Mari descoperiri geografice..arheologice...istorice..inventii..stiati ca?

Acordeonul

In 1854, Anthony Faas din Pennsylvania breveteaza acordeonul. Acordeonul este un instrument muzical manual, constand dint-un burduf atasat la doua rame de forma dreptunghiulara, pe care sunt montate butoane, sau la unele tipuri, clape asemanatoare celor de la pian. O persoana poate canta la acordeon tragand (expandand) si impingand (comprimand) burduful, facand ca aerul sa treaca prin conducte metalice, denumite tubusoare. Acest flux de aer face tubusoarele sa vibreze, fapt care produce sunete. Cel care canta la acordeon produce diferitele note apasand butoanele si clapele. Tubusoarele si butoanele care controleaza notele joase se afla, din perspectiva celui care canta la acordeon, pe partea stanga a burdufului, iar cele care controleaza notele inalte se afla pe partea dreapta. Principalele doua tipuri de acordeon sunt cele cu actiune simpla si cele cu actiune dubla. La acordeoanele cu actiune simpla, fiecare buton produce doua note, una cand se trage burduful si una cand se impinge. In cazul acordeoanelor cu actiune dubla, fiecare clapa sau buton produce aceeasi nota si la impingere si la tragere. Cel mai cunoscut tip de acordeon, acordeonul-pian este un acordeon cu actiune dubla. Acordeonul-pian are un sir de clape asemanatoare celor intalnite la pian, in locul butoanelor de pe partea dreapta. Un instrument asemanator acordeonului numit Handäoline, a fost inventat la Berlin in deceniul 3 al secolului XIX. Cyril Demian a brevetat primul acordeon propriu-zis in anul 1829, la Viena. Primele acordeoane aveau zece butoane melodice si doua butoane pentru bas. Versiuni ulterioare au adaugat mai multe butoane, permitand muzicienilor sa produca o varietate chiar mai mare de note si sunete. Acordeonul-pian a fost dezvoltat in deceniul 6 al sec.XIX. Concertina este un instrument mic, hexagonal, asemanator acordeonului. Este produs in versiuni cu actiune simpla si cu actiune dubla. Sir Charles Wheatstone a inventat concertina in 1829. Acesta a fost inspirat de modul in care functioneaza sheng-ul, o veche muzicuta chinezeasca.

Ascensor de pasageri

In 1857, este inaugurat primul ascensor de pasageri din lume, intr-un magazin de pe 488 Broadway si Broome Street, din New York City. Ascensorul de siguranta, inventat de Elisha Otis era pus in miscare de aburi, cu ajutorul mai multor franghii si hamuri. Pe masura ce siguranta si eficienta vechilor ascensoare continuau sa se imbunatateasca, spatiile din etajele superioare ale cladirilor au devenit mai dorite, inversand tendinta care a durat multi ani, de a inchiria spatii comerciale si rezidentiale la etajele inferioare. Pana in 1870, Otis Brothers & Company obtinuse un profit de peste 1 milion de dolari. Cativa ani mai tarziu, existau nu mai putin de 2000 de ascensoare Otis.

Aspiratorul

In 1901, un aspirator pentru curatat a fost brevetat de Hubert Cecil Booth, un constructor de poduri. Aparatele precedente care utilizau aer comprimat, creau nori de praf, dar fara sa existe mijloace prin care praful sa fie indepartat, acesta se aseza din nou. Odata ce a avut ideea utilizarii aspiratiei, Booth a facut un experiment preliminar, plasand o batista pe spatele din plus al unui fotoliu. Booth a pus gura aparatului sau pe batista, si dupa aspiratie, cercul de pete negre de pe batista i-a dovedit principiul. El a inceput o intreprindere mobila de prestari servicii de curatenie. Construita pe o caruta trasa de cai, “masina sa de aspirat” avea un motor care punea in functiune o pompa, prevazuta cu un furtun lung, care putea fi extins in casa ce trebuia sa fie curatata. Una dintre primele sale sarcini a fost de a curata covorul albastru pentru incoronare, din Westminster Abbey, pentru incoronarea lui Edward al VII-lea.

Papusa Barbie

In 1959, papusa Barbie originala isi face debutul in magazinele americane. Barbie este cea mai bine vanduta papusa din lume, fiind comercializata pentru prima oara pe data de 9 martie 1959. Cel mai bine vandut tip de Barbie a fost lansat in 1992, Totally Hair Barbie, avand parul lung pana la pamant, care putea fi si coafat. Ruth Handler a remarcat ca fiica sa Barbara prefera sa se joace mai degraba cu papusi din carton care semanau cu adulti, decat cu cele care semanau cu copii. In Europa, a observat o papusa numita Lilli si i-a cumparat-o fiicei sale. Lilli era un personaj materialist dintr-o banda desenata creata de Reinhard Beuthin pentru Bild Zeitung, papusa cu acelasi nume incepand sa fie vanduta in 1955. Papusa era destinata adultilor, nu copiilor. Astfel, M.G. Lord descria papusa originala, in lucrarea ei Intotdeauna Barbie: Biografia neautorizata a unei papusi reale: un cadou simpatic destinat barbatilor; un personaj pornografic. Ruth Handler spune ca in momentul in care a cumparat papusa Lili pentru fiica ei, nu cunostea ca aceasta era destinata adultilor. Ruth Handler si Elliott Handler, co-fondatorii companiei Mattel, au achizitionat drepturile de comercializare a papusii Lilli: schimbandu-i culoarea parului de la blonda la bruneta si modificandu-i numele in Barbie (dupa cel al fiicei lui Ruth, Barbara). Papusa a inceput sa fie comercializata in Statele Unite in 1959, la Targul annual de jucarii din New York. Prima papusa Barbie avea un costum de baie cu dungi albe si negre iar parul ii era impletit in coada. In urmatorii ani, Charlotte Johnson, creatoarea de moda a companiei Mattel, a creat vestimentatia papusii Barbie pe baza modei pariziene. Ruth Handler a declarat ca e important pentru respectul de sine al unei fete sa se joace cu o papusa cu saniö, iar Barbie cu siguranta era papusa care intrunea aceasta conditie. Daca papusa comercializata initial ar fi avut inaltimea unei femei normale, dimensiunile ei ar fi fost 99-46-84. Aceste dimensiuni nu erau bazate pe masurile normale ale unei femei, devenind extrem de controversate, multi sugerand ca jocul cu o papusa Barbie diminueaza in loc sa sporeasca respectul de sine al unei fete. Ca raspuns la aceste critici, Mattel a redus dimensiunile pieptului si a marit dimensiunile taliei papusii, insa proportiile au ramas necaracteristice majoritatii femeilor. Reproiectata de Jack Ryan si produsa de Mattel, aceasta papusa reprezinta o industrie care aduce 1.9 miliarde de dolari pe an, cumparandu-se doua papusi Barbie in fiecare secunda.

