folos cruciatilor.

Ideea care persista era atacarea Egiptului, a carui cucerire ar fi deschis cruciatilor drumul spre Ierusalim. Dar inaintarea pe Valea Nilului era practic imposibila, asa cum a dovedit-o campania lui Jeaune de Brienne, in anul 1221, si a lui Ludovic al IX-lea cel Sfant, din 1248.

Cu aceasta ultima incercare asa-numitele "cruciade clasice" luau sfarsit. Rand pe rand statele din Orient au fost recucerite de musulmani. In 1268 a fost recucerita Antiohia, in anul 1289 Tripoli, iar in anul 1291, Acra, ultimul centru de rezistenta al cruciatilor. Doar regatul Ciprului a ramas in mana "latinilor" mai multa vreme, el fiind cucerit de turcii otomani abia in 1571.

Urmarile cruciadelor

Cruciadele au avut consecinte negative si pozitive, cele negative decurgand din distrugerile de bunuri si masacrele ce aveau loc in timpul razboaielor, din exploatarea populatiei supuse, cele pozitive constand in contactul dintre doua civilizatii, care s-au influentat reciproc.

Statele crestine formate, desi au avut un caracter efemer, au contribuit ca timp de doua sute de ani, zeci de mii de cruciati sa se deplaseze in Orientul Apropiat si, o data cu ei, au patruns si moravurile apusene, pe care clasa dominanta din Orient le-a adoptat. La randul lor, feudalii apuseni au imprumutat forme ale rafinamentului si luxului oriental, pe care le-au adus apoi in Europa.

Cruciadele au contribuit la dezvoltarea legaturilor dintre Orient si Occident. Relatiile comerciale ale europei apusene cu orientul s-au accentuat, fapt de care au profitat orasele, mai ales cele din Italia si sudul Frantei. In veacul al XIII-lea, Venetia si Genova faceau comert cu Orientul prin porturile Siriei si Egiptului. Ele aduceau marfuri din Orientul musulman, din China, insulele Sonde, din India. Venetia si Genova au infiintat factorii comerciale la Caffa si la Tana, de unde faceau negot cu Rusia si Polonia, astfel ca in perioada amintita se poate vorbi de o suprematie maritima si comerciala a celor doua orase in intreg bazinul Mediteranei. Prin mijlocirea oraselor s-au raspandit unele procedee orientale in domeniul industriei textile si al prelucrarii metalelor. In Europa s-au introdus unele culturi noi ca: orezul, pepenele, caisul, lamaiul.

Din punct de vedere politic, cruciadele au inlesnit, in Europa apuseana, procesul de centralizare si de afirmare a regalitatii, ca urmare a slabirii unei parti a nobilimii si a stirbirii adusa autoritatii papale.

Pentru taranime expeditiile in Orient au insemnat o sporire a obligatiilor, pentru a acoperi cheltuielile ce le faceau nobilii. Dar, in acelasi timp, ele au stimulat procesul de eliberare a taranilor din serbie, eliberarea prin rascumparare fiind si ea o sursa de venit. Aceeasi nevoie de bani a facut ca nobilii sa cedeze presiunii oraselor de a-si rascumpara libertatea.

Cultura a fost si ea influentata de cruciade. Din a doua jumatate a secolului al XII-lea, se pun bazele oreintalisticii. Cunoasterea Orientului a dat gandirii filosofice, incepand cu Raymond Lulle si Thomas d'Aquino un nou impuls si o noua orientare. Cruciadele au dus la imbogatirea literaturii europene cu noi teme si la dezvoltarea ei in limba materna. Arhitectura din secolele XIII-XIV, mai ales in Italia, se resimte de influentele orientale, tot asa cum in Siria si Palestina stilul renan si romanic din norul Frantei au lasat vestigii (castelele Beaufort, Kerak, Ibelin, manastirea de langa Bethleem).