Motorul Extern Evinrude

La 19 aprilie 1877 se naste Ole Evinrude (decedat la 12 iulie 1934), inventator norvegian, producatorul motorului marin extern. 

Intr-o zi, Ole Evinrude vaslea in mica sa barca, indreptandu-se spre o micuta insula, unde vroia sa faca un picnic, cand a realizat ca vaslitul este mult mai dificil decat ar trebui sa fie. Atunci el s-a hotarat sa inventeze un mijloc prin care barcile sa se deplaseze rapid si usor prin apa. Astfel, el a inventat primul motor marin extern in 1909, iar in 1910, l-a brevetat. Motorul lui Evinrude a inlocuit rapid motoarele cu aburi pentru barci si a dat nastere unei noi ramuri a industriei. Rezultatul a fost motorul extern Evinrude, care a ramas popular pana in prezent.

Primul ceas electric

In 1957, Hamilton Watch Company prezinta primul ceas electric. Hamilton a inceput in 1946 misiunea sa de a produce primul ceas care functioneaza pe baza de baterie. Cercetarea a durat mai mult de zece ani pana cand a fost dezvoltat un prototip functionabil. Nerabdatoare sa fie prima companie care sa produca un asemenea ceas, Hamilton 500 a fost lansat rapid pe piata. Pe 3 ianuarie 1957, Hamilton a tinut o conferinta de presa pentru a anunta aparitia “Primului ceas electric din lume”. Idea unui ceas care nu trebuia sa fie intors niciodata a fost extrem de bine primita de consumatorii anilor ’50, consumatori care s-au plictisit sa-si tot intoarca ceasul si care erau de asemenea captivati de progres si modernism. Hamilton Electric a fost un succes imediat.

Sursa sa de iluminare incandescenta

In 1880, lui Thomas Edison i-a fost acordat brevetul de inventie pentru sursa sa de iluminare incandescenta, inventie care a avut un impact puternic asupra industriilor electronice si de calculatoare. Oamenii foloseau deja surse de iluminat pe baza de arc electric, care produceau lumina prin crearea unui arc de electricitate intre doua fire. Totusi, lumina orbitoare pe care o emana un asemenea arc electric, a facut ca asemenea surse de lumina sa nu fie cele mai potrivite pentru uzul casnic. Edison, asemenea predecesorilor sai, a conceput ideea de lumina care sa emane dintr-un fir stralucitor, sau filament, produs dintr-o substanta care sa suporte temperaturi foarte ridicate, fara sa se topeasca sau sa se aprinda. Dupa sute de incercari si mai bine de un an de munca sustinuta, Edison a proiectat un filament din fibra de carbon, capabil sa arda constant timp de peste 40 de ore. Desi nu a fost prima sursa de lumina electrica incandescenta, a fost prima care putea fi folosita, datorita faptului ca folosea curent de intensitate mica si in plus, dura multa vreme fara sa se epuizeze.

Radar

In 1935, sistemul RADAR (Radio Detection and Ranging) a fost demonstrat pentru prima oara de catre Robert Watson-Watt. Radar este un acronim pentru sintagma ôradio detection and rangingö. Este un sistem utilizat pentru detectarea, determinarea distantei si plasarea pe o harta a unor obiecte, cum ar fi avioanele sau ploaia. Prin acest sistem, sunt transmise unde radio puternice, iar receptorul asculta, pentru a descoperi ecouri. Prin analizarea semnalului reflectat, obiectul reflector poate fi localizat si uneori chiar identificat. Desi semnalul primit este slab, semnalele radio pot fi cu usurinta detectate si amplificate. Undele radio emise de radar pot fi generate cu usurinta la orice intensitate dorita, detectata chiar la intensitati mici si ulterior amplificata de mai multe ori. Astfel, radarul este potrivit pentru a detecta obiecte aflate la distante foarte mari, unde alte reflexii, cum ar fi sunetul sau lumina vizibila, ar fi prea slabe pentru a fi detectate. 

Undele electromagnetice se reflecta in urma oricarei modificari importante a constantelor dielectrice si diamagnetice. Aceasta inseamna ca un obiect solid din aer sau vid, sau orice alta modificare semnificativa a densitatii atomice dintre obiecte si ceea ce le inconjoara, va reflecta de obicei undele radar. Aceasta afirmatie este adevarata mai ales in cazul materialelor conductoare de electricitate, spre exemplu metalul, fapt care face ca radarul sa fie optim pentru detectarea avioanelor si navelor. 
Undele radar se reflecteaza intr-o sumedenie de feluri, depinzand de dimensiunile undei radio si de forma obiectului-tinta. In cazul in care unda radio este mult mai scurta decat dimensiunea obiectului reflector, unda se va reflecta intr-un mod similar celui in care lumina se reflecta pe o oglinda. Radarele mai vechi utilizau lungimi de unda foarte mari, care erau mai mari decat obiectele-tinta, primind doar semnale vagi, in timp ce sistemele moderne utilizeaza lungimi de unda mai mici (de doar cativa centimetri), pe baza carora se poate forma imaginea unor obiecte de dimensiuni reduse, ca de exemplu o franzela. 
Undele radio se reflecta intotdeauna de pe suprafete curbate si de pe colturi, intr-un mod similar cu stralucirea unei bucati rotunde de sticla. Obiectele-tinta care reflecta cel mai bine au unghiuri de 90░ intre suprafetele reflectorizante. O suprafata compusa din trei suprafete plate care se intalnesc intr-un singur colt, cum ar fi coltul unui bloc, va reflecta intotdeauna unda inapoi la sursa. Aceste asa-numite colturi cubice sunt de obicei utilizate pentru a reflecta undele radar, in scopul de a face mai usor detectabile obiectele care in mod normal sunt dificil de detectat si pot fi deseori gasite pe barci, pentru a putea imbunatati detectarea lor intr-o situatie de salvare. Aproximativ pentru aceleasi motive, obiectele pentru care se incearca evitarea detectarii, trebuie sa aiba unghiurile suprafetelor in asa fel incat colturile sa fie eliminate, fapt care conduce la aparitia unor ôavioane-invizibileö care arata foarte ciudat. Undele electromagnetice nu se deplaseaza prea lesne pe sub apa; astfel, pentru aplicatiile submarine, in locul radarului trebuie utilizat sonarul, a carui functionare e bazata pe unde sonore.

         In 12 mai 1936, a fost brevetat in Statele Unite, de catre Dvorak si Dealey, tastatura Dvorak pentru masina de scris. August Dvorak (var cu compozitorul) si William Dealey au studiat masina de scris pentru a stabili daca pot aranja tastele intr-un mod care sa creasca viteza cu care se scrie. Ei au proiectat o tastatura care sa maximizeze eficienta, prin plasarea literelor mai des folosite pe primul rand si prin aceea ca degetele cu forta mai mare erau utilizate mai mult. Prin contrast, modelul initial de tastatura QWERTY a fost proiectat pentru masinile de scris mai vechi, care erau mai putin eficiente.

        In 1876, Alexander Graham Bell cere brevetul de inventie pentru telefon. 
Telefonul (derivat din cuvintele grecesti tele = departe si phon = voce) este un aparat de telecomunicatie care transmite conversatiile prin intermediul unor semnale electrice. Aparatul este atribuit inventatorului Alexander Graham Bell, iar primul telefon a fost construit la Boston, Massachusetts, in 1876. Totusi, se prezuma ca inventatorul italian Antonio Meucci a fost cel care a inventat aparatul in 1849, iar in septembrie 2001, acesta a fost creditat in mod oficial de Congresul american cu inventarea telefonului, in locul lui Alexander Graham Bell. Potrivit altor surse, telefonul a fost inventat de Philip Reis in 1860, dar din cauza unei traduceri gresite a cuvantului german ôTelephonö, inventia sa a fost considerata doar un predecesor al telefonului lui Bell.

10 mai 1939. In Piata Palatului din Bucuresti, Carol II dezveleste statuia ecvestra a lui Carol I, unchiul si predecesorul sau pe tronul Romaniei. Statuia, maiestuoasa, superba, o armonie de forme robuste, era opera celebrului Mestrovici, sculptorul din Belgrad, care impodobise capitala Romaniei cu atatea opere de arta. 

Nu intamplator regele Carol II voise sa dezveleasca statuia unchiului sau tocmai in ziua de 10 mai. Era zi de sarbatoare, era ziua nationala a Romaniei moderne de pana la 1947. Asa fusese conceputa din primii ani de domnie a lui Carol I si asa intrase in traditie. 


10 mai era ziua regelui si a familiei sale sau ziua tuturor romanilor? Desigur, mai cu seama la inceput, ea avea mai accentuat prima acceptiune. Era ziua in care, in 1866, la Bucuresti, in fata Parlamentului, Carol I jura ca va fi credincios legilor tarii, ca va pazi religia romanilor, integritatea teritoriului lor si ca va domni ca domn constitutional. Ziua in care isi exprima devotamentul "fara margini catre noua mea patrie si acel neinvins respect pentru lege, pe care l-am cules in exemplul alor mei. Cetatean azi, maine, de va fi nevoie, soldat, eu voi impartasi cu d-voastra soarta cea mai buna ca si cea mai rea". (vezisi nr. 1 1976 venirea lui in tara).

Sarbatoarea acestei zile aveasi semnificatia aducerii aminte, avand mereu persoana principelui (regelui) si familia sa in centru. Familia regala, pe langa participarea la defilare, era prezentata la slujba pentru sfintirea zilei la Mitropolie, la masa festiva de la Palat, iar seara iesea in mijlocul bucurestenilor, asista la bataia cu flori de la Sosea si la spectacolul cu focuri de artificii din Cismigiu. Carol I, Ferdinand, dar si Carol II si Mihai I voiau sa fie in aceasta zi cat mai mult vazuti, sa ilustreze apropiere de popor (pentru orice suveran si, prin imitatie, pentru orice om politic in epoca moderna, imaginea publica era esentiala). Deja la prima intalnire cu oaspetii sai de 10 mai, in 1867, Carol I rostea intaiul sau discurs in limba romana. Pentru a sarbatori aceasta zi se editau marci postale cu aspecte din viata suveranului; marca de un ban (cu juramantul regelui la 1866), de 3 bani (cu calatoriile regelui prin tara in postalion), de 5 bani (primul tun care a tras la Calafat si Vidin), de 10 bani (intalnirea lui Carol I cu Osman pasa), de 25 bani (trecerea Dunarii de catre armata romana), de 40 bani (intrarea triumfala a lui Carol I la 1878 in Bucuresti). Se instituiau medalii, care erau conferite pe viata, dreptul de a le purta era personal si el nu se putea transmite urmasilor, care aveau insa dreptul de a le pastra, a amintire de familie. Se bateau monede jubiliare, cum erau cele de aur de 100, 50, 20 lei si cele de argint de 1 leu, 5 lei s.a. Fireste, medaliile si monedele aveau chipul suveranului. Pe moneda de 100 lei, din 1906, erau reprezentate, pe langa chipurile regelui si al reginei, si acelea ale lui Traian, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul. Erau reprezentate podul de peste Dunare al lui Traian, strajuit de un legionar roman, si podul de peste Dunare dela Cernavoda Podul Carol I si, langa acesta din urma, un dorobant. Regele intra astfel in cuprinsul istoriei nationale.