O tara mica dar cu o densitate demografica exceptionala (peste 460 de locuitori/km2). Dar si cu o industrie puternica si o agricultura intensiva care ii permit sa exporte 40% din productie. Si asta in conditii geografice ostile, in care a fost nevoita sa sece mlastinile pentru a le transforma in terenuri agricole si sa smulga marii noi pamanturi, construind totodata diguri impresionante pentru a se proteja de fluxul si valurile marii. Pe acest fundal, Olanda finanteaza proiecte de extindere a habitatului prin realizarea de constructii exceptionale.

In Olanda, peste jumatate din teritoriu se afla sub nivelul marii, riscand in orice moment sa se scufunde. Tara e protejata de diguri inalte asemenea peretilor unui vulcan. Fara ele, apele Marii Nordului, spre vest, dar si cele ale Rinului, la sud, ar ineca o parte a tarii care se afla la cativa metri sub nivelul marii. Peste 65% din teritoiul Olandei e compus din poldere, terenuri recuperate din apele marii, protejate de diguri. Daca n-ar exista, la fiecare flux, aceste pamanturi ar fi inundate. Desi sabia lui Damocles atarna amenintator deasupra Olandei, edilii se concentreaza asupra unui proiect, extrem de ambitios de extindere a habitatului, care va debuta in ianuarie 2000.

In secolul XXI, Olanda va resimti din plin efectele schimbarii climei. E vorba de ridicarea nivelului oceanelor. Din acest punct de vedere, olandezii sunt bine protejati. In ultimii 50 de ani au fortificat coastele cu diguri uriase, cu „dune” inalte, cu baraje. Ceea ce-i ingrijoreaza cu adevarat sunt ploile. Toate modelele climatice prevad o puternica crestere a precipitatiilor in Europa de Nord. O mare parte din apa din scurgeri va alimenta doua mari cursuri de apa: Meuse si Rhin. Acum polderele sunt in siguranta datorita pomparii continue in mare a apei care se infiltreaza. Dar, intr-o zi, acest lucru nu va fi suficient. Daca ploile vor ridica nivelul apelor din canale, acestea se vor revarsa si va inunda o parte a tarii. Un fenomen care a avut loc in 1993 si 1995. De fiecare data, mii de oameni am fost evacuati.

Din 2008, guvernul a cumparat terenuri pentru a le transforma in campii de inundatii, urmand ca apa sa fie canalizata. In aceste conditii, problema spatiului de care sufera olandezii se va accentua. Acestia traiesc ingramaditi (460 locuitori/km2), nevoia de locuinte pana in 2030 fiind de 500.000. Unde vor fi cazati daca se vor pierde teritorii? Pe apa, raspunde guvernul.

Case care urca si coboara

In Olanda casele flotante exista de un secol. E vorba de vase si slepuri modificate si reconstruite pentru a asigura confortul necesar. In ultimii 5 ani, cativa arhitecti s-au lansat in constructia unui alt tip de case, eliminand coca vasului. Peste 200 de locuinte „noua generatie” sunt deja amarate in cele 4 colturi ale tarii. Una dintre localitati e Maasbommel, aflata pe malul fluviului Meuse, la 6 metri sub nivelul marii, protejata de un dig de 6 metri inaltime. Terenurile situate intre dig si rau se considerau a fi improprii pentru constructii intrucat erau inundate in mod repetat. Din 2006, apar case amfibii asezate pe un flotor greu care coboara si urca odata cu nivelul apei. Pe flotor e construita o casa cu unul sau doua etaje. Din lemn si aluminiu, sustinuta de piloni metalici cu o inaltime de 4 metri, instalati pe sol. Cand nivelul apei scade, casa coboara lent, fara sa creeze stres sau disconfort celor care o locuiesc.