10 mai era si ziua in care se aduceau osanale, in care se spuneau vorbe pompoase (intr-o cuvantare tinuta la 10 mai, la o serbare din Bucuresti, Carol I era comparat cu... "Fat Frumos, care se urca pe varful muntelui ca un vultur").

10 mai nu era insa doar ziua regelui si a familiei sale. "Sarbatoarea regelui Carol e si sarbatoarea Romaniei! Netrebnic romanul care nu-si uita astazi de pasurile lui", cum clama Pompiliu Eliade intr-o conferinta tinuta la o serbare populara in 1903, indemnand locuitorii Bucurestilor sa petreaca, sa uite de necazuri si sa traiasca laolalta cu semenii o clipa de inaltare sufleteasca. Era ziua cand, mai ales in marile asezari, se simtea aerul de sarbatoare. La Bucuresti, in Piata Universitatii, era defilarea armatei, a elevilor, studentilor, mestesugarilor si negustorilor, a primarilor si nobililor judetelor tarii, imbracati in costume populare specifice zonei din care veneau. "Intr-o zi de 10 mai (1891) l-am vazut pe falnicul biruitor al lui Osman Pasa intaia oara... Statea calare in dreptul statuii lui Mihai Viteazul si privea defilarea". Asa isi amintea Gala Galaction intalnirea lui cu imaginea suveranului Romaniei. O imagine printre coroane aurii, azurii, rosii.

10 mai era ziua in care totul se impodobea. In diferite puncte ale orasului apareau arcuri de triumf, strazile se iluminau mai puternic decat altadata si se "tricolorau", la toate barierele orasului se dadeau pranzuri populare pentru saraci (la Filaret se organiza ospatul veteranilor; in 1906, ospatul a fost prezidat de generalul Manu, ministru de razboi, si la el a participat si principele Ferdinand). Primaria dadea si ea un banchet sub cerul liber, iar seara principele si apoi regele invita la Palat personalitatile tarii (300 de tacamuri la a doua aniversare, in 1868, 500 in 1873...). Se organiza o Expozitie (in 1906 a fost una nationala, de mare anvergura), cu tot felul de produse ale industriei si agriculturii din toate judetele, dar si cu carti, tablouri, ceramica... Unele produse se vindeau cu pret redus. Altele erau oferite gratuit. In timpul defilarii, "pe un car brutarii fabricau painea si o aruncau multimii de jos si de la ferestre", cum scrie C. Bacalbasa.

Nu doar prin atragerea poporului in fel de fel de manifestari, ca sa petreaca, sa se simta bine, 10 mai era o sarbatoare si a altora, nu numai a regelui si a celor care ii stateau aproape. Ci si prin anexarea unor evenimente de referinta istorica, 9 mai 1877, ziua cand in Camera deputatilor s-a proclamat independenta de stat a tarii, s-a topit prima data in cea de 10 mai chiar in acel an, 18771. Cu atat mai mult dupa aceea, dupa ce Carol s-a afirmat cu adevarat ca un conducator al poporului sau pe campul de bataie (comandant suprem al asediului Plevnei, care a primit sabia lui Osman Pasa, dar si cel care a infruntat cu curaj si demnitate expansionismul rusesc).

Cele mai spectaculoase serbari de 10 mai au fost cele din 1881, cand a fost proclamat regatul, si cele din 1906, la 40 ani de domnie a lui Carol I si la 25 ani de la proclamarea regatului. Despre sarbatorirea acestor zile s-au tesut povesti, preluate apoi de istoriografie si literatura si care s-au tot povestit la vatra traditiilor noastre regale: defilarea carului sapunarilor din Bucuresti, cu o statuie a lui Carol I din sapun si glicerina, care s-a topit de caldura; imensa coroana de flori oferita reginei de florarii Capitalei, carul tras de 24 de boi reprezentand noua matca a Dambovitei, si care era gata sa se prabuseasca, lovindu-se de un balcon; un delegat care s-a asezat in genunchi in fata regelui si nu mai voia sa se ridice, un altul care tinea mortis sa-l sarute pe micutul Carol, fratele principelui Ferdinand, si care cu mare greutate a putut fi convins sa se linisteasca sau vorbele lui C.A. Rosetti, presedintele Camerei Deputatilor, adresate reginei Elisabeta, rapit de frumusetea ei si a toaletei sale splendide: "Doamna, natiunea, privindu-te, frumoasa se vede" (Rosetti, se spunea in Bucuresti, era indragostit de regina si nu pierdea nici un prilej sa-i adreseze amabilitati; acum gasise o noua ocazie de a-i spune indirect simtamintele sale).

Sub Carol I, 10 mai a fost o sarbatoare, amplificata an de an. Sub ceilalti regi a ramas tot sarbatoare, dar n-a mai avut aceeasi stralucire. Intre timp, istoria nationala a iesit din granitele Vechiului Regat si a inceput sa se incarce de alte simboluri si de alte date: 15 octombrie 1922 incoronarea lui Ferdinand la Alba Iulia, 8 iunie 1930 revenirea lui Carol II in tara si anularea legilor adoptate la 4 ianuarie 1926, care instituiau inlaturarea lui. 10 mai a ramas totusi ziua nationala. Dar n-a mai avut nici trairea exterioara de mai inainte si cu atat mai putin pe cea interioara. Uneori era subiect de ironii chiar in familia regala, ca in 1936, cand regina sarbilor, Marioara, fiica lui Ferdinand, lua peste picior, intr-o discutie telefonica cu regina Maria, mama ei, preocuparile de sarbatorire a lui 10 mai.

O reintoarcere la semnificatia simbolica a lui 10 mai s-a incercat dupa al doilea razboi mondial, cand monarhia in Romania incepea sa fie pusa in pericol. Ca un fel de scut de aparare a unei institutii, dar de fapt a unei istorii nationale glorioase, a independentei amenintate de trupele de ocupatie sovietice, 10 mai se reincarca de simbol in fata primejdiei.