Strazi si gradini flotante

In marginea Amsterdamului, in marea Ijmeer, vor fi construite, pe insule artificiale, case flotante cu gradini si locuri de parcare, legate de pamant prin tuburi flexibile care asigura transportul gazelor si electricitatea si printr-o conducta pentru evacuarea apelor uzate. Tuburile flexibile reprezinta singurul punct slab al caselor flotante. Pe pamant e suficient sa le ingropi la 1 metru adancime, pentru a le proteja de variatiile temperaturii. Pe apa, acest lucru nu e posibil. In acest caz, fiecare tub e acoperit cu un fel de fileu electric care le protejeaza de temperaturile joase.

100% ecologic

Se contureaza si ideea constructiei unor case flotante total autonome, care sa produca electricitate, caldura, apa potabila, fara impact asupra mediului. Aceasta casa ideala se afla deja amarata pe vechile docuri din Amsterdam. Constructia a costat nu mai putin de 500.000 de euro! Denumirea acestei bijuterii: Gewoonboot. Un cub elegant din lemn de cedru si din sticla pe care se afla panouri solare producatoare de electricitate. Casa recupereaza caldura apelor uzate facandu-le sa circule sub planseul vasului. Apa de ploaie e recuperata pe acoperis si dirijata spre toalete.

Cea mai impresionanta inovatie se afla in... ceasca de cafea, preparata din apa reciclata. Ape uzate de la toalete, dus si chiuvete. Pare incredibil dar chiar asa stau lucrurile. Apele sunt recuperate in gropi septice, una pentru toalete, alta pentru bucatarie, alta pentru sala de baie. Dupa decantare, apele converg spre un bazin exterior unde e plantata o cultura de bambus si stuf. O parte a apei e aspirata de plante, evaporandu-se, iar restul e filtrat trecand printre radacini, in timp ce bacteriile din pamant digera deseurile organice. Dupa o noua filtrare si o trecere prin ultraviolete pentru a elimina bacteriile, apa redevine potabila. Complicat, foarte complicat, dar sistemul functioneaza.

Gewoonboot nu e decat un prototip dar care deschide perspective noi pentru olandezi. Un proiect iesit din comun apartine unei tinere arhitecte (26 ani), Bart van Bueren, care a imaginat un oras compus din case semi-sferice prinse pe un pilon de beton instalat in solul marin (in marea Iymeer), conectat la un dig in care vor fi instalate mijloace de comunicatie terestra. Fiecare „balon de sapun” contine 60 de apartamente, in jurul unei gradini centrale. Alte „baloane” vor functiona ca centrale solare sau de tratare a apelor. Daca proiectul va fi viabil, se vor adauga noi si noi „baloane” pana se va ajunge la o metropola! Cel mai greu in acest proiect fezabil, va fi convingerea oamenilor sa locuiasca in „baloane”.

O tara mica dar cu o densitate demografica exceptionala (peste 460 de locuitori/km2). Dar si cu o industrie puternica si o agricultura intensiva care ii permit sa exporte 40% din productie. Si asta in conditii geografice ostile, in care a fost nevoita sa sece mlastinile pentru a le transforma in terenuri agricole si sa smulga marii noi pamanturi, construind totodata diguri impresionante pentru a se proteja de fluxul si valurile marii. Pe acest fundal, Olanda finanteaza proiecte de extindere a habitatului prin realizarea de constructii exceptionale.

In Olanda, peste jumatate din teritoriu se afla sub nivelul marii, riscand in orice moment sa se scufunde. Tara e protejata de diguri inalte asemenea peretilor unui vulcan. Fara ele, apele Marii Nordului, spre vest, dar si cele ale Rinului, la sud, ar ineca o parte a tarii care se afla la cativa metri sub nivelul marii. Peste 65% din teritoiul Olandei e compus din poldere, terenuri recuperate din apele marii, protejate de diguri. Daca n-ar exista, la fiecare flux, aceste pamanturi ar fi inundate. Desi sabia lui Damocles atarna amenintator deasupra Olandei, edilii se concentreaza asupra unui proiect, extrem de ambitios de extindere a habitatului, care va debuta in ianuarie 2000.

In secolul XXI, Olanda va resimti din plin efectele schimbarii climei. E vorba de ridicarea nivelului oceanelor. Din acest punct de vedere, olandezii sunt bine protejati. In ultimii 50 de ani au fortificat coastele cu diguri uriase, cu „dune” inalte, cu baraje. Ceea ce-i ingrijoreaza cu adevarat sunt ploile. Toate modelele climatice prevad o puternica crestere a precipitatiilor in Europa de Nord. O mare parte din apa din scurgeri va alimenta doua mari cursuri de apa: Meuse si Rhin. Acum polderele sunt in siguranta datorita pomparii continue in mare a apei care se infiltreaza. Dar, intr-o zi, acest lucru nu va fi suficient. Daca ploile vor ridica nivelul apelor din canale, acestea se vor revarsa si va inunda o parte a tarii. Un fenomen care a avut loc in 1993 si 1995. De fiecare data, mii de oameni am fost evacuati.

Din 2008, guvernul a cumparat terenuri pentru a le transforma in campii de inundatii, urmand ca apa sa fie canalizata. In aceste conditii, problema spatiului de care sufera olandezii se va accentua. Acestia traiesc ingramaditi (460 locuitori/km2), nevoia de locuinte pana in 2030 fiind de 500.000. Unde vor fi cazati daca se vor pierde teritorii? Pe apa, raspunde guvernul.

Case care urca si coboara

In Olanda casele flotante exista de un secol. E vorba de vase si slepuri modificate si reconstruite pentru a asigura confortul necesar. In ultimii 5 ani, cativa arhitecti s-au lansat in constructia unui alt tip de case, eliminand coca vasului. Peste 200 de locuinte „noua generatie” sunt deja amarate in cele 4 colturi ale tarii. Una dintre localitati e Maasbommel, aflata pe malul fluviului Meuse, la 6 metri sub nivelul marii, protejata de un dig de 6 metri inaltime. Terenurile situate intre dig si rau se considerau a fi improprii pentru constructii intrucat erau inundate in mod repetat. Din 2006, apar case amfibii asezate pe un flotor greu care coboara si urca odata cu nivelul apei. Pe flotor e construita o casa cu unul sau doua etaje. Din lemn si aluminiu, sustinuta de piloni metalici cu o inaltime de 4 metri, instalati pe sol. Cand nivelul apei scade, casa coboara lent, fara sa creeze stres sau disconfort celor care o locuiesc.

Strazi si gradini flotante

In marginea Amsterdamului, in marea Ijmeer, vor fi construite, pe insule artificiale, case flotante cu gradini si locuri de parcare, legate de pamant prin tuburi flexibile care asigura transportul gazelor si electricitatea si printr-o conducta pentru evacuarea apelor uzate. Tuburile flexibile reprezinta singurul punct slab al caselor flotante. Pe pamant e suficient sa le ingropi la 1 metru adancime, pentru a le proteja de variatiile temperaturii. Pe apa, acest lucru nu e posibil. In acest caz, fiecare tub e acoperit cu un fel de fileu electric care le protejeaza de temperaturile joase.

100% ecologic

Se contureaza si ideea constructiei unor case flotante total autonome, care sa produca electricitate, caldura, apa potabila, fara impact asupra mediului. Aceasta casa ideala se afla deja amarata pe vechile docuri din Amsterdam. Constructia a costat nu mai putin de 500.000 de euro! Denumirea acestei bijuterii: Gewoonboot. Un cub elegant din lemn de cedru si din sticla pe care se afla panouri solare producatoare de electricitate. Casa recupereaza caldura apelor uzate facandu-le sa circule sub planseul vasului. Apa de ploaie e recuperata pe acoperis si dirijata spre toalete.