A fost inlaturata monarhia, in 1947, a cazut si 10 mai din calendarul zilelor de sarbatoare ale romanilor. Noul regim, comunist, isi cauta si isi fabrica alte legitimari. Gaseste 23 august, data care este smulsa din contextul real istoric si propulsata in deschizatoare de zari comuniste. An de an semnificatia acestei zile a fost tot mai incarcata si mai rostuita, ca sa legitimeze un prezent ce, neputandu-se propulsa in viitor, cauta s-o faca in trecut. In paralel s-a cautat dezbracarea zilei de 10 mai de orice alta semnificatie decat aceea de venire in tara a unei monarhii straine. 9 mai, ziua independentei, a fost acum, alaturata altui 9 mai, de data aceasta 1945, cand Germania lui Hitler capitulase. Ramanea ideea dublei semnificatii, dar a fost intoarsa cu fata catre nevoia de alte legitimari.

"Istoria e mereu contemporana ", spunea cunoscutul filosof italian Benedetto Croce. A cazut comunismul, a cazut si 23 august. Post-revolutia nu a mai adus ca simbol 10 mai (teama de conotatii cu monarhia a fost evidenta). A adus o alta data, 1 decembrie. Simbolul unitatii de neam si destin istoric unitar. Toti au acceptat. E un reper fundamental. Dar intr-o lume care se revendica mai putin din simboluri. E si un alt inceput, dar intr-o istorie incarcata de inceputuri, in care, mereu si mereu, lucrurile se iau de la capat. Relativismul nu este al istoricului, ci al vietii istorice a popoarelor. 

(1). In ziua de 10 mai 1877, Parlamentul a votat legea pentru desfiintarea tributului catre Poarta 

La 28 iunie1914, printul austriac Frant-Ferdinand efectua o vizita oficiala la Sarajevo. A fost asasinat, impreuna cu sotia sa, de catre Gavrilo Princip, un studen bosniac. O luna mai tarziu Austro-Ungaria declara razboi Serbiei, acuzata ca ar fi pregatit atentatul.Atentatul de la Sarajevo a fost doar pretextul razboiului. Cauzele acestui prim conflict mondial au fost mult mai adanci: concurenta economica, imperialismul si nationalismul. 
Una din principalele cauze inceperii primului razboi mondial 
este dorinta Germaniei si Italiei de a-si intari pozitiile, prin toate mijloacele posibile, fata de Rusia, Franta, MareaBritanie, Imperiul Austro-Ungar din centrul Europei si Imperiul Otoman-in decadere. Tarile mici au ramas neutre. 
Tendinta Germaniei de a deveni cea mai mare putere militara a Europei si de a sparge suprematia navala a Marii Britanii a produs tensiuni mari intre cele doua tari. Imperiul Austro-Ungar era caracterizat da nemultumirea si agitatia nationalitatilor, tinute cu greu intr-un stat unitar.
Marile puteri s-au organizat in doua tabere opuse: Tripla Alianta din care faceau parte Germania, Austro-Ungaria si Italia, si Antanta compusa din Franta, Rusia si Anglia.
Antanta a intrat in razboi de partea Serbiei. In urma acestei situatii s-au angajat in razboi si alte state, urmarindu-si propriile obiective. Astfel, Bulgaria a intrat in lupta alaturi de Tripla Alianta. In shimb, Italia s-a declarat neutra, astfel incat Tripla Alianta nu a mai existat, legatura dintre Germania si Austro-Ungaria mentinandu-se. Alianta dintre aceste doua mari puteri s-a numit Puterile Centrale. 
      In perioada 17-30 iulie 1914 reprezentantii Antantei fac cunoscut guvernului roman acordul tarilor lor privind unirea Transilvaniei cu Romania, in shimbul participarii Romaniei la razboi impotriva Puterilor Centrale. In acelasi timp, regele Carol I primeste un mesaj al imparatului Germaniei, Wihelm al II-lea, prin care i se cerea Romaniei indeplinirea obligatiilor fata de Puterile Centrale. 
      Desi regele Romaniei, Carol I era german prin origine, opinia publica romaneasca si clasa politica in marea ei majoritate era de partea Antantei. Totusi, considerand ca tara nu este pregatita pentru o astfel de conflagratie, Consiliul de coroana intrunit la Sinaia –21 iulie 1914- la care au participat, pe langa membrii guvernului, si o serie de oameni politici din opozitie, a hotarat, in conditiile in care si Italia facea la fel, ca Romania sa adopte o politica de neutralitate armata, respingand astfel cererea regelui Carol I de a intra in razboi de partea Puterilor Centrale. 
      In urma asasinatului de la Sarajevo, Austro-Ungaria ataca pe 28 iulie Regatul Sarb. Dupa doua zile, Rusia mobilizeaza in ajutorul sarbilor o armata de 1,2 milioane de militari. Germania someaza Rusia sa-si retraga fortele in 24 de ore. In caz contrar ii declara razboi. Rusia refuza ultimatumul, iar Germania se tine de promisiune. 
Franta primeste si ea declaratia de razboi a Germaniei in data de 30 august, ea fiind aliata Rusiei. 
Conform planului Schlieffen, Franta trebuia invadata inainte ca Rusia sa fie gata de razboi, altfel Germania trebuia sa lupte pe doua fronturi, atat in vest, cat si in est. 
Linia fortificata de pe granita franceza se putea ocoli prin Belgia. Dar cum ea se declarase neutra, si nu permitea trecerea trupelor germane pe teritoriul sau, in 4 august este invadata de Germania. Deoarece Marea Britanie apara neutralitatea Belgiei, ea declara razboi in aceeasi zi Germaniei. Nu trecusera nici cinci saptamani de la atentat si toata Europa se afla in razboi. In noiembrie Turcia intra in razboi de partea Puterilor Centrale. 

In 1915 Italia intra in razboi de partea Antantei.

In Romania, in perioada 13-29 iunie 1916 au loc demonstratii antirazboinice. Astfel, intre 4-17 august se semneaza la Bucuresti Tratatul de alianta intre Romania si Antanta. Printre conditiile intrarii Romaniei in razboi contra Puterilor Centrale se stipula si satisfacerea dezinteratului unirii cu Romania a teritoriilor romanesti din Austro-Ungaria.
Primul Razboi Mondial a durat pana in 11 noiembrie 1918, cand a intrat in vigoare armistitiul cerut de Germania pe data de 31 octombrie 1918. La tratativele de pace din iunie 1919, puterile invingatoare au impus conditii aspre invinsilor. Razboiul menit sa “puna capat oricarui razboi” se sfarsise cu cei mai multi morti de pana atunci de partea ambelor tabere.

      Atacama este un deşert de coastă, din America de Sud, format datorită curenţilor marini reci ce saturează aerul, eliminând astfel precipitaţiile. Deşertul Atacama este cel mai arid deşert, din lume, precipitaţiile fiind de 1,8 mm la 10 ani. El se află situat pe coasta de nord vest sudamericană în nordul statului Chile limitat la vest de coasta Pacificului, la nord de Peru şi la est de Bolivia şi Argentina.
Clima

Deşertul Atacama se poate spune stă izolat de ploi de către paravanul înalt al Cordilierilor fiind expus vânturilor uscate. In apropiere de coasta Pacificului este împiedicată formarea norilor de curentul rece Humboldt, astfel că regiunea este izolată din toate părţile, şi în plus, ea fiind traversată de tropicul capricornului. Apa rece a Pacificului determină aici frecvent formarea ceţii şi o temperaturile mai scăzută în apropiere de coastă. Prin fenomenul climatic denumit „El Niño” au loc averse intense de ploaie la intervale de 6 - 10 ani, care duce puntru un timp scurt la o înflorire a deşertului. Vârsta deşertului este apreciată la 15 milioane de ani, cantitatea anuală de precipitaţii fiind faţă de Death-Valley (Valea Morţii) SUA mai redusă într-un raport de 1 / 50. Diferenţele de temperatură din regiune sunt mari oscilând între zi +30o şi noapte -15 °C.
Importanţa regiunii

Datorită umidităţii foarte reduse a aerului din deşert, se poate vedea clar la distanţe mari, de acea au fost postate pe munţii din regiune mai multe observatoare astronomice:

           Celebra Vale a Mortii din California, Statele Unite ale Americii, reprezinta unul dintre acele locuri cu aspect selenar, in care viata ar parea imposibila. Temut si ocolit de nativi pana la sosirea colonistilor europeni, sistemul californian de vai aride si-a primit numele in 1849. Se pare ca atunci, un grup de cautatori de aur, in tentiva sa de a ajunge la minele de aur din Sacramento, s-a aventurat in traversarea temutei vai.
Desi aparent mai usor decat traversarea muntilor, drumul avea sa se dovedeasca in curand un cosmar pentru cei cativa temerari. Pierzandu-se in desertul interminabil, cautatorii de aur au ratacit timp de 26 de zile pana in momentul in care au fost salvati de catre una dintre iscoadele trimise pentru a gasi o cale de iesire. Se spune ca in momentul in care calatorii au parasit valea, unul dintre ei si-a mai intors odata fata catre pustiul dezolant rostind urmatoarele cuvinte : ‘’Adio, vale a mortii !’’. Astfel a aparut sumbra denumire a vaii.
Si totusi, Valea Mortii nu a fost intotdeauna demna de trista reputatie care o inconjoara. Descoperirile arheologice au aratat ca, daca in urma cu milioane de ani, locul reprezenta fundul unei mari uriase, cu numai 10.000 de ani in urma, valea era o adevarata oaza de verdeata, impanzita de lacuri, mediul perfect pentru primii locuitori ai continentului nord-american.

Pietrele calatoare 
Initial aventurierii si apoi oamenii de stiinta au fost socati de ciudatele urme de pe nisip lasate in urma pietrelor, aparent fara nicio explicatie. Uriasul desert de aproape 800 de kilometri patrati parea sa fie martorul unor fenomene ciudate care facea ca rocile uriase, unele de cateva sute de kilograme, sa se miste in voie de lungul vailor nisipoase.
Zeci de urme, unele perfect drepte, altele urmand forma unui zig-zag bizar, se intindeau de-a lungul intregii Vai a Mortii. Si cum nicio teorie parea sa nu poata oferi o explicatie plauzibila, pseudo-stiinta a inlocuit curand parerile oamenilor de stiinta. Au fost invocati pe rand, vizitatori din din spatiul cosmic, forte magnetice misterioase sau creaturi necunoscute care ar fi salasluit in mediul neprielnic al desertului californian.
Iar ca misterul sa fie si mai adanc, niciun specialist nu a putut surprinde vreodata miscarea rocilor, in ciuda nenumaratelor incercari.

         In Valea Mortii(Death Valley) din California s-au inregistrat timp de sase saptamani, fara intrerupere, temperaturi de 49 grade Celsius.

Vulcanul Paricutin

Paricutin este un vulcan mexican situat in Michoacan, in apropiere de satul Nuevo San Juan si la 20 de km de orasul Uruapan, Mexic. Are o inaltime de 2773 de metri. A devenit activ la 20 februarie 1943, iar prima sa eruptie, la 23 februarie, a devastat satul San Juan, a carui populatie a fost fortata sa se mute. Din 1952 este inactiv. Vulcanul Paricutin este de fapt ultimul aparut dintr-o serie de 500 de vulcani, care se gaseste de-a lungul unei linii care se intinde de la golful Banderas, pe coasta Pacificului, pana la masivul Tuxlas, in apropiere de golful Mexic, la cativa zeci de km de Uruapan. 
         Aceasta linie vulcanica, avand directia est-vest, lunga de 900 de km si lata de 130 de km, este numita si Centura vulcanica transmexicana. Din ea mai fac parte alti vulcani, precum Ceboruco, vulcan activ cu o altitudine de 2164 de metri, Cerro Malinche, cu o altitudine de 4461 metri si altii.

            Sahara cu cele 9.000.000 km² este deşertul cel mai mare de pe Pământ. Ea cuprinde o treime din Africa, aproximativ suprafaţa Statelor Unite ale Americii, sau de 26 ori mai mare decât suprafaţa Germaniei. Acest deşert uscat se întinde de la ţărmul Oceanului Atlantic până la Marea Roşie alcătuind un trapez cu o lăţime în vest de 4.500 - 5.500 km, iar în nord-sud cu latura de 1500 - 2.000 km. Cea mai mare parte a pustiului este stâncoasă (Hamada) cu pietriş (Serir), pustiul de nisip (Erg) ocupând o suprafaţa mai redusă.