Cea mai impresionanta inovatie se afla in... ceasca de cafea, preparata din apa reciclata. Ape uzate de la toalete, dus si chiuvete. Pare incredibil dar chiar asa stau lucrurile. Apele sunt recuperate in gropi septice, una pentru toalete, alta pentru bucatarie, alta pentru sala de baie. Dupa decantare, apele converg spre un bazin exterior unde e plantata o cultura de bambus si stuf. O parte a apei e aspirata de plante, evaporandu-se, iar restul e filtrat trecand printre radacini, in timp ce bacteriile din pamant digera deseurile organice. Dupa o noua filtrare si o trecere prin ultraviolete pentru a elimina bacteriile, apa redevine potabila. Complicat, foarte complicat, dar sistemul functioneaza.

Gewoonboot nu e decat un prototip dar care deschide perspective noi pentru olandezi. Un proiect iesit din comun apartine unei tinere arhitecte (26 ani), Bart van Bueren, care a imaginat un oras compus din case semi-sferice prinse pe un pilon de beton instalat in solul marin (in marea Iymeer), conectat la un dig in care vor fi instalate mijloace de comunicatie terestra. Fiecare „balon de sapun” contine 60 de apartamente, in jurul unei gradini centrale. Alte „baloane” vor functiona ca centrale solare sau de tratare a apelor. Daca proiectul va fi viabil, se vor adauga noi si noi „baloane” pana se va ajunge la o metropola! Cel mai greu in acest proiect fezabil, va fi convingerea oamenilor sa locuiasca in „baloane”.

In ultimele decenii, influentata desigur de descoperirile antropologice si de opiniile savantilor, mass media a creat stramosilor nostri din preistorie imaginea unor fiinte total neajutorate in fata stihiilor naturii, a bolilor si a dusmanilor naturali – carnasiere, reptile, insecte veninoase. Niste fiinte a caror existenta se afla sub o permanenta amenintare si care doar printr-un miracol au supravietuit, gratie in mare masura dezvoltarii capacitatilor cognitive.
Antropologul australian Peter McAllisster a publicat recent o carte – „Manthropology” – in care demonteaza punct cu punct asemenea teorii, dovedind ca dimpotriva, omul primitiv era un adevarat atlet, de o forta si o vitalitate de neegalat de catre contemporanii nostri... „Omul modern este un molau. De fapt, suntem cu totii cea mai jalnica generatie de Homo sapiens care a mers vreodata pe Pamant” – sunt cuvintele socante cu care se deschide lucrarea lui McAllister.
De prisos sa precizam ca volumul, devenit instantaneu best-seller la Antipozi, a fost intampinat de o avalansa de critici, din partea comunitatii stiintifice. Insa savantul australian aduce, in sprijinul acidelor sale pareri, si argumente imbatabile. El este de parere ca aborigenii australieni de acum cateva mii de ani il puteau depasi lejer pe cel mai rapid om al planetei, Usain Bolt, intr-o cursa de alergari si vorbeste despre tinerii Tutsi din Ruanda, care in timpul ceremoniilor de initiere dovedesc o detenta ce i-ar putea lasa fara replica pe cei mai medaliati saritori in inaltime.

Femeile primitive l-ar fi batut pe Arnold

Concluziile lui McAllister cu privire la viteza aborigenilor de acum 20.000 de ani se bazeaza pe o serie de amprente plantare, conservate in argila unei foste albii lacustre din sudul Australiei. Pe aici au alergat candva sase oameni primitivi, in urmarirea prazii si potrivit analizelor efectuate asupra adancimii si a frecventei amprentelor, acesti oameni ar fi putut atinge viteza de 37 km/ora! Prin comparatie, Usain Bolt, medaliatul cu aur la ultimele Jocuri Olimpice, desfasurate la Beijing, a atins o viteza de 42 km/ora dar sa nu uitam ca el alerga pe o pista adecvata pentru atletism in vreme ce primitivii fugeau pe malul mocirlos al unui lac!

„Putem presupune ca alergau cu viteza maxima, pentru ca este evident ca urmareau prada – am gasit si urme de copite, apartinand unei creaturi erbivore. Dar daca puteau atinge 37 km/ora pe un teren moale, in care picioarele li se afundau, impiedicandu-i sa se miste cu usurinta, nu e deloc gresit sa credem ca ei l-ar fi putut depasi pe Bolt, daca ar fi beneficiat de toate avantajele de care dispune acesta”, crede McAllister.
Antropologul de la Antipozi spune ca o femeie primitiva avea o capacitate musculara cu 10% mai mare decat a unui barbat modern. Antrenata adecvat, ea l-ar fi invins fara probleme la skandenberg pana si pe Arnold Schwarzenegger, actualul guvernator al Californiei si fost campion mondial la culturism, in anii lui de glorie. „Femeile primitive aveau antebratul mai scurt si prin urmare aveau mai multa forta in mana, deci l-ar fi doborat lejer pe Arnold”.
Iar exemplele oferite de McAllister in privinta superioritatii fizice a stramosilor nostri nu se opresc aici. „Daca ar fi participat la Olimpiadele moderne, oamenii trecutului ar fi fost campioni. Ganditi-va la legionarii romani care marsaluiau zilnic pana la 60 km, purtand un echipament de peste 40 kg, la vaslasii din Grecia antica, depasind de departe performantele canotorilor actuali. Chiar si azi, oamenii care traiesc la nivelul comunei primitive, dovedesc abilitati fizice care ne umilesc: aborigenii australieni arunca sulita la 110 m lungime, in conditiile in care recordul mondial la aceasta proba este de 98 m!
In opinia australianului, „vinovata” pentru moliciunea omului modern este revolutia tehnologica si dezvoltarea fara precedent, in ultimii ani, a ciberneticii. „Corpul uman este foarte plastic si raspunde la stres. In ultimele cinci milenii am pierdut 40% din lungimea oaselor lungi, si avem tot mai putina incarcatura musculara pe ele. Pur si simplu nu mai suntem expusi provocarilor carora oamenii primitivii erau obligati sa le faca fata. Daca nu ne intoarcem la natura si la miscarea fizica, riscam sa devenim niste schelete ambulante care nu vor mai fi in stare nici macar sa suporte o cutie craniana devenita prea grea pentru ele!”, avertizeaza McAllister.

Natura ascunde inca multe taine. Cercetatorii sunt tot mai uimiti de cate specii de vietuitoare traiesc pe pamant sau in adancul apelor despre care nu se cunoaste nimic. De aceea, Institutul pentru Explorarea Speciilor din cadrul Universitatii de Stat din Arizona (SUA), impreuna cu un comitet international de taxonomisti (biologi specializati in clasificarea vietuitoarelor), obisnuieste sa alcatuiasca, in fiecare an, o lista, un fel de „top” al celor mai deosebite specii de vietuitoare descrise dar si publicate in reviste de specialitate.

Dintre miile de specii pe care savantii le-au descris intr-o revista de inalta tinuta stiintifica, in anul 2008, organizatia mentionata mai sus a ales doar zece pe care le-a enumerat in „lista de onoare”. Criteriile de alegere sunt destul de diverse dar la fel de subiective. Stim cu totii, dar mai ales cercetatorii, ca fiecare specie are rolul ei bine definit in natura incat nici una nu poate fi considerata mai importanta ca alta. Doar omul, in intentia sa de-a demonstra ca este mai presus de randuiala naturii, incearca sa creeze o scara a valorilor si printre vietuitoare. Lista intocmita nu este altceva decat o modalitate de atragere a atentiei lumii asupra importantei cercetarilor de taxonomie si asupra ideii, despre care vorbeam mai sus, cu privire la imensitatea si complexitatea naturii vii. Sa vedem, asadar, care au fost noutatile descoperite in 2008 de catre cei ce se ocupa de biodiversitatea Terrei. Ne vom opri doar asupra catorva dintre cele trecute in „topul” celor mai deosebite specii, restul, enumerandu-le.