Etimologie

Denumirea Sahara provine din limba arabă - „Sahara” în dialectul Tuareg înseamnă „deşertul de nisip”. O altă ipoteză este aceea că proveninţa expresiei ar fi „sahraa” sau „es-sah-ra” ce înseamnă sterp, steril. Romanii au numit ţinutul din sudul provinciei Cartagina „Deserta” ca ţinut nelocuit, părăsit. În Evul Mediu era numit pur şi simplu „Marele Deşert”, iar în secolul al XIX-lea a primit denumirea de azi - „Sahara”. Arabii denumesc Sahara „Bahr bela ma” ce ar însemna „Mare fără apă”.
Aşezare

Deşertul Sahara ocupă aproape în întregime nordul Africii, extins pe 5630 km de la vest la est, respectiv de la Oceanul Atlantic şi până la Marea Roşie, şi pe 1930 km de la nord la sud, de la Munţii Atlas şi ţărmul Mării Mediterane şi până în zona savanelor din regiunea Sudan. În sens restrâns, se întinde în est numai până la Valea Nilului; deşertul de la est de Nil, până la Marea Roşie, este cunoscut sub numele de Deşertul Arabiei. Sahara ocupă mari porţiuni din statele Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Mauritania, Mali, Niger, Ciad, Sudan şi o mică parte din Senegal şi Burkina Faso.
Geografie
 
Clima este tropical-deşertică, cu temperaturi medii ridicate (38°C), deosebit de fierbinte şi uscată; vântul dominant tot timpul anului este vântul Pasat, un vânt uscat ce aduce ploi rare. Variaţiile mari de temperatură de la zi la noapte au determinat formarea deşertului. Iarna, pe timpul nopţii temperatura scade până la -10 grade, pe când vara atinge în timpul zilei 58 de grade Celsius. Precipitaţiile sunt reduse (20-200 mm/an) şi amplitudini termice diurne foarte mari (30°C în aer şi 70°C pe sol). Temperatura medie a lunii ianuarie este de +10°C, iar a lunii iulie 35°C. Temperatura maximă absolută a fost înregistrată în septembrie 1922 la Al-'Azīzīyah (Libia), iar minima absolută -18°C (pe timp de noapte). Sahara este o regiune endoreică, lipsită de cursuri de apă permanente, reţeaua hidrografică fiind reprezentată prin ueduri, care se umplu cu apă în timpul ploilor ocazionale.

Munţii din Sahara sunt: Hoggar, Tassili n'Ajjer şi Tibesti cu vârful Emi Koussi (3415 m), şi sunt de asemenea gropi (cratere) făcute de meteoriţi, cea mai mare atingând diametrul de 31 km.
Geologie

Fundamentul cristalin, acoperit de gresii şi calcare paleozoice, mezozoice şi terţiare, apare la suprafaţă în vest, precum şi în masivele muntoase centrale. Sunt caracteristice dunele de nisip, hamadele (în zonele montane şi în platourile vulcanice din Libia şi din Mauritania), regurile şi ergurile.

Cercetătorii deşertului au stabilit prin studiul rocilor, fosilelor din Sahara că în acest ţinut în trecut (o perioadă de milioane de ani) au fost perioade diferite succesive „umede” şi „uscate”. Faptul că au fost zone cu o vegetaţie mai bogată este dovedit şi de o serie de „picturi pe stânci” din vadul râului uscat Vadi sudul Egiptului şi nordul Sudanului, (Nubia). Deşertul are în general două tipuri de climat: subtropical uscat în nord şi tropical uscat în sud.

Climatul subtropical uscat din nord este cauzat de temperatura constantă ridicată datorată Tropicului Racului, iernile sunt considerate reci pentru condiţiile de deşert cu o medie de 13° C. Verile sunt foarte fierbinţi cu temperatura maximă înregistrată de 58° C. Precipitaţiile sunt de aproximativ 76 mm/an. Ele cad îndeosebi din decembrie până în martie, şi aproape deloc în mai-iunie. În luna august se înregistrează cele mai multe furtuni de nisip.

Climatul tropical uscat al regiunii sudice este dat în general de o masă de aer continental stabil şi o masă instabilă de aer marin. Temperatura medie în această regiune este de 17.5° C. Precipitaţiile medii anuale în această zonă sunt în general de 5 inch şi poate apărea zǎpadă în zonele mai înalte, în zona vesticǎ a regiunii tropicale. Curentul reduce semnificativ precipitaţiile şi scade temperatura medie crescând umiditatea şi probabilitatea de a se înregistra ceaţă.
Zăcăminte

În Algeria şi Libia au fost descoperite zăcăminte de ţiţei şi gaz natural. Alte zăcăminte existente: sare, cărbuni, cupru, mangan, fier, uraniu, plumb, volfram, titan, zinc şi fosfaţi.
Istoric

În perioada neolitică o parte a deşertului era mai umedă decât azi, ceea ce a determinat formarea culturilor de pe valea Nilului, Eufratului, şi valea Tigrului. În secolul al VI-lea î.Hr. locuitorii acestei regiuni se ocupau cu agricultura şi abia în secolul al II-lea î.Hr. cu creşterea cailor (conform picturilor din peşteriile din Egipt Anatolia, bazinul mării Egee). În Epoca Bronzului în secolul al XVI-lea î.Hr. s-au perfecţionat armele de luptă, introducându-se carele de luptă (război). În timpul faraonului Ramses al III-lea sunt amintite 92 care de război, 184 de cai, luate ca pradă de război în campania militară din Libia. În secolul I î.Hr. începe perioada uscată a Saharei ceea ce a determinat diminuarea treptată a agriculturii şi creşterii animalelor. Prin cucerirea Egiptului de către asirieni în secolul al VII-lea î.Hr. ajunge cămila în Africa, înlocuind treptat calul; în timpul lui Ptolomeu este deja dezvoltată creşterea cămilelor. În Sahara centrală din secolul al V-lea î.Hr. înfloreşte imperiul Garamantului, un oraş de oază care face un comerţ intensiv cu bazinul mării mediterane (greci, romani), acest imperiu fiind mai târziu cucerit de arabi.
Populaţie