Palmierul urias

Este gigantic si are o infatisare spectaculoasa. Creste numai intr-o anumita regiune restransa din nord-vestul Madagascarului. Cercetatorii au descoperit circa 100 de exemplare si, din acest motiv, s-a pus problema conservarii speciei. O astfel de masura este cu atat mai importanta cu cat uriasul palmier infloreste numai o singura data in viata. Are o inflorescenta uriasa cu sute de flori iar dupa ce fructifica, planta ...moare. Pentru ca specia sa nu dispara, savantii au colectat semintele palmierului gigant si le-au distribuit celor pasionati in cresterea acestor specii, stimuland astfel, strangerea de fonduri pentru salvarea palmierului urias de la disparitie.

Cel mai mic sarpe din lume

Ajunge la doar 10 cm lungime si este subtire cat o mina de creion. A fost descoperit in insulele Barbados din Marea Caraibelor. Herpetologul S. Blair Hedges, specialist in studiul amfibienilor si reptilelor, a descris aceasta specie ca fiind la limita minima a dimensiunilor posibile pentru o specie de sarpe. Deoarece specia a fost gasita pe o arie restransa din padurile din estul Barbadosului, iar pe insula se afla o populatie numeroasa, biologii isi fac mari griji pentru viitorul acestei specii.

Calutul de mare pitic

Este o mica vietate marina de marimea unui... bob de mazare. Cu toate acestea, este vertebrat si anume, un peste. Lungimea calutului de mare pitic (Hipocampus satomiae) este de numai 13,8 mm. El a fost descoperit in apele insulei Borneo (partea indoneziana), numita Kalimantan. Denumirea stiintifica a capatat-o dupa numele scafandrului care l-a colectat din adancuri. O data cu aceasta specie au mai fost descrise alte doua specii de caluti de mare, ceea ce demonstreaza cat de variata este imensitatea oceanelor si marilor de pe planeta.

Cea mai lunga insecta din lume


Are peste o jumatate de metru lungime si a fost descoperita in partea malaeziana a insulei Borneo. Este o insecta din ordinul Phasmida, un grup ce cuprinde peste 300 de specii, dintre care multe sunt spectaculoase ca infatisare. Respectivele insecte sunt foarte greu de observat, ele fiind renumite pentru camuflajul adoptat. Unele seamana cu niste ramuri, in timp ce altele iau forma si culoarea unor frunze, confundandu-se perfect cu mediul in care traiesc. Specia nou descoperita, denumita de specialisti Phobaeticus chani face parte din grupul insectelor denumite „betele ambulante”.

Arborele de cafea fara... cofeina


Este o specie de planta inrudita cu cele din care se obtine cafeaua dar ale carei „boabe” (seminte in realitate) nu contin cofeina. Planta, originara din Camerun, ar putea sta la baza producerii unor tipuri de cafea lipsite in mod natural de cofeina. Astfel, s-ar elimina procesele chimice prin care trec acum boabele de cafea al caror continut de cofeina este destul de mare. Celelalte specii publicate in insolitul „top” sunt: „Melcul fantoma fara cochilie” care este... carnivor; „Varul lui Nemo” – un pestisor mic, colorat in albastru viu; „Materpisus Attenboroughi” – fosila unui peste ce a trait, pare-se, acum 335 milioane de ani in urma; „Bacteria din fixativ” care traieste chiar in fixativul de par si o „Cochilie mai putin obisnuita” ce se rasuceste in jurul a patru axe, intr-un mod cu totul arhaic. O lume a vietuitoarelor care uimeste si intriga stiinta.