Populaţia rară a Saharei constă în special din arabi, berberi, mauri; pe lângă aceştia sunt neamurile tubu şi tuaregilor (60%). Pe lângă creşterea animalelor care era până în secolul al XIX-lea comerţul cu caravanele prin deşert, o importantă ramură economică a acestor popoare nomade. Regimul statelor din această regiune încearcă să determine populaţia nomadă de a se stabili în localităţi, ceea ce a dus la o serie de conflicte. Structura populaţiei este influenţată şi de descoperirea zăcămintelor de ţiţei şi gaz natural, apărând în partea nordică a deşertului o serie de aşezări noi. În vestul deşertului Libiei sunt regiuni mari din deşert fără populaţie.
Vegetaţie

Vegetaţia este xerofilă, rară şi cuprinde circa 1000 de specii. În cele circa 90 de oaze mari se cultivă curmali, legume, cereale, etc.
Faună

Fauna este foarte săracă: scorpioni, şopârle, vulpi de deşert, struţi. Spre margini pătrund uneori animale de savană.

              Lacul cel mai adanc este Baikal, aflat in Siberia, cu mo adancime de 1620 de metri, avand un volum de apa(23 000 km3), echivalent cu volumul totalal celor cinci lacuri din America de Nord.Este situat în partea de S a Siberiei Centrale. Oglinda apei se află la altitudinea de 456 m, ceea ce înseamnă că fundul său se află cu peste 1 000 m sub nivelul mării. Are o supr. de 31 500 km2 - fiind al treilea ca mărime de pe continentul asiatic -, lungimea de 636 km, lăţimea medie de 48 km(cea maximă de 79,4 km) şi adancimea medie de 730 m. Este dominat de munţi împăduriţi, care urcă până la peste 2 000 m.În el se varsă 336 de râuri, printre care Selenga (Selenge; 1 480 km) şi Angara superioară. Din lacul Baikal izvorăşte Angara (1 826 km), principalul afluent al fluviului Enisei. Cuprinde 27 de insule, cea mai mare fiind Olhon (Ol'chon;730 km2). Lacul îngheaţă de obicei în perioada ianuarie—mai, grosimea gheţii fiind de 70-115 cm.
            Lacul Baikal şi împrejurimile constituie patria a aproximativ 600 de specii de plante şi 1 200 specii de animale, dintre care 50 specii de peşti; trei pătrimi dintre vieţuitoare sunt endemice (trăiesc numai aici), neexistând în altă parte a lumii. Aici se întâlneşte şi o specie de focă (cu aproximativ 40 000 de indivizi), singura care trăieşte în ape dulci - relicvă din timpurile preistorice, când lacul se afla în legătură cu apele Oc. Arctic.

                                                                             Cascada Angel din Venezuela este cea mai mare cascada din lume avand 979 metri,  dar apa intra in cadere libera de la 807 metri, fiind de 18 ori mai mare decat cascada Niagara cu cei 55 de metri ai sai.Torentul de apa a fost numit dupa pilotul american Jimmy Angel, care a descoperit cascada in 1935, cu ocazia unei expeditii de cautare a aurului.E o inaltime atat de mare, incat in anotimpul uscat, apa se evapora inainte de a ajunge jos. Locuitorii o numesc Salto Angel sau, in limbaj indigen, Kerepakupai-merú. Cascada se afla in parcul national Canaima, o padure ecuatoriala din sud-estul Venezuelei, chiar la sud de raul Orinoco. Canaima ocupa trei milioane de hectare, fiind al saptelea parc national, ca marime, din lume.Singura metoda prin care se poate ajunge aici e pe calea aerului sau pe cursul fluviului.

              Un vulcan activ in Antarctica!Din vulcanu Erebus, inalt de 4023 metri, se ridica o panza de arburi ce se intinde pana la marginea imperiului acoperit de zapada si gheata.Larva topita din crater se ridica in aerul inghetat la intervale regulate si se raceste, transformandu-se in adevarate "schije"solide.

                 

             In China, masivul Lunan, se inalta, ca o padure minunata de piatra, coloane de stanci brazdate de parauri."Copacii" acestei paduri ating o inaltime de 30 de metri.Nascute din calcarul ce s-a depus vertical pe fundul marii, cu foarte multi ani in urma,  aceste stanci brazdate s-au pastrat pana in zilele noastre.Extremitatile tectonice Ale scoartei au rasturnat si fragmentat calcarul, facand astfel loc in crapaturi ploilor acide ce au sculptat "copacii" vizibili si astazi.Padurea se intinde pe o suprafata de 5 km(patrati) intr-un loc indepartat al regiunii Junnan, la 110 km de Kunming,  la sud-vest de capitala.

             Apele reci ale celui mai lung si adanc fiord al Norvegiei se intind pana la 180 de metri in interiorul uscatului muntos si ating o adancime medie de 1200 de metri.Pe ambele parti, stanci cu inaltimi de peste 1000 de metri, acoperite cu gheata, se ridica deasupra apei.Inaltimea completa a fiordului, de la varful stancii pana la fundul marii, este de 2200 de metri, depasind dimensiunile Marelui Canion din Arizona.

           Una dintre cele mai mari minuni ale naturii este Marele Canion din Arizona.Prapastia de mare intindere are o lungime de 450 km, o largime de 15 km si o adancime medie de 1600 m, fiind un loc de o frumusete rara, cu stancile sale vechi de doua miliarde de ani si pe care fortele naturii le-au cizelat in cele mai diverse forme.

          Peretii canionului, slefuiti treptat de apele raului Colorado, ne infatiseaza paleofosile cu varste de peste un miliard de ani, incepand de la plantele maritime cele mai simple, pana la resturile fosilizate de pesti, insecte si reptile.

      Printre muntii cei mai inalti ale lumii,doar Everestul are o faima mai mare decat piramida Matterhornului care, ridicandu-se la o inaltime de 4478 de metri,creeaza o simetrie de exceptie printre varfurile muntilor din jur.

       Muntele a fost escaladat pentru prima data de catre un grup de alpinisti, condus de Edward Whymper.In aceasta prima expeditie, patru membri si-au pierdut viata la coborare.